Două excepţii ale leadershipului

A potrivi ceea ce percepi prin intermediul minţii într-o poveste este direct proporţional cu ceea ce faci când crezi că nu te vede nimeni.

Era o ficţiune a puterii de autodepăşire, o trăire halucinantă, începerea unei renaşteri în "divin" printr-o redescoperire a tainelor unei geometrii ştiinţifice. Ceva ce mă izbea în mod deosebit, pe mine, cercetătorul literaturii dedicate surselor generative de noi dimensiuni creative, uneori prea complicate, adâncite în zgomotul de fond ale unor himere de idei năucitoare, trepte neîndrăznite a fi urcate de oricine.

Eu însumi prezentam simptomele unei ficţiuni neverosimile. Însușirea predominantă specifică acestei ficţiuni, prin care mă reinventam, despre care un John Fowles ar afirma: "rămâne ce e de rămas când păşeşti înainte, într-o poveste căreia nu îi porţi de grijă cortinei" , constituia metafora de învăţare ce mă ajuta să accesez resursele necesare pentru schimbare, creând ceva cunoscut drept "Ego superior".

Leadership: Te-ai lăsa în voia unei puteri nebănuite, fără a sesiza esența fenomenelor care te înconjoară, dar știind că povestea ta își continuă cursul?

Îndrăznesc să afirm că m-aş fi dăruit, fără ezitare, oricărei "noua stângă", oricărui prezent inexistent in others people's mind , să mă conformez înşelăciunilor propriilor mele fantezii, inexplicabil de complexe şi cu totul în afara înţelegerii imediate. În afara sesizării şi corelării atributelor esenţiale ale evenimentelor și fenomenelor, mă lăsam alene în voia unei puteri nebănuite. Nimeni nu putea să mă vadă în ficţiunea pe care o proiectam asupra lumii, datorită faptului că lumea nu mai credea în poveşti, iar povestea mea era cât pe ce să se transforme în idealizarea misterioasei legături dintre un magician şi un om de ştiinţă.

După cum energia nu poate fi nici creată, nici distrusă, doar transformată, conform primei legi a termodinamicii, tot astfel ficţiunea unei povestiri în care eroul reprezintă o dovadă în plus a necesităţii înlăturării sale de pe scena lumii vizibile, nu se conjugă, nu se poate formula decât în proză, fiind un univers compensatoriu. În care mă refugiam atunci când echilibrul interior îmi era ameninţat de constrângerile pe care le presupune realitatea.

Leadership: Poți să descoperi ce se află dincolo de ceea ce se poate vedea sau experimenta în mod direct, potrivind ceea ce percepi prin intermediul minţii într-o poveste care se reduce mereu la o singură temă?

„Iar acum notaţi-vă următoarea constatare importantă: artistul din mine îl învinsese pe gentilomul din mine. Printr-un mare efort de voință, am izbutit în aceste note memorialistice să-mi adaptez stilul la tonul jurnalului meu. Acel jurnal nu mai există. Dar am considerat că este datoria mea artistică să-i păstrez intonaţiile, oricât de false sau de brutale mi s-ar părea acum.” (Humbert Humbert din romanul „Lolita”)

Dacă vrei să preţuieşti natura și forma spiritului, atunci trebuie să îţi aminteşti ceea ce scrii despre tine însuţi, de la tinerețe până spre sfârșitul vieții, în cele mai intime aspecte ale vieții. Scrieri ce au în alcătuirea lor ceva specific: preocuparea ta pentru modul inedit de articulare a unei armonii cu sinele care se manifestă prin concentrarea asupra a ceea ce ești obișnuit să vezi și să nu crezi.

O singură temă caracterizează povestea mea, poate aţi observat: rezultatul procesului imaginativ potenţializat de o creaţie satisfăcătoare care vorbeşte într-un limbaj aproape universal despre pătrunderea Egolului într-un univers al dualităţii. Veţi avea prilejul să constataţi acest lucru dacă citiţi şi alte articole scrise de mine. Iar această temă întăreşte ideea unei comparaţii între scriitor şi creator, sub auspiciul sentimentului de superioritate, de apartenenţă la un curent literar avangardist: Nivexistyoss , sau Vocea Domnului în descoperirea unei lumi noi.

Leadership: Îţi poţi înălţa mintea la rang de crez artistic prin intermediul unei creaţii care este copia unei vizualizări a imaginii “Alpha” așezate în contextul unei înţelegeri cu tine însuți?

Ceea ce mărește valoarea ta de om care atacă permanent noi orizonturi trebuie să fie copia unei vizualizări așezate în contextul unei înţelegeri cu tine însuți. Această copie trebuie să reflecte, mai mult decât orice al episod al evoluţiei tale, acea parte a vieții mintale aflate dincolo de ceea ce crezi că eşti, dincolo de ceea ce se poate vedea sau experimenta în mod direct. Şi pe care o păstrezi ca amintire dragă.

În principiu este vorba despre artă, mai exact despre acest crez artstic: să depui toate eforturile pentru a-ţi transpune viaţa într-o creaţie care atrage toate privirile din jur. Dincolo de diversitatea nuanţelor și argumentelor care îți pot umple viaţa, examinarea poziţiei faţă de ceea ce te-ai obișnuit să vezi și să nu crezi, este de natură să cultive o nouă constatare, o anumită manifestare a arhetipului tău sufletesc, o trăire de moment care influenţează modul în care reacţionezi la ceea ce percepi dincolo de aparenţe.

Nu degeaba îl citez acum pe filosoful român Gabriel Liiceanu: „Scrisul este un mod de a te concentra asupra a ceea ce nu ştiai că ştii (asupra a ceea ce ştiai fără să ştii că ştii)”.

Fiindcă a potrivi ceea ce percepi prin intermediul minţii într-o poveste este direct proporţional cu ceea ce faci când crezi că nu te vede nimeni. Este tot atât de valabil în cazul când știi ceva fără să știi de ce. Iar acest fapt, pentru purtătorul unor adevăruri de revelat, înseamnă să te regăseşti navigând într-un somn adânc și lung care domină realitatea.

Imaginea “Alpha” așezată în contextul unei înţelegeri cu tine însuți desemnează acea formă de prezenţă pe care ţi-o asigură creaţia a cărei încununare este revelaţia sursei existenţei tale ca fiinţă umană aflată mai presus de lume printr-un crez artistic: să crezi în ceea ce îţi pune la dispoziţie imaginaţia.

Două excepţii ale leadershipului ar putea fi următoarele: să te trezeşti la realitate fără să-ți amintești de tine, sau să-ți amintești de tine fără să te trezeşti la realitate. Un singur aspect este sigur în ambele cazuri: trebuie să-ţi adaptezi stilul de a fi la tonurile propriei tale resetări, oricât de false sau de adevărate sunt ele.