ro  fr  en  es  pt  ar  zh  hi  de  ru
ART 2.0 ART 3.0 ART 4.0 ART 5.0 ART 6.0 Pinterest

Durerea imperfecţiunii măiestriei

On Mai 01, 2010, in Leadership Impact, by Neculai Fantanaru

Ori de câte ori vei face un pas mare către perfecţiune, sufletul îţi va fi pus la grea încercare.

Într-o zi domnul Selder, vesel şi nerăbdător să-l revadă pe maestrul Dürer, l-a invitat acasă la el. Acesta a acceptat invitaţia cu plăcere şi şi-a făcut apariţia la ora stabilită. Se vedea din capul locului că maestrul nu mai era cel de altădată, tânăr, ambiţios, cu o putere de muncă extraordinară, cu o viziune largă şi intuitivă asupra viitorului, cu toate că încă era cel mai renumit şi mai talentat desenator şi pictor din Germania.

Mâinile cu degetele lungi, pe care diluanţii şi vopselele lăsaseră semne, trădau meseria lui modestă, pe care o încă o mai practica cu plăcere şi mândrie. După înfăţişarea sa aristocratică, după felul în care vorbea, se vedea că este un adevărat gânditor, un om foarte educat şi înzestrat cu multă înţelepciune.

Meşterul Eimer, care se afla şi el în vizită la domnul Selder, împreună cu acesta, ascunzându-şi stinghereala, au început să-l elogieze şi să-i laude arta.

Dürer, puţin stânjenit, încercând să le domolească elanul, le-a spus cu o voce gravă:

- Poate că eu caut perfecţiunea, acea perfecţiune pe care o are o linie dreaptă sau un cerc, de aceea nu mă mulţumesc niciodată cu o jumătate de măsură. O linie greşită îmi distruge desenul şi trebuie să-l repet iarăşi şi iarăşi la nesfârşit, iar lucrările din tinereţe aproape că nu-mi mai plac, deşi pe vremea aceea am călărit de multe ori până la Bologna ca să iau lecţii de perspectivă. Dar perfecţiunea nu există decât în Dumnezeu. În tot ce-i pământesc lipseşte ceva, de aceea simt durerea imperfecţiunii măiestriei mele.

Cu cât un om cunoaşte mai mult şi e mai desăvârşit, cu atât îi este mai mare suferinţa

Chiar şi oamenii desăvârşiţi au supărări, chiar şi ei au parte de suferinţe. Însă suferinţele oamenilor desăvârşiţi, în special a artiştilor, constă, de cele mai multe ori, în neputinţa lor de a atinge perfecţiunea sau măcar de a se apropia de ea, temându-se mai presus de orice că într-o bună zi soarele măreţiei şi splendorii lor va apune.

Frica de a se simţi umiliţi şi neînsemnaţi, mai ales la o vârstă înaintată când sunt supuşi frecvent greşelilor, pune stăpânire pe spiritul lor, îi transformă în prizonierii propriilor lor aspiraţii, nemaiputând astfel deţine controlul asupra propriilor lor destine. Dintr-un fel activ de a fi se moleşesc, nu mai au imboldul de altădată de a-şi îmbunătăţi performanţele, de a-şi realiza obiectivele, chiar dacă încă sunt deschişi la mine şi spirit, ci intră într-o stare de melancolie vecină cu năuceala, gândurile fiindu-le tot mai împrăştiate.

Cea mai mare temere a maestrului Dürer, care pe lângă faptul că era înzestrat cu un talent artistic nemaipomenit avea şi o viziune largă şi adâncă asupra naturii umane, era aceea că nu va reuşi să se ridice la nivelul aşteptărilor sale foarte mari.

Cu cât ştia mai mult, cu cât învăţa mai mult, cu atât dorea să fie mai perfect în tot ceea ce făcea. Un cerc, o linie, dacă nu erau perfect realizate, însemna s-o ia iarăşi de la capăt, descumpănit, privindu-se cu un ochi critic, regretând, simţindu-se obosit, îngrijorat. Dacă o pată de culoare sau o nuanţă nu se potrivea cu imaginea pe care dorea s-o creeze, tabloul era considerat nereuşit, ceea ce însemna s-o ia de la capăt, pornind precum Sisif într-o nouă încercare, poate mai norocoasă.

Leadership: Poţi trăi cu regretul compromisului de a suporta efectele negative ale excesului de perfecţiune şi în acelaşi timp să rămâi cu convingerea că ai învins o greutate mare pe care puţini o pot împinge?

Durerea pe care o simte în suflet cel care doreşte să atingă perfecţiunea atunci când dă nas în nas cu imperfecţiunea, atunci când conştientizează că nu se ridică la înălţimea propriilor sale aşteptări, îl împiedică să se exprime, să se dezvolte la maximă capacitate, determinându-l să devină tot mai nesigur pe sine.

Un astfel de om e gata să cadă pradă tristeţii, purtându-şi în suflet durerea mereu şi mereu, până când ceea ce încearcă să realizeze iese perfect. A greşi e un păcat pentru cel desăvârşit, poate nu un păcat de moarte, dar cu siguranţă unul care nu se iartă.

Greutatea cea mare pe care puțini o pot împinge este să-ţi maximizezi potențialul de reutilizare al acțiunii în folosul atingerii perfecțiunii.

Şi oare cine poate salva un suflet dominat de un astfel de păcat? Cine poate îmbărbata, mângaia, însenina un suflet stăpânit de o foame nebună după perfecţiune, dar o foame ce îi dă mereu ocol şi nu şi-o poate satisface? Oare cine este, şi unde se află acel înger minunat care poate înviora mintea unui ahtiat dupa perfecţiunea absolută, aducându-l la starea de normalitate?

Leadership: Strălucitele tale reuşite pot fi interpretate ca un indiciu al limitării potenţialului de punere în exploatare a inspiraţiei creative şi, astfel, al scăderii presiunii puse pe partea de menţinere a unei poziţii de echilibru?

Fiecare lider are anumite aşteptări, anumite idealuri, anumite obsesii. Napoleon Bonaparte, ca şi Alexandru cel Mare şi alţi mari conducători, a avut o obsesie magnifică, puteţi ghici uşor care era aceea: să stăpânească lumea. La fel ca un artist în căutarea perfecţiunii, Napoleon, a cărui capacitate de conducere nu putea fi pusă la îndoială, nu-şi putea permite să facă nicio greşeală.

Cu cât înregistra mai multe victorii, cu atât devenea mai ahtiat după putere, dar, în acelaşi timp, orice eşec îl arunca sufleteşte cu un pas înapoi. În sinea lui îşi spunea: „Cum, eu să pierd o bătălie? Eu, Napoleon?” Apoi, furios, întrucâtva obligat de propria lui conştiinţă, se arunca din nou în vârtejul luptelor, cu un imbold ce sfidează orice limită, cu un spirit mult mai dinamic, până când ieşea învingător, indiferent care era preţul pe care trebuia să-l plătească.

Păcat că orice poveste de vitejie are un sfârşit, la fel cum orice artă are delimitări şi convenții. Dragostea lui Napoleon pentru putere şi neputinţa lui de a-şi atinge ţelul i-au produs o mare durere în suflet. Suferinţa lui interioară cumplită, datorată în mare parte setei sale nemărginite de a fi stăpânul absolut al Europei, şi dacă s-ar putea al întregii lumi, i-au produs şi i-au accentuat îmbolnăvirea.

Leadership: Cum îţi afectează relaţia cu morala raportul dintre “succesele obţinute” şi "pretenţiile iniţiale de a dispune de libertatea de creaţie”?

Oamenii cu o voinţă foarte puternică, care îşi închină viaţa unui singur ideal - perfecţiunea, caută să fie desăvârşiţi în tot ceea ce fac, în tot ceea ce urmăresc. Şi personal cred că e datoria fiecărui om să se străduie să fie cât mai bun în domeniul său de activitate. Dar fiecărui ţel măreţ îi corespunde un zbucium sufletesc puternic. Ori de câte ori cineva va face un pas mare către perfecţiune, sufletul îi va fi pus la grea încercare.

Desigur marii lideri tânjesc după perfecţiune, ridicând ştacheta standardelor tot mai sus şi bineînţeles impun acest lucru şi celor din echipa lor. A impune un ritm accelerat şi intens poate avea efecte benefice doar în cadrul colectivelor formate din oamenii care au aceleaşi ţinte, aceeaşi pregătire şi aceleaşi standarde de calitate (şi nu numai). Însă dacă oamenii nu sunt identici cu „prototipul” numit lider, se poate întâmpla să clacheze, atât ei, cât şi liderul lor.

Adevărata perfecţiune înseamnă să-ţi menţii în poziţia de echilibru în ceea ce priveşte voinţa şi motivaţia de a fi consecvent în procesul de gestionare al activului numit: stima de sine.

Aşa cum bine spunea spunea un internaut: "Stima de sine reprezintă modul în care ne evaluam pe noi înşine în raport cu propriile aşteptări şi cu ceilalţi, fiind direct proporţională cu conştientizarea valorii noastre."

Concluzie: Un om care vrea să-şi înalţe munca la rang de artă, un om care caută perfecţiunea în tot ceea ce face, trebuie să-şi ajusteze nivelul standardelor, ritmul şi intensitatea activităţilor, altfel va avea un sentiment de frustrare şi chiar de vinovăţie în momentul în care constată că mai are imperfecţiuni sau că nu are posibilitatea de a-şi atinge propriile standarde.

Eşti îndeajuns de onest şi obiectiv în ceea ce priveşte posibilitatea de a atinge standarde foarte înalte de profesionalism?

 

* Notă: Mika Waltari - Mikael Karvajalka, Editura Polirom, 2005.

 


Ultimele articole accesate de cititori:

  1. Alchimistul (II)
  2. Alchimistul (I)
  3. Tango to Evora
  4. Lily was here

Alatura-te Comunitatii Neculai Fantanaru
decoration
Despre | Site Map | Termeni si conditii | Parteneri | Feedback | RSS Feeds
© Neculai Fantanaru - Toate drepturile rezervate

Like Us On Facebook

Subscribe to us