ro  fr  en  es  pt  ar  zh  hi  de  ru
ART 2.0 ART 3.0 ART 4.0 ART 5.0 ART 6.0 Pinterest

Ecoul glasului care strigă îndurare

On Decembrie 09, 2013, in Leadership On/Off, by Neculai Fantanaru

Stabileşte un raport între autoritate şi vulnerabilitate, ca să poţi determina mai uşor constanta de caracter a omului.

Acolo unde nu pui deloc suflet, Dumnezeu nu intervine. Conectarea la natura divină este eternă, dar posibilitatea unei intervenţii salvatoare nu pare valabilă în cazul omului care se lasă copleşit de forţa brută a loviturilor sorţii, generatoare de intense reacţii, de nelinişti şi tensiuni chinuitoare asemenea unei răni adânci care nu se mai închide. Iar timpul de vindecare a unei răni poate fi micşorat numai dacă din ea se scurge continuu sensibilitate şi sinceritate, ca rezultat al rugăciunilor puternice.

Cuvintele lui Alexandre Dumas, “Îndurarea omenească n-are margini, dar iertarea omenească are o măsură”, se pot aplica cu mare uşurinţă în cazul senatoarei Ruth Martin, în stadiul demo al vulnerabilităţii ei. Toată lumea urmăreşte în direct la televizor, cu sufletul la gură, solicitarea de eliberare a fiicei sale, în temeiul dreptului incontestabil la viaţă. O experienţă unică a fiinţei afectuoase, sprijinită de o rafinare a gândirii. O protecţie maternă orientată împotriva riscurilor pe care asasinul o conştientizează, dar are el oare puterea să-şi domolească pornirile?

Bătăile sacadate ale inimii tot mai slăbite transmit vibraţii în cutia de rezonanţă a vocii. Vocea este un centru de iradiere a simţirilor cele mai profunde şi mai înflăcărate. Iar dacă încercăm să stabilim un raport între gradul accentuării zgomotului lăuntric şi variaţiile “presiunii de ieşire” resimţite în inflexiunile vocii, putem determina constanta de caracter a omului.

„Fiica mea, Catherine e foarte blândă şi bună. Vorbeşte cu ea şi vei vedea. Ai puterea. Poţi să o faci. Ştiu că poţi simţi dragoste şi compasiune. Ai o şansă mare să arăţi întregii lumi că poţi fi la fel de milos pe cât eşti de puternic, că eşti destul de bun să o tratezi pe Catherine mai bine decât te-a tratat pe tine lumea. Ai puterea. Te rog.”

Bătăile inimii se asociază cu creşterea în amplitudine a undei de mărinimie pe curba presiunilor psihice. Sublim şi totodată răscolitor, glasul acesta tremurat duce emoţia la un nivel superior, spre vârful piramidei îngrijorării, favorizând pierderea stăpânirii de sine şi vidul lăuntric. Iar gestul acesta de abdicare, pasul semnificativ spre redescoperirea valorii spirituale, dând la o parte arma autorităţii sub înrâurirea inimii frânte care se înfioară şi tremură tot mai tare, devine punctul de reper al întregii sale fiinţe. Un self-abandonment, o reprezentare intelectuală şi emoţională a unei strategii neimaginate de către un conducător.

Leadership: Poţi să pui suflet în refacerea viitorului celorlalţi, în stadiul demo al vulnerabilităţii tale?

Numai printr-o atitudine hiperprotectivă, compusă din obligativitate şi constrângere, ce provoacă izbucnirea unei crize de personalitate, se poate dovedi unicitatea omului, dată de configuraţia tuturor aspectelor ce ţin de “controlul intern”. Acest proces de îmbinare şi armonizare a raţiunii cu credinţa, dincolo de competenţele şi experienţa acumulată într-un post de conducere, are o fundamentală importantă pentru leadershipul axat pe îmbunătăţirea procesului de luare a deciziilor.

Dincolo de experienţa umană a suferinţei, ce determină o retragere silenţioasă în propria cochilie, dar nu în sensul creator, se petrece aproape întotdeauna o transformare. O rafinare a gândirii critice care generează întrebarea fundamentală pe care şi-o pune omul înfiorat de nelinişti: “Unde este izbăvirea?”, ţâşnind ca o rugăciune puternică menită să-l ajute în încercările ce-l aşteaptă. Şi care conduce la identificarea unei noi direcţii de acţiune, la dezvoltarea unei posibilităţi noi de înţelegere a propriilor capacităţi şi limite.

Cineva mărturisea pe o pagină web: "Este foarte uşor să dai cu pietre, mai ales când le-ai luat din edificiul la care n-ai trudit tu însuţi. Este mult mai greu să iei aceste pietre vii şi să le zideşti la loc, pentru ca edificiul să crească."

Prin aplicabilitatea ei la leadership, această observaţie bine ţintită vizează autenticitatea omului prin refuzul lui de a accepta ceea ce trăieşte. Edificiul capătă semnificaţia unei orientări restrictive în haosul vieţii, în momentele de transformare cele mai reprezentative, marcând intrarea în scena extrem de interesantă a redimensionării realităţii interioare. Iar pietrele, având semnificaţia profundă a efectului cel mai defavorabil, creând posibilitatea desfăşurării în lanţ a unei reacţii de panică sau confuzie, împiedică staţionarea omului în acea zonă a încrederii depline ce poate exercita o influenţă mobilizatoare asupra celorlalţi.

A încerca să pui suflet în refacerea viitorului celorlalţi, în stadiul demo al vulnerabilităţii tale, este piatra de încercare care demască nevăzutul, sinele cel mai înalt, adevăratul om lăuntric, harul lui Dumnezeu ce comunică direct cu compartimentele inimii. Un self-abandonment, o reprezentare intelectuală şi emoţională a unei strategii neimaginate de către un conducător.

Leadership: Decazi din gradul de plutonier major al escadronului numit “Autoritate”?

Să te lupţi cu cancerul evenimentelor şi să ai tăria să treci prin drama pierderii identităţii, aduce un spirit critic în sinceritatea propriei oglindiri în cele mai ascunse riduri ale conştiinţei. Un ecou propagat ca o undă, sedat cu mult pesimism, care se repetă la nesfârşit în mintea ta producând o nelinişte constantă. De-ar înceta odată !

Iar a cădea în extrema în care nu mai eşti capabil să judeci la rece situaţiile, şi a nu mai fii plutonierul major al escadronului numit “Autoritate”, are o importanţă fundamentală prin faptul că îţi distruge prestigiul şi te separă de randamentul spre care tinzi, punându-te în rândurile întâmplătorului şi aleatoriului.

Ecoul glasului care strigă îndurare vizează "ricoşeul" acelei transformări interioare, în condiţiile în care dovedeşti imposibilitatea obiectivă de realizare a unei evaluări autentice, în sfera dinamică a evenimentelor de însemnătate majoră din viaţa ta. De asemenea, înseamnă să nu ceri îndurare atâta timp cât tu însuţi nu eşti dispus să oferi îndurare. Nu poţi să ceri fără să dai. Şi dai numai atunci când îţi reconsideri poziţia faţă de oameni şi faţă de tine.



* Notă: The Silence of the Lambs (1991)

 


Ultimele articole accesate de cititori:

  1. Alchimistul (II)
  2. Alchimistul (I)
  3. Tango to Evora
  4. Lily was here

Alatura-te Comunitatii Neculai Fantanaru
decoration
Despre | Site Map | Termeni si conditii | Parteneri | Feedback | RSS Feeds
© Neculai Fantanaru - Toate drepturile rezervate

Like Us On Facebook

Subscribe to us