Efectul construcției științifice
Manifestă-ți intențiile de a adopta o nouă linie de performanță, integrând leadershipul în acea creație a valorii adăugate care se vrea permanent ancorată în actualitate.
Într-un articol mai puțin cunoscut, publicat în iunie 1926 la Berlin, regizorul Eisenstein scria: "Principiul meu artistic era și continuă să rămână: nu creația intuitivă, ci construcția raționalistă, constructivistă a elementelor active. Efectul trebuie calculat și analizat dinainte, acesta este cel mai important... Eu însumi nu sunt nici sentimental, nici sângeros, nici prea liric, așa cum mi se reproșează în Germania.
Dar toate aceste elemente îmi sunt bine cunoscute și știu că trebuie numai să le amplifici cu destulă pricepere pentru a obține efectul necesar și a crea tensiunea maximă. Aceasta este, cred, o chestiune pur matematică și nu are nimic comun cu revelația geniului creator. Nici nu ai nevoie pentru aceasta de mai mult spirit decât pentru proiectarea unei construcții de oțel. *
Au fost realizate intențiile tale de a ieși din capcana “superficialului” în practicarea unei creații care își proclamă autonomia respingând revelația geniului creator?
Leadershipul se integrează cu ușurință în contextul construcțiilor identitare, primind de la artă - de la realitatea ei subtilă - o anumită doză de ordine și de structură, o creștere a valorii adăugate, dar și o anumită siguranță pentru proprietarul elementelor ei de noutate. Numai cine se apropie de deplinătatea spontan-creatoare a ființei sale, lansând chemarea la unirea artei cu revoluția științifică, tangentă cu domeniul gândirii, are posibilitatea de a se salva pe sine însuși, ca artist, de influența dizolvantă a “superficialului”.
Superficialul, ca mijloc de scădere și de închidere a poziției tale de susținere a artei, te împiedică să pătrunzi misterul cunoașterii superioare, obligându-te să renunți la creația intuitivă, la construcția raționalistă, constructivistă a elementelor active care garantează obținerea rezultatelor stiințifice de vârf. Superficialul este o forță puternică a insuficienței de sine, născută din neînțelegerea fenomenului de artă investigat, sprijinindu-se pe o anumită doză de compromitere a efectelor de perspectivă a diverselor forme de creație.
O creație își proclamă autonomia respingând revelația geniului creator atunci când efectul ei atinge tensiunea maximă a unei viziuni largi, în baza unor sentimente care nu te subjugă.
Prin izolarea superficialului, cei doi factori de producție științifică - cercetarea și construcția elementelor active ale procesului de asimilare, fixare și consolidare a cunoștințelor, a relațiilor de cunoaștere a adevărurilor, a tehnicilor de muncă intelectuală, devin mai puternici și mai propice manifestărilor tale de independență. În practica creației, aceste manifestări cuprind atât intențiile de a adopta o nouă linie de performanță, cât și intențiile de reorganizare a elementelor de compoziție care sporesc înțelegerea modelului de construcție a leadershipului și metodele de aplicare ale acestuia.
În procesul de creație efectul trebuie calculat și analizat dinainte de obținerea unui rezultat, acesta fiind cel mai important pas în asigurarea unui conținut vizual atractiv. Dar pentru obținerea efectului, toate elementele de noutate și de actualitate din domeniu trebuie să-ți fie bine cunoscute și amplificate cu destulă pricepere. Ne referim aici la efectul actului creator, contopind arta cu realitatea revoluționară ascunsă în avântul pentru progresul, individualizarea și promovarea științei proprii.
Leadershipul nu trebuie să se manifeste ca o entitate de sine stătătoare, ci ca o entitate dinamică integrată totalmente în acea creație a valorii adăugate, care se vrea permanent ancorată în actualitate.
O creație a valorii adăugate care se vrea permanent ancorată în actualitate este o formă de a te exprima și de a te face înțeles prin producerea unor revelații ce se voiesc trăite prin experiența directă a realității.
Efectul construcției științifice vizează eficiența actului de creație prin luarea în considerație a elementelor de noutate și de actualitate din domeniu, care sunt factori de susținere pentru o potențială creștere de performanță. Crearea unui leadership bazat pe fundamente solide și elemente constitutive științifice, permanent ancorat în realizările prezentului, este un mijloc de sporire a valorii personale.
* Notă: Ion Barna - Eisenstein, Editura Tineretului, 1966.





