Neculai Fântânaru

Totul depinde de cine conduce

Enigma

On Aprilie 04, 2024
, in
Leadership Pro by Neculai Fantanaru
Enigma

Modul în care te observi într-un cadru temporar determină modul în care percepi realitatea într-un context de certitudine absolută.

Într-o noapte tulbure, plină de lună roşiatică, am adormit cu greu. Gândurile, răscolite de versurile melodiei "T.N.T For The Brain", căutau semnificații ascunse în imaginile ce se succedau asemenea unor perle într-un şirag, pentru a alcătui amintiri. Odată ce am pătruns în lumea viselor, dintr-un punct îndepărtat de realitate, m-am pomenit într-o cameră semi-întunecată, singur, debusolat, înconjurat de o atmosferă de mister. Străbătut de sentimente adânci şi reţinute, încercam să-mi dai seama unde mă aflu, de ce sunt aici, când dintr-o dată privirea mi-a căzut pe cele cinci uși în fața mea.

Ușile, zăvorâte doar printr-o închipuire deşartă, păreau să ascundă secrete adânci, o situaţie în care nu ştiam ce să aleg, fiecare având un design distinct, dar simțeam o conexiune nepământeană, o atracție irezistibilă spre ușa din mijloc. Superstiţios, oscilând între fascinaţie şi respingere, privind prin vizorul acesteia, am fost martorul unei scene bizare: un spectacol de teatru și magie în care toți actorii purtau măști. Toți păreau să simtă prezenţa mea, mă priveau insistent, cu ochi rugători, ca și cum ar aștepta să mă alătur jocului lor ciudat, sângeros de viu. Mirosul straniu al camerei și privirile pătrunzătoare ale celor dincolo de ușă îmi stârneau curiozitatea și dorința de a explora această lume necunoscută.

Trebuia să merg până la capăt ! Smell your skin, Feel your breath, You on my side, I couldn't resist...

Leadership: Reușești să surprinzi și să accentuezi acele aspecte inedite ale propriei individualități, prin dezvăluirea unei noi dimensiuni a existenței în care se întrepătrund visul cu realitatea?

În acel moment de iluminare, timpul oprindu-se în loc, am simțit că mă aflu în mijlocul unui joc periculos, un amestec de film, picturi, imagini, muzică și, desigur, istorie, în care ochii, ca nişte ferestre larg deschise spre alte orizonturi, spre alte lumi, erau elementul central al unui fir narativ secundar. Ochii actorilor, ochii măștilor, ochii care mă priveau cu ardoare prin vizorul ușii - totul părea să mă invite să iau parte la misterul care mă înconjura.

I hope I'll understand some day, What's the meaning of this crazy game. It is real and pure, T.N.T. for the brain...

Când ochii îţi arată calea visului, visul luminându-ţi mintea încâlcită şi chinuită, intri într-un Urfedia Oidesopt Elixavia , un univers care te împinge până la limite și te forțează să sari până dincolo de imaginație. Intrigi, plăceri ascunse, iubiri interzise, nişte măşti şi roluri rapid schimbate într-o variaţiune de modele şi forme. Fă-ţi curaj şi intră în lumea ascunsă a celor nevăzute, şi vei constata în mod clar că nu există nici o veritabilă contradicţie între acest abstract şi acest concret năucitor, crepuscular.

Exact ca în romanul "Dervişul şi Moartea", de Mesa Selimovic. Ceva în mine îmi atrăgea atenţia, repetându-mi intens cuvintele personajului principal:

"Necazul e că tu nu îndrăzneşti să gândeşti. Ţi-e teamă, nu ştii unde te-ar duce gândul. Totul s-a răvăşit în tine, dar ţii în continuare ochii închişi, te ţii de drumul cel neştiut. Ai fost adus încoace pentru o pricină anume, pe care nu o ştii, deşi te priveşte, fiindcă nu te împaci cu părerile despre vina omenească. Crezi că este un vis, o glumă. Poate că aşa este. Dacă ai putea scoate de aici o cugetare filozofică, cu nimic mai prejos decât altele, cel puţin ar avea o aplicare frumoasă, te-ar împăca cu tot ce ţi se întâmplă. Invers, dacă ţi-ar da drumul, ai muri repede, de supărare, şi totul ar fi în bună regulă. Dar ce s-ar întâmpla dacă ai rămâne aici? Lumea de sus e a ta, deopotrivă ca a lor, iar ei încă nu vor să te scoată din ea."

Leadership: Cum rezonează în sufletul tău descoperirea că „Ceea ce te modelează aici, te va reflecta și acolo”, în contextul unei revelaţii care îți deschide perspective noi asupra propriei existențe?

Un glob de cristal cu multe unghiuri de reflexie se afişa în faţa mea, impunător, futurist, ondulatoriu, asemenea unui caleidoscop al timpului. Şase braţe feminine, pe care se împleteau dragoni și şerpi, îl ridicau spre lună, iar globul străpungea cerul aducându-l aproape. În apropiere era un derviş pierdut în contemplare, izolat în singurătatea clipei. Un joker încerca să jongleze cu cărțile de joc, urmărindu-le traseele precum o panză de păianjen.

În tot acest loc, moartea mă privea cu coada ochiului, o lacrimă prelingându-se pe marginea de cristal, făcând să se desfășoare un număr de magie, încât toate luminările s-au stins dintr-o dată, pentru câteva secunde. Iisus lipsea cu desăvârșire din mijlocul jocului, aici fiind acceptat doar păcatul discrepant - păcatul de a fi diferit, într-o variațiune de izolare neaşteptată, fără sfârșit.

I'm with you, just lead me. I'm ready to play !

Leadership: Revelația din pronunțatele prim-planuri ale imaginilor vizuale care te captivează îți deschide calea către înțelegerea sinelui tău interior, dincolo de ceea ce te şochează pe moment?

Când m-am trezit din vis, complet schimbat în urma revelației avute, de parcă spiritul lui Aurus ar fi reușit să mă înflăcăreze, am realizat că lângă mine, pe noptieră, se aflau o cheie și o mască de teatru, dovezi tangibile ale visului neştiut, ambiguu. Aceste obiecte păreau să fie aduse din lumea visului în realitate, făcându-mă să mă întreb despre legătura dintre cele două lumi. Era destul de asemănător cu fantezia lui Coleridge: un om visează că străbate paradisul şi drept recompensă i se dă o floare. Când se trezeşte, floarea se află lângă el.

Cheia poate fi interpretată ca simbolizând posibilitatea de a deschide ușile spre necunoscut, către misterele pe care le-am întâlnit în vis. Mă întreb de ce acest vis, de ce toate astea au survenit exact în noaptea de înviere, anul 2024. Poate că această cheie îmi oferă șansa de a explora mai departe aspecte ascunse ale propriei minți, de a descoperi părți nevăzute ale vieții mele interioare.

Sau, poate, este un mesaj codat despre ce reprezintă adevărata înviere a lui Iisus Hristos. Încă nu ştiu răspunsul, dar cu siguranţă ceva nevăzut, dar puternic, mi-a condus mâna spre a povesti visul. Nu este o întâmplare. Nu, nicidecum. Este doar o şaradă, o închipuire care rătăcește, una sorta di gioco di illusioni . Neputinţa asta a mea de a vedea cum trebuie este poate efectul umbrei pe care marele întuneric o aruncă asupra lumii.

Iisus ar aproba asta: "Sunt mijlocul prin care viața își înregistrează suita sa de variațiuni fără sfârșit" . Cred că tot ce contează este visul transformat în realitate. Sau, mai degrabă, călătoria spre acea transformare de sine care îți definește destinul în două lumi: în cer și pe pământ. Ceea ce te modelează aici, te va reflecta și acolo.

Leadershipul facilitează revelația care-ți va schimba optica asupra vieții. El amplifică efectul pe care percepția realității îl are asupra intensității trăirilor tale, dezvăluind printr-un fel de "iluminare" o receptare mai profundă a relației directe sau indirecte cu Dumnezeu.

Enigma este puzzle-ul pe care trebuie să-l descifrezi, ca un răspuns oferit de vis realității, pentru a scoate în evidență latura ascunsă a ființei tale. De fapt, explorarea viselor ca mijloc de accesare a unor adevăruri ascunse poate oferi perspective noi asupra propriei vieți și credințe. Mai mult decât atât, interacțiunea dintre vis și realitate poate deschide noi perspective asupra posibilităților nelimitate de accesare a conștiinței universale.



* Notă: Enigma - T.N.T. For The Brain

Alatura-te Comunitatii Neculai Fantanaru
Cele 63 de calităţi ale liderului
Cele 63 de calităţi ale liderului

De ce să citeşti această carte? Pentru că este hotărâtoare pentru optimizarea performanţelor tale. Fiindcă pune accent mai mult pe latura umană decât pe conceptul de business, ceea ce permite cu uşurinţă citirea şi înţelegerea ei.

Leadership - Magia măiestriei
Leadership - Magia măiestriei

Trăsătura esenţială a acestei cărţi, faţă de altele existente pe piaţă din acelaşi domeniu, este aceea că descrie, prin exemple, competenţele ideale ale unui lider. N-am susţinut niciodată că eşte uşor să devii un lider foarte bun, dar dacă veţi urma pas cu pas...

Atingerea maestrului
Atingerea maestrului

Pentru unii lideri „a conduce” înseamnă mai mult a juca un joc de şah, un joc de inteligenţă şi perspicacitate; pentru alţii un joc de noroc, un joc pe care cred că-l pot câştiga mergând de fiecare dată la risc şi pariind totul pe o singură carte.

Leadership Puzzle
Leadership Puzzle

Am scris această carte, care combină într-un mod simplu dezvoltarea personală cu leadershipul, ca pe un joc de puzzle, unde trebuie să combinaţi toate piesele date pentru a reconstitui imaginea de ansamblu.

Performanţa în conducere
Leadership - Pe înţelesul tuturor

Scopul acestei cărţi este de a vă oferi cât mai multe informaţii preţioase prin exemple concrete, şi de a vă arăta o cale prin care să dobândiţi capacitatea de a-i determina pe ceilalţi să vadă lucrurile din aceeaşi perspectivă ca dumneavoastră.

Leadership - Pe înţelesul tuturor
Leadership - Pe înţelesul tuturor

Urmăresc în rândurile acestei cărţi să trezesc interesul omului obişnuit pentru acţiune şi succes. Mesajul acestui volum este că o naţiune puternică este format din oameni puternici şi de succes. Iar fiecare din noi are potenţial, deci succes…