Enjoy The Silence

Toți suntem egali în faţa virtuții de a reuni realitatea interioară cu întâmplările lumii într-un tot coerent numit „reflecţie între conţinut și formă”.

Când liniştea te inspiră mai mult ca oricând nu-ţi mai rămâne decât să te legeni în amintirile ei, cu imagini distorsionate ale vârstei pierdute, să-ţi alimentezi visurile spălate de aşteptările şi încordările voinţei creatoare, doar ca să le faci vii pe scena improvizată a unui fenomen surprinzător de subtil şi adânc: “Words are very unnecessary” . Din care lipseşte clarobscurul tuturor lucrurilor.

Abia atunci simţi ce înseamnă să trăieşti în conştiinţa unui destin emanat din veşnicie, înălţat cu încă o treaptă în apropiere de Dumnezeu, asta fiind scăparea, o formă de libertate a spiritului care, iată, dă naştere dorinţei de a te ascunde de o viaţă banală care trecut deja prin multe. “Pleasures remain, So does the pain.”

Încă o dată mi se întâmplă să construiesc unitatea tonală dată faptului vizibil, dar ignorat, ca o variantă a tehnicii observatorului ascuns: de a vedea doar ceea ce sunt pregătit să văd într-un decor fără legătură cu lumea. Prezentul plin de intrigă și trecutul tenebros se împletesc într-un întreg psihologic cu subiect literar, care guvernează mesajul „Eroare Internă”.

Ascunsurile unui mister de necombătut, care acoperă creuzetul lui Dumnezeu, mă prind într-un moment vulnerabil, naiv, sensibil, mă ţin prizonier până la finalul rugăciunii adresate timpului efemer. Încet, ele se infiltrează în problematizarea artei relațională cu teoriile limbajului şi ale subiectivităţii care parcă îmi mărturisesc o neputinţă, painful to me , în timp ce recitesc în minte cartea lui Mystery: o fantezie creatoare mă urmăreşte mereu, reacţia fiind una de nivelare o unei lumi inefabile.

Leadership: Cât de mult poate să însemne pentru tine imortalizarea experienței trăite într-un fel diferit faţă de versiunea originală a formei tale de manifestare?

Există atâtea melodii interesante, atât de adânci, pline de ceva care să te ajută să te simţi preţuit, cu posibilitatea de a recupera eternul dincolo de materie, piese care își consumă ritmul numai pe gustul distincției esoterice, al accesului secret către un țărm ce nu se găsește pe nicio hartă.

Nici asta nu este întâmplător, la fel cum nici veşnicia ascunsă într-o clipă nu este o succesiune de transformări fără sfârşit, ci reprezentând un prezent plin de neprevăzut în care “ Words are meaningless And forgettable” . Fără ca desluşirea înspre concret a componentelor imaginii de ansamblu, a schemei mari a lucrurilor, să ducă la ruperea unităţii tonal-afective specifice unei proiectări organice, subtilă, plastică, îmbogățită printr-o gamă largă de efecte estetice.

Tăcerea, starea de unitate cu sine, iniţierea unui dialog interior, generalul care trimite spre lume misterul fiinţei mele, este o receptare a realităţii prin fantezia minţii transformate de redobândirea liniștii, prin geometrizarea spaţiului “secund” specifică încadrării gândurilor şi presupunerilor în zona superioară a jocului numit COMPOZIŢIE, unde regulile rămân teoretic neschimbate.

Să te retragi în lumea ta interioară înseamnă să-ţi manifești întâietatea gândirii creatoare în condițiile stabilite de dialogul numit „apel la o putere fără limite”, aducând în prim plan versiunea personalizată a unui nou mod de abordare a realităţii şi a vieţii.

Timpul stă pe loc, măsurându-se în tic-tac-ul aşteptării și încrederii neistovite, însă într-un mod tare straniu, ca atunci când se blochează în clepsidră nisipul, feelings are intense , identificând aici două tipuri de motivaţie: aventura căutării a ceea ce se află dincolo de aparenţa lucrurilor şi cuprinderea a ceea ce nu se vede cu ochiul liber, ci numai cu ochiul minţii.

"Colecţionarul" lui John Fowles, îşi aminteşte la un moment dat de o cursă de şoareci nostimă pe care o văzuse demult. De cum intra șoarecele se punea ceva în mişcare şi nu se mai putea întoarce niciodată, ci trebuia să meargă înainte, intrând în curse una mai complicată ca alta, până la sfârşit.

Viața se scurge câteodată atât de încet, cel puțin pentru mine, încât liniştea pe care o simt în povestea unui anume exil, de atâtea ori împins într-o lume diferită de cea pentru care fusesem hărăzit, cu amărăciunea neputinţei de a trece peste orbirea care mă face să confund binele cu răul, seamănă cu un soi de capcană folosită la prinderea rozătoarelor mici. Un labirint al imposibilului, al constrângerilor arbitrare, interminabile, din care simt că nu mai pot să ies. “Break the silence. Come crashing in / Into my little world ! ”

Nimic nu se repetă în tăcerea cuprinsă într-o izolare apăsătoare, unde numai Dumnezeu are cuvântul, care devine somn de veghe sau capcană fără ieşiri, crezută cândva uitată şi reamintită de fantezia minţii, prin geometrizarea spaţiului numit regăsire de sine, to be broken with the hands of interpretation of an experimental result.

Experimentul numit „viaţă” este un dialog cu tine însuți din care trebuie să extragi în primul rând esenţa: respectul ideii de trăire prin credință, neprivind la cele ce se văd, ci la cele ce se simt.

Leadershipul se poate traduce în felul următor: toți suntem egali în faţa virtuții de a reuni realitatea interioară cu întâmplările lumii într-un tot coerent numit „reflecţie între conţinut și formă”.

Enjoy The Silence are ca suport capacitatea sinelui de a discerne, de a asculta și de a cântări tot ceea ce trăiești într-un prezent care este simultan un viitor îndepărtat, dar şi un trecut îndepărtat.

Dacă ai sentimentul că ești prins într-o capcană a tăcerii, neputând răzbate mai departe de ceea ce vezi, de ceea ce ştii, de orice judecată sau punct de vedere, înseamnă că încă nu ești pregătit să-ți asumi angajamentul de a te desprinde din toate încercările și experiențele vieţii.

A simţi înseamnă să te descoperi dincolo de realitatea tangibilă a lumii care leagă toate lucrurile.

* Notă: Depeche Mode - Enjoy the Silence