Esenţa operei de artă

Numai dacă știi să privești nevăzutul poți să dezvălui tainele ascunse ale realității.

Pictura este pentru un artist nu doar o formă de exprimare, ci şi o formă de libertate consacrată vederii însetate de frumusețe și profunzime. Spun asta în timp ce admir peisajul de basm, plin de lumină şi de căldură, care mă îndeamnă la visare, un act de imaginație pură, cea mai importantă activitate a minţii, atâta timp cât aduce în realitate idei folositoare, de popularizare a creaţiei mele.

Lucrurile din jur nu-mi spun prea multe dacă nu sunt filtrate prin capacitatea ochilor de a focaliza pe retină imaginea încântătoare a unei palete de culori variate, vii şi durabile, care transformă o pânză albă într-o capodoperă plină de viață și expresie. Acea pânză albă a mării, a nisipului și a insulei pe care mă aflu, devine o adevărată operă de artă în cadrul picturii pe care o cultiv cu mult talent şi îndemânare, în imagini scoase din adâncul penelului cu darul muncii de creaţie. Proces atât de rar întâlnit în ziua de azi, proces continuu și complex care necesită pasiune și dedicare.

Şi nu este pictor în lume care să nu plătească un preţ pentru vederea aceasta capabilă să mişte inimile şi sufletele, situată la hotarul fragil dintre observaţie şi invenţie. Acest preţ fiind condiţionat de fiecare secundă de aşteptare a momentului de vis care, străpungând realitatea ca o rază de lumină, face să înflorească orice fel de amintire, ca într-un paradis al tuturor libertăţilor.

Leadership: Poţi să redimensionezi o imagine percepută în absența unui proces artistic, dar totodată să înfăţişezi în mod sugestiv spiritul unui subiect viu de metamorfoză creatoare?

Privesc totul în jur. Ochii surprind o paletă nesfârșită de culori, fiecare nuanță, fiecare model, fiecare semnificaţie reprezentând o fereastră către lumea interioară a artistului care mă reprezintă, unde sentimentele și gândurile prind viață pe o pânză plină de forță evocatoare prin cromatică şi compoziţie, dând naștere unui univers vibrant și plin de înțelesuri ascunse. Chiar şi în acest caz, meritul de a picta întocmai după natură, punând pe paleta de culori cea mai enigmatică privelişte a unei stări de fragilitate, cu care recepţionez orice mică schimbare apărută, îi aparţine în totalitate vederii exersate care știe să surprindă frumusețea lumii într-o paletă de culori și să transforme fiecare moment într-o operă de artă.

Privesc, dar nu mă pot gândi la ceea ce nu poate fi cunoscut. Nu e niciun proces artistic aici, ci doar o formă de a-mi hrăni ego-ul prin această mărturisire sinceră.

Evident. Să dau mărturisiriii mele o anumită semnificaţie, ca şi când ar produce o reacție în lanț care îmi poate schimba cursul întregii vieți, acum când ochii reuşesc performanţa de a-şi integra privirea în peisajul vast al lumii exterioare, şi să idealizez o clipă măiastră ca o apăsare ușoară pe picior într-un univers al imaginației, iată ce mă învaţă actul de dezvoltare a percepţiei vizuale izvorât din înaltul absolut al unui cer fără nori căruia îi dedic întreaga mea atenţie.

Iar prezentul îmi răspunde cu glasul unui erou de-al lui John Fowles:

"Privesc totul în jur, în timp ce mă gândesc la ziua de mâine, la viitor. Şi, da, pot să fac presupuneri destul de realiste. Mai ales cu privire la Dumnezeu, căci supremul creator este foarte inteligent, este peste tot, nu-l văd, dar îl simt. Cum ştiu asta? Ştiu pentru că nu-l înţeleg, de ce există, cine este sau cum este. Unii spun că şi eu sunt inteligent. Deci cred că Dumnezeu trebuie să fie foarte inteligent, ca să fie cu mult mai inteligent decât mine. Nu-mi dă indicii, nu-mi oferă certitudini, nu-mi dă raţiuni sau motive. De fapt, dacă m-aş ruga la Dumnezeu, l-aş ruga să nu mi se arate niciodată. Să-mi evite privirea. Iar dacă s-ar arăta, aş şti că nu este Dumnezeu, ci este doar un mincinos."

Leadership: Cum evaluezi relevanţa creaţiei tale dacă eşti reprezentat de o imagine care înrădăcinează în mintea ta meditativă conexiunea cu divinul și cu propria ta ființă?

Când un artist priveşte în zare linia orizontului, meditativ şi spiritual, adesea se vede pe sine cu ochii unui Dumnezeu necunoscut, dar desăvârșit, care pătrunde adânc în taina ființei sale interioare, revelând înţelesul unui stop cadru în timp: "tot ceea ce trăiesc este influenţat, perceput şi împlinit de o imagine care provoacă sentimentul de comuniune între ştiut şi neştiut".

Iar arta, în acest sens, denotă un fel de construcţie impersonală, pentru că simţi că tu eşti creatorul a ceea ce transcende realitatea și revelează frumusețea dincolo de cuvinte. Dar, de fapt, altcineva îţi conduce mâinile când desenezi cu pensula pe pânză, dând viață unei lumi noi și neexplorate.

Iar dacă mă folosesc de o imagine care îmbină în mod meditativ prezența mea cu dimensiunea divină, pentru a revela esența operei de artă, Atinsphorn Upyserabbas Onyoirtus , profunzimea realității obţinută prin strădania unei trăiri autentice care revelează voinţa Divinităţi ascunse, asta se întâmplă pentru că în pictură trebuie să dezvălui și să aduc la lumină divinitatea ascunsă în fiecare nuanță și formă.

Există adesea straturi de semnificații și înțelesuri bine ascunse sub suprafața vizibilă. Ba mai mult, dacă atât Dumnezeu cât și pictorul sunt implicați în procesul de revelare și exprimare, îmi pun întrebarea: lucrurile din jur există pentru ca eu să le cuprind cu privirea şi să le găsesc noi semnificaţii, sau de fapt vederea mea întruchipează Eul contemplator care explorează taina divină în culorile și forme aduse la viață prin artă?

Chiar dacă nu este întotdeauna evidentă la prima vedere, o manifestare transcendentă este prezentă în fiecare element străpuns de sfera artisticului printr-un har, printr-un glas, printr-un miracol care nu are egal în întreaga Creație. Şi chiar dacă simt că pensula mea este condusă de ceva mai înalt, fără ca voinţa mea să se poată opune unei forţe infinite, reuşesc totuşi să ating o profunzime reală în creația mea deoarece mă conectez cu propriile emoții, experiențe și gânduri autentice.

Esenţa operei de artă trebuie înţeleasă ca identitate dintre planul Eului şi cel al misterului în "substanţa creaţiei" din care izvorăşte viaţa de dincolo de moarte. Omul trăiește etern prin creația pe care Dumnezeu a insuflat-o în timpul său.

Un artist poate simți că este conectat la o sursă mai înaltă de creativitate, numai atunci când creează opere de artă. În această perspectivă, artistul nu este doar un creator de artă, ci devine o figură divină, asemănătoare cu Dumnezeu, prin intermediul creației sale.

Esenţa operei de artă este legată de conexiunea cu divinitatea, atunci când profunzimea gândurilor și trăirilor tale devine o fereastră către misterul și sacralitatea existenței. Sau atunci când devii, prin har şi virtute, asemenea lui Dumnezeu ale cărui creaţii, relevându-se ca opere de artă transcendente, își găsesc locul unic în ansamblul armonios al universului.

Iar metamorfoza creatoare, de care menţionam mai devreme, se referă la un fel de asemănare a artistului cu Dumnezeu, care îşi mărturiseşte trăirile prin intermediul creaţiei. Artistul însuşi devine Dumnezeu dacă are potențialul de a atinge și de a exprima adevăruri profunde și universale prin abilitatea sa de a crea și de a se exprima. De fapt, artistul, prin exprimarea trăirilor, emoțiilor și viziunii sale unice, își transcende propria umanitate și atinge un nivel de conștiință și de exprimare care este aproape divin.