Ești o legendă?
Fă din leadership o formă permanentă a existenței tale, reglând cu mare precizie acea legătură dintre trecut, prezent și viitor.
Liderii fac regulile... o vreme.
Să spunem că plănuiești o ascensiune profesională și să te apropii vertiginos de succes. Pentru a-ți atinge scopurile, evident se impune să te pregătești din timp, să faci totodată multe sacrificii, conștient fiind că succesul nu se obține peste noapte. Reușești, după multe încercări și multe eforturi, să te angajezi într-o companie de renume. Cu timpul progresezi, urci tot mai sus pe treptele ierarhiei, și într-un final ajungi manager general în compania respectivă. Acum tu ești cel care face regulile și cel care ia deciziile importante. În sfârșit visul tău s-a împlinit. Bun, ce urmează? Ai vreun plan stabilit pentru ceea ce urmează să faci după ce ai atins succesul?
La această întrebare, extrem de ușoară, puțini sunt aceia care pot să dea într-adevăr un răspuns bun.
Dacă ai făcut vreodată focul atunci știi că după ce arde intens o perioadă de timp, încet, încet, începe să se stingă. Exact același lucru se întâmplă și cu unii oameni. Muncesc mult, parcurg toate etapele dezvoltării unei cariere de succes și apoi ajung în fruntea clasamentului. În sfârșit scopul lor a fost atins. Dar acest moment de strălucire, din păcate, nu durează la nesfârșit și drept urmare, încet, încet își pierd puterea de muncă, nu mai au spirit de inițiativă și se retrag din activitatea profesională. În cele din urmă părăsesc această lume și nimeni nu-și mai amintește de ei.
Poți face o comparație între „Arta totală” și „Arta de serie” astfel încât să evidențiezi comuniunea de ordin spiritual dintre formele de creație și cunoaștere?
Din importanța a ceea ce destăinuiești prin profilul tău, prin povestea ta, prin creațiile tale, prin acțiunile tale, în cuprinsul a tot ceea ce susții și lași în urma ta, decurg două consecințe. Pe de o parte s-ar ivi tendința către o "artă totală" - menită să îmbine dependența de o varietate de factori diferiți, dintre care mulți sunt în afara controlului tău. Pe de altă parte dedicarea permanentă față de lucrul bine făcut, propusă de înalta ta ținută profesională.
Arta Totală poate fi văzută ca un caz special al percepției vizavi de rolul pe care ți-l asumi în absența constrângerilor de ordin extern. În acest caz, atragi elementele de cunoaștere și experiență, le unești într-un mod armonic, le integrezi în faptul unității de sentiment, de simțire, și le atribui valoarea de condiție a răspunderii față de calitatea numită "vanitate". Boala de a fi șef derivă, evident, din simțul valorii personale, al orgoliului și vanității.
Practicarea artei totale și explorarea posibilităților ei combinatorii de generare a rezultatelor într-o dinamică activă, în sprijinul implementării unor idealuri generoase, duce la apariția prototipurilor și unicatelor, deci la anularea "artei de serie".
Arta de serie pretinde o anumită dependență de receptare a unui personaj care a devenit legendă, prin multiplicarea și diversificarea consistență a realizărilor personale. Ea se datorează ideii conform căreia omul își folosește toate cunoștințele specializate și toate mijloacele avute la dispoziție pentru a oferi, în creații de compoziție realistă, noi însemnătăți și noi forme de acces la propria identitate.
Această artă obligă la dependența de anumite caracteristici ale relației proces-conținut, indicând cele mai relevante resurse de creație și de expresie puse la dispoziția tuturor celor interesați să-și extindă înțelegerea cunoștințelor despre managementul performanței. Dar este o artă comercială, o afacere de moment în care trebuie să se vândă cât mai mult de pe urma propriului capital, nu una clădita să reziste.
Leadershipul își sprijină întreaga greutate pe transformarea profundă a omului în relație cu formele constructive ale creației sale, în conformitate cu sistemul de valori specific, pe urma căreia se va dezvolta și consolida societatea modernă, dar mai ales gândirea viitorului - prin retrăirea trecutului. Oamenii valoroși își lasă amprenta asupra viitorului. Nu lăsăm să treacă pe lângă noi, în uitare, însemnătatea și învățătura lor.
Trebuie să te îngrijești de creațiile tale cum se cuvine pentru a putea înțelege cu adevărat importanța valorii a ceea ce transmiți, dar și pentru a rămâne tu însuți o amintire frumoasă care să dăinuiască peste ani. Comuniunea de ordin spiritual dintre formele de creație și cunoaștere se realizează prin ceea ce simți atunci când privești lucrarea ta cum prinde viață și prin recunoașterea potențialului de performanță pe care îl aduci la lumină.
Poți să interpretezi harta unui leadership de durată, îndreptându-te spre un punct mai îndepărtat de cel la care ai ajuns inițial?
Interpretarea unei hărți maritime presupune un efort suplimentar de explicare a legăturilor cauzale dintre elementele și fenomenele cartografiate.
În cazul tău, elementele de progres și de Brand, alături de fenomenul de transformare a modelului personal într-un exemplu de urmat, presupun un efort de adaptare la schimbările de rol și de statut pe care ți le conferă imaginea din care îți creezi legătura cu esența unei noi spiritualități. Or această spiritualitate, după cuvintele lui, Simenon Georges, este bazată pe înțelegerea faptului că omul aparține de o totalitate socială, fiind o parte din ea, ce se opune vechii spiritualități care punea omul înaintea colectivității.
Interpretarea „hărții” unui leadership de durată trebuie să țină seama de legătura dintre etapele procesului dezvoltării profesionale și cele ulterioare - când ai ajuns în vârful piramidei ierarhice. Pentru aceasta este necesar să faci apel la toate valorile și principiile pe care le posezi și să ții seama de toate obligațiile noi care îți revin.
Nu ridica o barieră mentală între trecut și viitor, între cine ai fost, cine ai devenit, și cine vei fi de acum înainte. Poți fi cu adevărat desăvârșit doar dacă te ridici la nivelul pe care îl doresc ceilalți. Adică, dacă îți continui cu însuflețire „expediția de cucerire a leadershipului”, doar dacă te îndrepți spre un punct mai îndepărtat de cel la care ai ajuns inițial.
Poți să găsești un teren de împăcare între trecut, prezent și viitor, astfel încât Brandul tău să nu se îndrepte spre descompunere?
Mulți oameni aflați în funcții înalte de conducere își închipuie, în mod fals, că numele lor va dăinui veșnic în memoria și inimile celorlalți, că faptele lor nu vor fi niciodată uitate. Din păcate, odată cu trecerea lor în neființă, atât numele lor cât și meritele pe care le-au obținut de-a lungul vieții sunt date uitării. Tot ce-au făcut o viață întreagă, prin multe sacrificii și sudoare, se risipește la fel de repede ca trecerea nopții. Pentru ca nu a fost ceva de durată.
Legendele nu mor niciodată. Doar puțini oameni reușesc să-și păstreze intacte în timp imaginea sau realizările. Câteva nume confirmă pe deplin acest lucru: Iisus, Napoleon Bonaparte, Albert Einstein, John D. Rockefeller, Andrew Carnegie, John Lennon, Elvis Presley. Atât în timpul vieții, cât și după ce-au trecut în neființă, numele lor nu s-a șters din memoria oamenilor și din cărțile de istorie. Și asta pentru că fiecare dintre ei a ajuns o Legendă.
Realizările ieșite din comun ale acestor oameni i-au transformat în adevărate legende. Să nu ne înșelăm: nu orice persoană care are o carieră de succes, sau care deține o funcție importantă de conducere este o legendă. Când Elvis Presley a pășit pentru prima oară pe scenă și a cântat „Heartbreak Hotel”, el a schimbat pentru totdeauna fața muzicii în lume. El a spart gheața, a influențat pe toată lumea cu stilul lui muzical.
Nu-i de-ajuns să trăiești pe acest pământ, trebuie să-ți aduci contribuția la bunul mers al lucrurilor, la binele întregii națiuni. Sparge gheața, exprimă-ți unicitatea. Schimbă ceva, decide să clădești ceva care să dăinuiască veșnic, ceva care să reprezinte veșnic numele tău. Nu-i de-ajuns să ajungi un om de vârf. Pentru ca leadershipul tău să dăinuiască în timp, trebuie să devii o Legendă.
A fi o Legendă este arta de a te prezenta memorabil într-o imagine care face înconjurul lumii în orice dată din viitor.





