ro  fr  en  es  pt  ar  zh  hi  de  ru
ART 2.0 ART 3.0 ART 4.0 ART 5.0 ART 6.0 Pinterest

Fantasma unei lumi, din care a ta e doar o rămăşiţă

On Mai 02, 2012, in Leadership de Vârf, by Neculai Fantanaru

Menţine-ţi constant caracterul nobil, opunându-te oricărei tendinţe de a încălca limitele impuse de filtrul emoţional şi moral al celorlalţi oameni.

Personajul principal din filmul „Lionheart (1990)”, Lyon Gaultier, dezertează din Legiunea Străină şi ajunge în Statele Unite ale Americii. Îl găseşte pe fratele său între viaţă şi moarte şi pe soţia acestuia, fără banii necesari pentru a-şi vindeca soţul şi pentru a-şi îngriji copilul. Pentru a o ajuta el se implică în luptele ilegale, la îndemnul şi sub îndrumarea lui Joshua, cu care leagă o prietenie strânsă.

Iar Joshua era subordonatul lui Cynthia - „the professional gambler” - care ţinea lucrurile sub control. Sau cel puţin asta îşi dorea ea. Era una din acele făpturi cu sânge rece pe care ai fi bucuros s-o ai aproape numai când vine vorba de bani. Extrem de atrăgătoare, cu şarmul şi fascinaţia unei prinţese, dar înşelătoare ca un şarpe. Nefiind capabilă de sentimente sincere, de dorinţe familiale, era doar purtătoarea eredităţii ei dominante, defectuoase, nicidecum nobile. Nu iubea pe nimeni în afară de ea.

Pe o astfel de fiinţă, atrasă ca un magnet numai de faimă, sedusă numai de sclipirea banului, de spectaculozitatea vieţii de lux, ea care ar trece peste orice şi oricine pentru a-şi găsi împlinirea dorinţelor ei schimbătoare, - nu o poţi invita la o cină romantică fără risc, fără ca, dintr-un motiv sau altul, din senin, ceva să nu-i convină şi să izbucnească în crize de furie, şi să te trezeşti brusc pus pe „disable”.

Un stâlp rămâne un stâlp

La un moment dat Lyon îi face o vizită lui Cynthia. Era singură, întinsă în pat, provocatoare, îmbrăcată în cea mai sumară lenjerie, liniştită, visătoare, ca şi cum s-ar fi scufundat într-o lume perfectă. La vederea lui Lyon întreaga ei fiinţă fu cuprinsă de înflăcărare, părea însufleţită de gândul că, în sfârşit, un bărbat viguros ca el, o partidă atât de bună, îi va putea îmblânzi poftele.

- O voi face, îi spune Lyon. Voi lupta în continuare pentru tine. Dar trebuie să deschid un cont. Nu mă întreba de ce. Asta e condiţia mea. Şi trebuie să plec de aici. Nu pot locui într-un hotel de lux. Trebuie să trăiesc ca un luptător. Locul acesta este prea confortabil pentru mine.

Şi dintr-o dată chipul femeii, care mai înainte era atât de dulce şi suav, se modifică vizibil. Inima ei de temnicier îşi amplifică bătăile ca în ritmul ceasului de cuc. Lumea ei atât de fascinantă părea că s-a dărâmat, transformându-se în iad. Cine se crede? Cum îndrăzneşte nenorocitul să-mi spună că pleacă, fără să-mi dea ce doresc, fără să-mi satisfacă poftele? Rănită în orgoliul propriu, femeia bogată, şi atât de influentă, n-ar fi fost în stare să găsească niciodată amabilitate, vreun semn de înţelegere. Îşi activase înflăcărarea, profunzimea, consideraţia, tactul, iar acum le pierduse, sau mai degrabă le abandonase.

Înarmată cu toată concentrarea posibilă, mătură cu privirea omul de lângă ea, netrebnicul, ticălosul, nenorocitul, căci acum Lyon nu mai era „dorinţa” ei cea mai mare, ci doar un trişor, un condamnat, un păcătos. Şi ca urmare ea încearcă să vadă lucrurile aşa cum sunt, cu cel mai desăvârşit sânge rece, adică fără să le mai atribuie o conotaţie preponderent pozitivă. Unele şocuri provoacă, vizibil sau nu, răsturnări iremediabile. Furia ei rece, respingătoare, care ar îngheţa pe oricine, îşi arată colţii:

- Eşti sigur că pleci fiindcă n-ai găsit o altă femeie...altceva mai confortabil pe stradă? Nu răspunde! Asta e treaba mea! A mea! (apoi izbeşte paharul în televizor.) M-am săturat de tine! Afară! „Get the fuck out!” De azi înainte relaţia noastră va fi doar profesională, aşa cum ar fi trebuit să fie de la început!

Leadership: Care este natura personalităţii tale?

Filozoful Arthur Schopenhauer spunea: „Un caracter bun, măsurat şi blând poate să fie mulţumit în împrejurări strâmtorate; pe când cel pizmuitor şi răutăcios nu va fi mulţumit nici în mijlocul tuturor avuţiilor.

Care va fi natura personalităţii viitoare a unui lider este desigur foarte dificil de spus, căci depinde de dimensiunea leadershipului său, de înţelegerea menirii sale, de felul în care judecă oamenii, de felul cum se raportează la noile realităţi, de felul în care îşi educă propriul sine, de felul în care îşi gestionează propriile reacţii.

Nu pot spune mare lucru despre evoluţia unui lider, despre transformarea caracterului său, mai ales fără să-l observ. Dar aş pronostica, de pildă, că nicio judecată, nicio influenţă, niciun mod de a îmbina elementele de leadership care îi pot spori acestuia şansa de a atinge măreţia, nu-i va putea desavarsi capacitatea de a stabili relaţii şi legături autentice cu ceilalţi oameni.

Aşa cum un sculptor îşi modelează opera şi o toarnă în bronz, tu trebuie să-ţi modelezi caracterul pentru a obţine rezultate maxime în sfera relaţiilor şi colaborării. Nu vei putea să comunici profund cu oamenii şi să te integrezi în lumea lor dacă Eul tău nu găseşte un ecou suficient de puternic în inimile celorlalţi.

Fără îndoială Cynthia ar fi putut avea o înrâurire pozitivă asupra lui Lyon, fiindcă era o femeie frumoasă. Dar caracterul ei „defect”, incapacitatea ei de a empatiza, de a simţi, de a fi receptivă la potenţialul lui, la emoţiile sale, la adevăratul său caracter – i-a atras doar dispreţul. În final ea şi-a pierdut şi banii, şi pe Lyon.

Un lider ca Cynthia, care priveşte întotdeauna lucrurile pe dos, care este orbit de orice simţământ, încătuşat de pofta banului, trebuie lăsat să se consume o vreme, să-şi petreacă timpul în singurătate. Trebuie lăsat să reflecteze, ca un înţelept, mai bine la esenţa caracterului său. Să-şi trateze, asa cum un doctor tratează boala, dependenţa sa de a fi mereu în centrul atenţiei; să înţeleagă mai bine putinţa de a fi altcineva - până ce flacăra ameninţătoare a gândurilor, sentimentelor şi convingerilor sale reprobabile se va stinge.

Numai prin îndiguirea acelor reacţii negative, impulsive, instabile, care nu fac loc nici unei forme de sporire a influenţei pozitive, vei putea să domini mai mult timp spiritul oamenilor, menţinând vie intenţia acestora de a se raporta la tine şi de a-ţi accepta imperfecţiunile.

Poţi să-ţi transformi leadershipul într-o formă de artă desăvârşită?

Nu poţi fi lider dacă îţi contrazici, flagrant, cu detaşare, alegătorii. Nu poţi fi văzut drept un om mare, nu-ţi poţi valida caracterul integru, dacă încui - prin adoptarea unui punct de vedere critic, a unei viziuni slab conturate, dar mai ales prin adoptarea unor credinţe cu care ceilalţi din jur nu se pot identifica conştient, - poarta care face legătura cu lumea lor. Ea asigură armonia dintre tine şi ei. Este poarta încrederii, a înţelegerii, a recunoştinţei acordate odată cu acceptarea şi alegerea ta în fruntea lor.

Aşa cum arheologul trebuie să pună laolaltă vestigiile istorice descoperite cu migală, răbdare, imaginaţie şi inteligenţă, pentru a obţine acel tot al perioadei istorice din care ele datează - tot astfel şi tu, ca să fii în măsură să dai valoare leadershipului tău, trebuie să scoţi la iveală din sufletul oamenilor (mai ales a celor complicaţi şi dificili) mulţimea aceea de sentimente mărunte, dar constante, care-i defineşte, care dă sens existenţei lor, care le alimentează suferinţele sau bucuriile. Să le pui laolaltă, apoi să le îndepărtezi, sau măcar să le minimalizezi pe cele nocive.

Nu este suficient să fii lider numai cu numele, numai fiindcă ai fost acceptat la conducere, ci trebuie să-ţi prezinţi leadershipul în lumina calităţilor tale reale, a acelor însuşiri care fac loc de „mai bine”. Trebuie să creezi din leadership o formă de artă accesibilă, serioasă şi antrenantă, nu decorativă, - o formă de artă care să servească drept mijloc de relaţionare şi transformare.

Un leadership nefuncţional, sărăcit de conţinut, bolnăvicios prin constrângerile pe care le impune, ciuruit de decizii neinspirate, - poate totuşi, în anumite cazuri, să avanseze spre niveluri superioare, însă cu riscul de a produce supărări în rândul oamenilor, în conştiinţa lor. Ceea ce va atrage după sine repercusiuni şi mai grave, cum ar fi abandonarea ta bruscă, totală, definitivă, aşa cum o afecţiune neurologică netratată la timp poate avansa spre creier producând moartea bolnavului.

Fantasma unei lumi, din care a ta e doar o rămăşiţă vizează propria ta personalitate şi modul în care priveşti lumea după ce ai fost renegat de ceilalţi oameni, după ce ai fost trimis la pământ din cauza propriilor erori de simţire şi judecată. Doar cu o rămăşiţă te poţi alege dintr-o lume în care ceilalţi oameni îţi dau, sau nu, acceptul de a fi în fruntea lor - o rămăşiţă de sine, într-o lume însingurată de propriul tău Eu.

Menţine-ţi constant caracterul nobil, opunându-te oricărei tendinţe de a încălca limitele impuse de filtrul emoţional şi moral al celorlalţi oameni.

 


Ultimele articole accesate de cititori:

  1. Alchimistul (II)
  2. Alchimistul (I)
  3. Tango to Evora
  4. Lily was here

Alatura-te Comunitatii Neculai Fantanaru
decoration
Despre | Site Map | Termeni si conditii | Parteneri | Feedback | RSS Feeds
© Neculai Fantanaru - Toate drepturile rezervate

Like Us On Facebook

Subscribe to us