Fii un jucător de excepţie

Ridică-te la înălţimea potenţialului tău, astfel încât să găseşti ecou în mintea şi în sufletul celor din jurul tău.

Trăim într-o lume guvernată de principii. Principiile colegialităţii, ale devotamentului, onoarei, ale respectului reciproc, ale încrederii, pe care le descoperim în timp, nu deodată, nu din prima clipă când intrăm în contact cu diverse persoane, şi nu numai în momentele grele când, fără doar şi poate, suntem nevoiţi să apelăm la un prieten, la un coleg, la un părinte sau la un frate.

Da. Toate principiile de care suntem călăuziţi în viaţă, pe care încercăm să le respectăm uneori cu atâta stricteţe în activităţile noastre şi pe care deseori le propovăduim pe la seminarii, în articole şi conferinţe, în rândul clienţilor şi colaboratorilor - sunt foarte valoroase, dar din păcate, uneori sunt foarte greu de pus în practică.

Ne străduim să fim mai buni, facem eforturile cele mai mari, dăm totul din noi, ne luptăm până la ultima picătură şi în final constatăm, cu multă amărăciune, că totul a fost în zadar, că nimic din tot ce-am făcut, din tot ce-am visat, din tot ce-am încercat să realizăm nu s-a materializat; totul a rămas aproape neschimbat, aceleaşi metehne - doar că mai puţine, aceleaşi rezultate - foarte puţin diferite, aceleaşi reproşuri, aceleaşi învinuiri, aceleaşi ironii din partea tuturor. Oare unde am greşit? Oare ce ne rezervă viitorul? Oare merită să mai respectăm vreun principiu?

Leadership: Poţi să te angajezi în traversarea anumitor experienţe din care să extragi semnificaţii despre sine, despre alţii, despre viaţă, fără să te pui în prim planul unei superiorităţi care elimină orice potenţial punct slab?

Duminică am fost cu prietenii mei la fotbal. Ca de obicei aceeaşi regulă: “zece minute sau două goluri”, şi, tot ca de obicei, cinci sau şase echipe aşteptau pe margine să le vină rândul să intre pe teren. Şi echipa mea aştepta. În timp ce ne uitam cu toţii la jocul pe care îl făceau echipele dinaintea noastră, nu am putut să nu observ, ca toată lumea de altfel, jocul slab şi ezitant al unuia dintre jucătorii de pe teren. Nu trebuie să fii un geniu ca să observi dacă cineva ştie sau nu să joace fotbal, măcar cât de cât.

Ei bine, tipul de care vă vorbesc nu se pricepea deloc la sportul acesta. Pur şi simplu, ori de câte ori primea o pasă, o pierdea; de fiecare dată când i se atrăgea atenţia să rămână în apărare, el parcă dinadins o zbughea în atac; nu a interceptat nicio minge pasată de adversari, nu a făcut nicio deposedare şi nicio recuperare, nimic, absolut nimic, şi, pe deasupra, a mai dat şi un autogol, fapt care i-a determinat pe ceilalţi coechipieri să nu-i mai dea nicio pasă. Iar la sfârşitul zilei, după atâtea meciuri pierdute, a fost rugat, prietenos, ca de azi înainte să-şi caute o altă echipă la care să joace, una mai pe măsura lui.

A meritat sau nu această schimbare de planuri? A fost o decizie dreaptă, corectă? Băiatul era tare ambiţios şi s-a străduit să joace cât mai bine - a fugit dintr-o parte în alta a terenului de nenumărate ori, chiar a alergat mai mult decât toţi, a cerut pase, a venit la primire, încercând să le arate celorlalţi coechipieri că se implică în joc, dar ce folos? Încercarea lui a dat greş. Nicio echipă nu-şi doreşte să aibă în componenţa ei un jucător slab, acesta este crudul adevăr.

Apartenenţa ta la o echipă este precum zarurile aruncate la întâmplare: nu ştii niciodată ce o să iasă, dar cu siguranţă nu poţi să "comanzi" un şase-şase care să-ţi permită accesul facil la o nouă poziţionare în termenii unei singure feţe a zarului.

Raţiunea unui antrenor se împarte în două părţi invers proporţionale. Mai întâi este rezultatul unei manifestări emoţionale puternice unde deciziile sale afectează validitatea perspectivelor de adaptare la un mediu dur, care este o confirmare a toleranţei prea mari arătată pentru orice abateri, o slăbiciune care se întoarce sigur împotriva sa. Apoi este tendinţa gândirii în termeni de superioritate, care respinge categoric orice slăbiciune.

Liderul este genul de căpitan de echipă care experimentează tendinţele ascendente sau descendente ale coechipierilor săi din resursele secundare ale unei raţiuni care va folosi orice punct slab şi orice greşeală ca pe un instrument util de dezvoltare personală. Practic un lider alege să se comporte mai întâi ca un agent al reflexiei celorlalţi în zona lui de acţiune, şi abia apoi ca un antrenor.

Leadership: Poţi să-ţi reglezi poziţionarea faţă de provocările imediate ale integrării tale într-o zonă de recunoaştere a valorii, fără să-ţi renegi apartenenţa la o minoritate care se menţine la o altitudine medie?

Cine greşeşte de prea multe ori pe teren nu mai primeşte nicio pasă şi pică în dizgraţie. Lipsa de profesionalism a unui jucător este sesizată rapid de coechipieri şi, în cele din urmă acesta ori se auto-exlude ori va fi exclus din echipă. Poţi să te străduieşti mult şi bine, poţi să depui efort peste efort, să dai tot ce poţi, poţi să încerci cât vrei să faci o impresie bună celorlalţi coechipieri, să te mişti în stânga, în dreapta, să ridici mâinile, să creezi sentimentul că eşti folositor şi indispensabil, însă dacă aceştia nu observă la tine niciun progres, nicio schimbare pozitivă în stilul tău de joc, niciun rezultat notabil, atunci nu mai rămân multe lucruri de spus. Coechipierii vor căuta un înlocuitor iar tu vei fi înlăturat din echipă.

Dar să fim cinstiţi. Oare nu este echipa îndreptăţită să-şi caute un alt coechipier, unul care să joace cât de cât decent, care să nu pună probleme, care să se poată integra cu uşurinţă în stilul lor de joc? Căci, de ce să piardă, ce rost ar avea să intre într-o competiţie ştiind că, din cauza unuia dintre coechipieri, soarta fiecărui meci va fi oricum pecetluită? Oare nu căutăm de fapt cu toţii să câştigăm, să simţim gustul succesului, fie numai şi pentru o clipă? Să ne bucurăm că am făcut o treabă bună şi că tot timpul pe care l-am investit în joc, toate eforturile noastre au meritat pe deplin şi s-au concretizat în final într-un rezultat foarte bun.

Fiecare membru al unei echipe trebuie să se concentreze asupra anumitor sarcini pe care trebuie să le îndeplinească cu succes, altfel munca nu se va desfăşura eficient. Cu cât îţi faci munca mai bine, cu cât dai mai multa dovadă de profesionalism şi seriozitate, cu atât vei câştiga mai uşor respectul şi încrederea celorlalţi, care se vor apropia tot mai mult de tine şi vor începe să te preţuiască necondiţionat, la adevărata ta valoare. Mai mult decât atât, te vor lăuda pentru calităţile tale deosebite, te vor stima, te vor iubi şi te vor recomanda şi altora, în nici într-un caz nu se vor descotorosi de tine, nu, aşa ceva nu se va întâmpla niciodată. Nimeni nu are vreun interes să excludă din echipă un om de valoare, care poate contribui la obţinerea unei poziţii fruntaşe în clasament.

Leadershipul este valoarea arbitrară pe care o atribui unui meci de fotbal al cărui rezultat contează mai puţin decât nivelul de fidelitate al jucătorilor faţă de căpitanul lor.

Fii un jucător de excepţie prin modalitatea de a controla deciziile antrenorului în termenii de validitate a comportamentului emoțional și a percepţiei de sine din perspectiva unui privitor care analizează un meci fără implicaţii emoţionale. Apoi încearcă să te ridici la înălţimea potenţialului tău astfel încât să găseşti ecou în mintea şi în sufletul celor din jurul tău.