ro  fr  en  es  pt  ar  zh  hi  de  ru
ART 2.0 ART 3.0 ART 4.0 ART 5.0 ART 6.0 Pinterest

Fila albă din agenda de programări

On Martie 20, 2013, in Leadership S4-Quartz, by Neculai Fantanaru

Descoperă oportunitatea trecerii la un alt statut, acordând propriei tale naturi o cotaţie maximă.

Încă o dată nemilosul asasin, aflat în fruntea mişcării sale de cavaler al întunericului, îşi dezlănţuie furia instinctivă. De această dată împotriva unui mafiot important care a avut îndrăzneala de a-i tulbura liniştea interioară.

Dar lângă Anton Chigurh şi victima lui atinsă de fasciculul laser al fatalităţii, stă resemnat, ca o filă albă, un suspect firav şi temător care nu se află în “agenda de programări”. Un nimeni, un biet contabil care nu găseşte curajul să acţioneze în vreun fel, să iasă la înaintare cu vreun comentariu. Totuşi, el nu fuge, ci răspunde cuviincios la întrebările ce-i sunt adresate. A ales unealta corectă, a găsit mijlocul de a-l determina pe asasin să treacă printr-o experienţă deosebită, fapt care i-a adus însufleţitoarea izbăvire.

E destul ca Anton să respire, că nervii acestui firav ghiocel se şi încordează, limita superioară a tensiunii sale normale este atinsă. O legătură covalentă se stabileşte preferenţial între elementele cu caracter personal şi spiritual apropiate. Încrederea, credinţa şi nădejdea, se defragmentează în molecule tot mai izolate.

Ceva se întâmplă, ceva neobişnuit. Asasinul stă uluit în faţa unicului martor al oribilei sale crime, în timp ce martorul stă uluit în faţa atitudinii blânde, fără precedent a asasinului. O transformare reciprocă între două tipuri de energii, eliberându-se o cantitate de căldură ce produce topirea parţială a stratului de gheaţă din personalitatea lui Anton.

O stare de spirit la superlativ

Ne putem îndoi? Nevinovatul emană une lumière nouvelle ca mijloc de apărare, o stare de spirit la superlativ, ceva mult mai misterios decât poate crea raţiunea umană, şi pentru care nu se găseşte explicaţie. Ca un medicament miraculos împotriva morţii şi a bolii, încă neinventat la scară mondială, ţinut ascuns în micul laborator al fiinţei sale.

Şi ce medicament! În locul metodei clasice de înlăturare a oricăror martori, Anton dă semne de redresare a personalităţii, îşi reprimă dependenţa de a ucide. Pare că a găsit mângâiere de la aproapele său, un motiv gingaş pentru a se despărţi de orice iniţiativă vanitoasă, păcătoasă. O intenţie de idilizare?

Anton devine predispus la inerţie, riscând să-şi piardă originalitatea, să devină lânced şi greoi, să se pietrifice prea de timpuriu într-o profesiune care cerea “No Mercy”.

El nu mai este pătruns de acel credo normal al conştiinţei sale, “Safety first”, ci pentru întâia oară impulsul său brutal este anulat cu totul. Pare că ridică fiinţa umană la un rang mai înalt. Prin propria lui forţă de reacţiune elimină barierele nonconformismului dus până la paroxism. Legea lui Murphy: “Dacă ceva rău se poate întâmpla, se va întâmpla cu siguranţă”, dă greş de această dată, îşi schimbă radical sensul.

Anton sesizează pentru prima dată necesitatea şi oportunitatea trecerii la un alt statut, dintr-un motiv nobil. Dând prudent, fără grabă, dimensiunii umane o cotaţie maximă. Un fel de conductivitate, o cantitate de energie pozitivă traversează într-o secundă secţiunea sensibilă a personalităţii sale, pe o lungime neobişnuită.

Astfel vulcanul îşi suspendă activitatea şi devine pasiv. Cel puţin pentru o vreme. *

Leadershipul: O încăierare cu propriile tale variante de “a fi” !

Ai găsit mijlocul de a stimula experienţa cea mai îndrăzneaţă a celor din jurul tău? Eşti pătruns de acel credo normal al conştiinţei “Safety first”? Poţi elimina barierele nonconformismului prin propria ta forţă de reacţiune? Îţi poţi stabiliza crunta dependenţă de a urma o cale improprie personalităţii tale?

Din tranziţia spre limanul devenirii, prima jumătate care te individualizează - cea care stimulează experienţele cele mai îndrăzneţe, nu duce întotdeauna către adevăratele culmi ale progresului, ci deseori spre o încăierare în toată regula cu propriile tale variante de “a fi”.

Astfel se naşte o luptă categorică în tine, o pendulare permanentă între contrarii: bun sau rău, măreţ sau tragic. Înainte să ridici cortina schimbării, încep să se zbată captive întrebările răscolitoare ale existenţei tale: “Cine sunt cu adevărat? Sunt un simptom direct al propriei mele slăbiciuni? Sau o piatră de temelie solidă în vieţile altora?

O idee teribilă apare: leadershipul este o podoabă? Poate. Fiindcă el este bunul cel mai de preţ al unor fiinţe rare, a unor oameni dotaţi cu capacitatea de a face distincţie între cele două laturi ale personalităţii care îi defineşte. Aceia care posedă “geniul” sau cel puţin “talentul” de a schimba acea intolerabilă şi instabilă stare de “a fi”.

Din nefericire aceste două proeminenţe ale excelenţei sunt posedate de prea puţini dintre cei care au fericirea de a se consacra ca lideri, ele devin doar trenuri de marfă care duc minereul undeva la prelucrare – de a căror frâne şi direcţie am serioase îndoieli.

Liderul este rezultatul căutărilor sincere pornite din dorinţa de a face performanţă, de a face lucrurile să iasă întotdeauna cum trebuie. Reprezintă ipostaza creată cu grijă de către cele două entităţi partenere: “geniul” şi  “talentul”.

Omul trecut prin viaţă dobândind o sumă de experienţe, a înţeles că nota dominantă a propriului caracter, singurul mijloc de apărare împotriva deşertăciunii şi absurdului, dar şi a falsităţii, este pozitivismul din el, condimentat cu un amestec de caracteristici nutritive: adaptabilitatea, integritatea, redresarea personalităţii, stabilizarea dependenţei de a fi servitorul unor iniţiative vanitoase, păcătoase.

Leadership: Numai ultima trăsătură de penel contează

Am găsit un citat aparţinând scriitorul francez Honore de Balzac, care spunea: “Nu contează decât ultima trăsătură de penel.

Prin asta el dă şi tonul în ceea ce priveşte gestionarea acelei ultime caracteristici trebuincioase omului care aspiră la atingerea excelenţei în materie de leadership. În fruntea mişcării noastre de “renaştere”, de adaptare şi de poziţionare a propriei persoane (cu nevoile şi aspiraţiile dar şi cu limitările fireşti) în centrul atenţiei, stă o singură calitate preţioasă: acceptarea.  

Să accepţi partea ta de contribuţie la situaţiile critice care îţi alterează natura profundă, putând a ajunge chiar la sabotajul propriu. Această calitate “acceptarea”, stă la loc de frunte între cele mai trainice pietre de temelie ale leadershipului.

Ce-ar fi dacă am antrena mai multe “talente”, mai multe “genii” în producerea de leadership fără a fi necesare eforturi atât de chinuitoare de a ne eficientiza la maxim resursele proprii?

Tentaţia asimilării unui leadership “industrial” şi a tot ce se petrece pe planul industriei cu leadershipul, o putem sesiza uşor, alteori mai greu, dar întotdeauna definitoriu, în felul în care ne raportăm la noi înşine şi la ceilalţi oameni din jur.

Fila albă din agenda de programări scoate în evidenţă factorul (adeseori uman) care participă decisiv la transformarea ta, dând un sens pozitiv existenţei tale.

Accepţi nevoia de a-ţi focaliza mintea şi puterea voinţei asupra propriei transformări? Ai curajul de a-ţi înfrunta cele mai profunde compulsiuni? Îţi trebuie acea calitate care lipseşte adesea din bagajul de calităţi al “liderilor industriali”?

Descoperă oportunitatea trecerii la un alt statut, acordând propriei tale naturi o cotaţie maximă.



* Notă: “No Country for Old Men (2007)"

 


Ultimele articole accesate de cititori:

  1. Alchimistul (II)
  2. Alchimistul (I)
  3. Tango to Evora
  4. Lily was here

Alatura-te Comunitatii Neculai Fantanaru
decoration
Despre | Site Map | Termeni si conditii | Parteneri | Feedback | RSS Feeds
© Neculai Fantanaru - Toate drepturile rezervate

Like Us On Facebook

Subscribe to us