ro  fr  en  es  pt  ar  zh  hi  de  ru
ART 2.0 ART 3.0 ART 4.0 ART 5.0 ART 6.0 Pinterest

Focul minţii

On August 24, 2013, in Leadership V8, by Neculai Fantanaru

Continuă să-ţi desăvârşeşti percepţia asupra celor din jur, astfel încât să reuşeşti să deschizi fără forţă acea uşă închisă la care nimeni nu poate să ajungă.

Niciodată focul minţii nu este prea mare atâta timp cât te lasă să savurezi acea senzaţie de încredere bine controlată, cu intensitate suficientă pentru a produce o anumită schimbare. Niciodată focul nu se stinge atâta timp cât te umple de acea plinătate de sine pe care o poţi experimenta la maximum fără să te îngrijoreze consecinţele. Focul minţii poate să se aprindă şi accidental, dar oricum s-ar aprinde, e o şansă să-şi arate puterea.

Dr. Hannibal Lecter intuieşte imediat, dintr-o singură frază, dintr-o singură inflexiune a vocii, din reflectarea atentă asupra unei chestiuni oarecare, sau numai dintr-o simplă cântărire a gesturilor şi a mimicii, acea parte neliniştitoare din viaţa agentului FBI în devenire, Clarice Starling. El reuşeşte să deschidă fără forţă acea uşă închisă din trecutul ei, la care nimeni nu putea să ajungă.

Argumentele sale par cu totul întemeiate. Şi tot mai aprigă devine străduinţa lui de a penetra zidul trecutului ei, continuându-şi şi desăvârşindu-şi percepţia asupra propriei ei persoane. Combustibilul neconvenţional care îi alimentează intuiţia, folosit pentru a scurtcircuita gândurile şi a produce un efect continuu de închidere, diferă în funcţie de capacitatea ei de a răspunde.

Clarice, această sensibilă inimă care îi insuflă lui Hannibal anumite convingeri, dar şi o mare dorinţă de aplecare a minţii spre cunoaştere, este la rândul ei sedusă de calităţile lui de psiholog. Şi tocmai de aceea devine un interlocutor captivant.

Leadership: Poţi să-ţi perfecţionezi arta de a te menţine în autenticitate folosind ansamblul "victorie-măreţie" din care să transpară superioritatea ta în intuiţia circumstanțială, căutând folosul de moment al unei sugestionări subtile?

Hannibal repurtează o imensă victorie care are la bază tocmai stările şi emoţiile pe care Clarice nu suportă să le exteriorizeze. Complicând structura ei sufletească prin emiterea unei energii ce corespunde unei frecvenţe de mare intensitate, alimentată de o anumită tensiune negativă, practic îi sporeşte acesteia sentimentul de frustrare, furie şi nemulţumire. Deţinând supremaţia în gândire datorită simplităţii ei, Hannibal păşeşte sigur şi fără niciun fel de efort în domeniul ei personal.

Măreţia lui, ca dovadă a victoriei asupra minţii şi sufletului uman, constă în faptul că reuşeşte să creeze dependenţă de călăuzirea sa, de puterea şi harul lui de a oglindi imaginea tipică a unui detectiv a cărui intuiţie (dublată de cunoştinţe vaste) nu dă greş în materie de judecăţi doveditoare în chip absolut. El nu-i sugestionează lui Clarice o acțiune specifică care poate servi drept semn al recunoaşterii calităţilor sale de psiholog foarte subtil, ci îi sugestionează o cale pe care ea s-o urmeze încât să-şi valorizeze potenţialul, atitudinile şi comportamentele, dar mai ales experientele pozitive şi negative pe care le-a trăit.

Fenomenalul doctor psihiatru ştie să transforme un “semnal luminos” într-un “semnal electric” regulat şi compromiţător, cu ajutorul celulei de timp la care face constant referire. Clarice este captată într-un bloc de gânduri regeneratoare de lumină şi întuneric, ca într-un câmp electric produs de tensiunea dintre două borne diferite care stabileşte un curent alternativ cu elemente continue. Constituind aşadar un subiect de cercetare pe cinste. Dar fiind în permanenţă supusă calculelor şi sugestiilor, procedeelor de sensibilizare, totul în ea ajunge să se deregleze.

Raza de lumină atât de trudnic dobândită, se stinge. Şi mai tare se încordează nervii femeii supuse tratamentului de “bun venit”. Propagarea în lanţ a unor perturbaţii în sistemul ei de a fi, mărind starea ei de disconfort, determină o reducere a performanţelor ei de investigator, o scădere a randamentului. Sub acţiunea forţei de sugestie, Hannibal emite o serie de vibraţii care acţionează în principal asupra zonelor sensibile ale existenţei ei, cu rol de flash-uri şi atenţionări, dirijate spre punctul ei de origine.

Leadershipul: Poţi evolua prin intermediul experienţelor trăite la limita dintre ceea ce corespunde realităţii şi ceea ce se opune încercării de a o falsifica?

Împingerea omului până la o anumită limită, până la exasperare, este un declanşator al sentimentului de neputinţă, este adevăratul răspuns al individului obişnuit în faţa unei forţe impenetrabile şi non-asimilabile. Această forţă implică prin ea însăşi mai degrabă o structură aspră de gândire, decât acea deprindere izolată de a rumega la nesfârşit anumite gânduri în contextul cultului "superioriăţii".

Clarice vedea în acea împrejurare o acceptare necritică a unei situaţii neobişnuite, a unui caz individual ce avea drept finalitate determinarea acţiunilor viitoare necesare pentru găsirea unui criminal feroce. În timp ce pentru Hannibal, ea însăşi devenea, dacă nu o unitate de informaţie, o personalitate ce trebuia cercetată numai ca un exerciţiu pentru minte şi gândire prin intermediul dialogului. Având o putere relativă, ea este luată prin surprindere de tiparele complexităţii cunoaşterii.

Clarice trebuie să evolueze prin intermediul experienţelor trăite la limita dintre ceea ce corespunde realităţii şi ceea ce se opune încercării lui Hannibal de a o falsifica prin adaosul de suspans, neprevăzut, trăiri puternice, intrigă şi răsturnări spectaculoase de situaţie, deci folosindu-se de adevărata calitate specifică unui thriller. Prin aceasta, leadershipul parcurge distanţa de la viziune la realitate, pe care oamenii sunt constrânşi s-o lămurească printr-un test psihologic individualizat: cât de mult se poate rezista la ceea ce nu-ţi place să accepţi ca fiind greu de suportat?

Propunându-ne să discutăm, fie şi succint, despre perspectivele expansiunii leadershipului în lumea de mâine, nu putem să nu ţinem seama de stările individului, puternic determinate convenţional sau neconvenţional de o forţă de persuasiune puternică.

Nu puţini oameni înţeleg prin leadership, în momentul de faţă, un cod convenţional de reguli care să fie puternic implementat în cadrul tuturor nivelelor decizionale. Majoritatea par a percepe leadershipul drept o existenţă proprie unei entităţi valabile în condiţii bine determinate, deci nu ca un tipar de gândire, ci ca o înşiruire de comenzi prestabilite şi accesarea lor în anumite circumstanţe care au drept scop câştigul de orice fel. Dar ei elimină astfel esenţialul.

În ce condiţii leadershipul tău se poate reduce la dimensiunea psihologică încât să te descurci exemplar pe câmpul de luptă cu minusurile propriei naturi?

Însă ca şi în cazul jocului de şah, elementele de la baza leadershipului constau în tempoul şi jocul în forţă, făcând tot mai mult abstracţie de “ameninţare”. Dar în condiţiile în care “jocul puterii” capătă o anumită pondere, puternic determinată de stările indivizilor şi a liderului, leadershipul se reduce la o chestiune de natură psihologică, în cadrul unei relaţii de tipul:”Acceptabilitate-Incertitudine".

Cine repurtează o imensă victorie în acest caz? Bineînţeles, acela care deţine supremaţia în gândire. De regulă, acea parte care induce cu uşurinţă şi rapiditate acele stări şi emoţii pe care oponentul nu le suportă.

Aşadar, complexitatea creaţiei psihologice căreia nimeni să nu i se poată împotrivi, aduce cu sine, în mod inevitabil, o multitudine de aparente paradoxuri, dileme, nuanţe şi jocuri de dezbrăcare a minţii. Pe care, însă, mintea limitată până la o anumită treaptă a înţelegerii, le consideră ca fiind deplasate sau nepoliticoase, sau abstracte într-un sens strict şi necontroversat.

La un alt nivel de conştiinţă şi înţelegere, acestea devin clare, naturale pentru că înţelegerea unora este destul de extinsă, prezentând o anumită complexitate şi o altă viziune care are substanță și poate da particularitate și identitate individului. Însă, la nivel de leadership, acest război “Acceptabilitate-Incertitudine”, trebuie să se finalizeze întotdeauna cu remiză. Acţiunile trebuie să fie favorabile şi părţii adverse, altfel rişti să te confrunţi cu situaţia în care să-ţi găseşti un adversar tocmai în tine însuţi. Şi să pierzi forţat.

Continuă să-ţi desăvârşeşti percepţia asupra celor din jur, astfel încât să reuşeşti să deschizi fără forţă acea uşă închisă la care nimeni nu poate să ajungă. Uşa spre sufletul lor. Şi odată deschisă, n-o încuia la locprin jocuri de percepţie şi de rol. Minusurile propriei naturi sunt date de incapacitatea de a te ataşa emoţional de alţii şi de incapacitatea de a te putea bucura pentru reuşita lor.

Oamenii vor fi pregătiţi să răspundă încercărilor tale de a-i influenţa dacă informaţia pe care o furnizezi ca modalitate de intervenţie psihologică se situează între dorinţa lor de a se autodepăşi şi hotărârea ta de a renunţa la control.

Focul minţii desemnează acea capacitate de cunoaştere a celor care te înconjoară, astfel încât aceştia să răspundă favorabil la acţiunile tale determinate de idei şi gânduri ce pot fi induse prin persuasiune. “Tu” şi “Ei” trebuie să funcţioneze într-un tandem continuu în scopul atingerii telurilor comune, şi în acest tandem nu trebuie să apară niciun perdant.



* Notă: The Silence of the Lambs (1991)

 


Ultimele articole accesate de cititori:

  1. Alchimistul (II)
  2. Alchimistul (I)
  3. Tango to Evora
  4. Lily was here

Alatura-te Comunitatii Neculai Fantanaru
decoration
Despre | Site Map | Termeni si conditii | Privacy | Parteneri | Feedback | RSS Feeds
© Neculai Fantanaru - Toate drepturile rezervate