Glasul stăpânitor al celor vii

Explorează-ţi lumea interioară sub deviza ”Stay Alive”, adăugând valoarea „True” la condiţia de fond a reprezentării tale pe traseul sinuos al formării și definirii caracterului.

Sunt Gerry Lane, om de ştiinţă şi cercetător pe partea biologică a vieţii. Am tot zis că motivul neliniştii mele va părăsi cândva gândul unei tentative de definire, cu mai mult sau mai puţin succes logic, a unei funcţii "Stay alive" cu putere predictivă, determinată indirect de nenumărate variabile de acţiune puse pe seama hazardului - între contestaţie şi intuiţie.

Dar, pe parcursul unor varietăţi de conflicte între provocările de mediu şi ameninţările la adresa siguranţei mele, ajungând să traversez lumile tăinuirilor unor circumstanţe excepţionale, nesfârşite şi primejdioase ca timpul însăşi, despre care nicio certitudine nu se impunea ca justă soluţie, cel puţin pe unde mergeam eu, am întrezărit un tipar de latenţă al virusului în funcţie de anumiţi parametri de sănătate.

În tot acest concurs al hazardului, îndurat numai de eroii unui Mike Hassel, avântaţi de o tainică măreţie a speranţei spre gloria unui suprem pericol, se reflectau cuvintele lui Mark Twain: "Pot să învăț pe oricine să obțină ce vrea de la viață. Problema este că nu găsesc pe nimeni care să știe ce vrea de la viață".

Cuvinte dispuse pe un singur palier de înţelegere a lumii ce exista numai în comparaţie cu strălucirea aurire a perspicacităţii sub raportul de cauzalitate între fapta celui obligat să repare şi răsplata celui sortit să îndure. O strălucire care în mod sigur descreştea pe măsură ce îmi îndreptam pe de-a-ntregul privirea asupra propriei mele percepţii legate de teoria manevrării aparenţei de realitate - care putea fi analizată şi descrisă în mod articulat numai pe plan noetic.

Leadership: Îți focalizezi atenția asupra cercetării aparenţei de realitate care constituie un reper în materie de egalitate între ceea ce te defineşte și ceea ce aștepți să ți se întâmple?

Credeam că realitatea crâncenă pe care o trăiam este doar parte dintr-un coşmar. Părea doar un vis urât, dar visul nu se mai termina, din păcate. De ce mi-ai ieşit în cale tu, atâta amăgire şi eroare, când puteai să mă cruţi de orice atingere psihotică care, asemenea unei taine în fila discretă a nebuniei, îţi găseşti efectele nocive specifice disperării cugetului privind existența însăși a sinelui într-o obsedantă idee călăuzitoare: "Eu nu mai sunt eu însumi"?

Peste tot, oameni infectaţi, transformaţi în zombie. Numai eu, nu. Cum am putut tocmai eu, fundamental asemănător şi totuşi diferit de ceilalţi oameni, chiar dacă totul părea trecut prin filtrul subiectivităţii sau sensibilităţii artistice care orginaliza formele esenţiale şi primordiale ale creaţiei naturii, cum am putut să mă las târât într-un asemenea păcat al descâlcirii situaţiilor complexe?

Ce amăgire cumplită din partea glasului care, rupând tăcerea inimii, îmi striga în disperare să stau liniștit, să nu mă panichez, totul are să fie bine, glasul care tot timpul a rămas în mine viu, care m-a înduioşat, m-a tulburat, m-a răscolit.

Acelaşi glas obişnuit şi necunoscut, desprins parcă dintr-un roman al lui Mesa Selimovic, pe care până atunci nici nu l-am băgat în seamă. "Poate pentru că s-a auzit în tăcerea moartă, poate pentru că nu se temea, sau tocmai pentru că se temea, sau pentru că mi s-a adresat mie, cu milă, cu îmbărbătare."

Experimentul adaptării la adversităţile vieţii este o probă a perspicacităţii sub raportul de cauzalitate între fapta celui obligat să repare traseul propriilor întrebări şi răsplata celui sortit să îndure răspunsurile.

Poziția ta faţă de aparenţa realităţii poate fi o reflexie a ceea ce ai în interior pe parcursul a tot ceea ți se întâmplă, când tot ce îţi pare mai important decât tine la un moment dat, pică pe plan secund. Aparenţa pe care o dă realitatea în contextul unei pandemii se află în strânsă legătură cu poziția pe care o iei în faţa cursului ambiguu al evenimentelor, deci pe parcursul unui moment pus pe seama hazardului, fiindcă ceea ce ţi se întâmplă la un moment dat pare important pe planul recreării faptelor trecute. Trebuie să porneşti de la primul semn de pre-alertă al oamenilor, apoi să continui cu primul semn de atenţie, până la reacţia minimală generată de vizualizarea unui nou comportament.

Aparenţa, ceva care este altfel decât pare la prima vedere, contribuie la crearea acelei stări în care eşti degradat din condiţia de luptător până la nivelul de „disperare”. Sau, dimpotrivă, în care ești avansat la condiţia de erou dacă faci din reperele unor împrejurări nefavorabile o inspiraţie a creatorului picată parcă de la divinitate.

În leadership, definirea omului de valoare se poate obţine din produsul cartezian al relaţiei dintre imboldul conştiinţei sale (glasul sufletului) și încercarea, adesea dureroasă, de a-şi revizui credinţele ce-i ghidează acţiunile spre o mai mare deschidere spre viitor.

Leadershipul este încercarea de a da un răspuns corect la un test de tipul „pass or fail” atunci când viaţa îţi acordă şansa de a fi participat direct la un anumit segment al evenimentelor prilejuite de un fapt anume.

Glasul stăpânitor al celor vii este îndemnul spre izbândă şi glorie sub deviza ”Stay Alive”, la care se adaugă valoarea „True” a condiţiei de fond a reprezentării tale în deplină frumusețe morală pe traseul sinuos al formării și definirii caracterului.

Una din abilitățile cele mai însemnate ale leadershipul este să găsești acei indivizi care nu știu ce vor de la viață, apoi să-i înveți să obțină o imagine revelatoare asupra condiţiei lor de fiinţe care se pot ridica deasupra destinului, fără ca tu să fii ales în prealabil drept călăuză.

* Notă: World War Z