Neculai Fântânaru

Totul depinde de cine conduce

Grădina episcopului Myriel

On Aprilie 29, 2014
, in
Leadership +50% Extra by Neculai Fantanaru
Gradina episcopului Myriel

Pune-ți viața în ordine, ca să înțelegi mai bine adevăratul chip al naturii tale.

Viața lăuntrică a domnului Myriel era plină de același gânduri ca și viața lui publică. Pentru cine ar fi putut s-o privească de aproape, sărăcia voită în care trăia episcopul din Digne ar fi fost un spectacol grav și încântător. Ca toți bătrânii și ca cei mai mulți dintre cugetători, dormea puțin. Somnul lui era scurt și adânc. În rest era foarte ocupat.

Timpul pe care i-l mai lăsau nenumăratele îndeletniciri, funcțiile și breviarul, îl dăruia în primul rând nevoiașilor, bolnavilor și celor năpăstuiți. Iar timpul pe care i-l mai lăsau aceștia îl dăruia muncii. Săpa pământul în grădină sau citea și scria. N-avea decât un singur cuvânt pentru amândouă felurile de a munci. Numea asta "grădinărit".

Stătea bucuros acolo un ceas sau două, tăind, plivind, făcând ici și colo câte o gaură în pământ, unde punea semințe. Nu studia plantele, iubea florile. Avea un respect deosebit pentru savanți, dar îi respecta și mai mult pe cei neștiutori și, fără să se abată vreodată de la aceste norme de respect, își stropea în fiecare seară de vară brazdele cu o stropitoare vopsită în verde.

"Spiritul e o grădină", spunea deseori episcopul Myriel. *

Te lași ghidat de modelul de suport existențial: omul lăuntric autentic, în așa fel încât să dai însemnătate momentelor de respiro care te fac să apreciezi calitatea și valorile vieții?

Efectele unei deveniri intelectuale sau spirituale se datorează în principal clipelor de reflexie asupra esenței propriei ființe și a relației cu lumea, materializate adesea sub aspectul înțelesului pe care îl dai vieții. Asta, într-un scenariu în care te imaginezi cu adevărat mulțumit de ceea ce ți se întâmplă, de ceea ce ai și prețuiești, fiind ghidat pur și simplu de o forță responsabilă pe care o poți controla: forța omului lăuntric autentic.

Acest om, cumva superior, pus chiar mai presus de conștiința care îți permite să accesezi diferite niveluri ale realității în care exiști, își joacă perfect rolul de protector, dascăl, susținător, sfătuitor, înțelept, menținându-se mereu într-o poziție realistă din care poate observa, lămuri și fixa corect imaginile, influențele, experiențele din care se încheagă întreaga ta identitate.

Ca să deprinzi starea de mare încărcătură spirituală a omului lăuntric și ca să întărești pașii săi spre înălțimile unei însemnătăți a ceea ce ți se întâmplă, trebuie în primul rând să înveți să te privești sub impresia unui sentiment sau cu scopul de a deștepta o folosofie asupra fragilității vieții.

Omul lăuntric nu este creația unei ființe inteligente de care ești responsabil să o urmezi peste tot, ci reprezintă exercițiul funcțiunii firești a sufletului care scrutează semnificația vieții, indicând direcția țelurilor spirituale care te forțează să conștientizezi prezentul la care te raportezi, și să îl trăiești într-un mod autentic, armonios și împlinitor.

Leadeship: Atitudinea ta de fond constituie o pledoarie pentru formularea unei noi filosofii a naturii capabilă să derive întreaga ta existență din manifestarea unui principiu spiritual?

Citiți Marcus Aurelius. El spunea astfel: “Când lucrurile care te înconjoară te constrâng, te determină să te zbuciumi foarte tare, atunci întoarce-te repede în tine însuți și nu-ți ieși din ritm mai mult decât este necsar. Căci, odată cu întoarcerea continuă la armonie, vei fi mai stăpân pe aceasta. Îndepărtează-te de curtea imperială. Întoarce-te adesea către filosofie și găsește-ți în ea pacea și tihna, fiindcă lucrurile și persoanele de la curte îți distrag atenția de la adevărata căutare a fericirii și a sensului vieții.”

Privind leadershipul sub aspectul valorii intrinseci, ținând cont de tentația de a pretinde accesul la o formă de cunoaștere care nu derivă din logica reînnoirii, ci din percepția și acceptarea imediată a unei coerențe în experiențele prezente și schimbările înfăptuite, putem să intuim o anumită realitate.

Această realitate, departe totuși de a deveni o iluzie în mintea omului ce se consumă cu lucruri ce nu merită osteneala, cu gânduri care se repetă aproape la nesfârșit, nesincronizându-se cu totalitatea experiențelor sale, ci cu orice este contra experiențelor trăite, prinde formă într-un mediu de o anumită vibrație, de tip “ impuls ”. Care nu doar că îi aduce clipe de încântare și bucurie, desfăcând legătura între haos și armonie, între rigoare și virtuozitate, dar îi creează o identitate bazată pe o satisfacție moral-intelectuală.

Îți poți pune viața în ordine numai dacă înțelegi mai bine adevăratul chip al naturii tale din experiența de zi cu zi a vieții, făcând abstracție de prezența aspectelor negative. Leadershipul care însuflețește se manifestă într-un cadru de existență dominat de indispensabila autoritate de a te impune în fața evenimentelor din jur, fiind în același timp pătruns de plăcerea de a te bucura de tine însuți.

Amintiți-vă de Iisus Hristos care se retrăgea periodic în grădina Ghetsimani. Marea filosofie a naturii, printr-o retragere departe de agitație și de stresul cotidian, constă în a te elibera de trăirile neplăcute în care te prind evenimentele vieții, în a te elibera de resentimentele și de frustrările pe care le ai, de influențele externe, de patimile care îți falsifică firea. Toate aceste renunțări sunt necesare pentru a obține libertatea adevărată, libertatea gândirii, a spiritului și a purității.

Primul principiu spiritual de care ține cont un lider poate fi formulat astfel: "Dacă reușești să îți suporți propria persoană o viață, secundă de secundă, atunci îi poți percepe și pe ceilalți oameni din jur ca o prelungire a propriei persoane."

Grădina episcopului Myriel aduce în atenție acea relație pe care o are omul cu propriile lui însușiri, cu propriile sale gânduri, exprimate sau nu, într-un cadru de existență care identifică acele realități construite în jurul tuturor posibilităților de cunoaștere și înțelegere de sine.



* Notă: Victor Hugo - Mizerabilii, Editura de stat pentru literatură și artă, 1960.

Alatura-te Comunitatii Neculai Fantanaru
Cele 63 de calităţi ale liderului
Cele 63 de calităţi ale liderului

De ce să citeşti această carte? Pentru că este hotărâtoare pentru optimizarea performanţelor tale. Fiindcă pune accent mai mult pe latura umană decât pe conceptul de business, ceea ce permite cu uşurinţă citirea şi înţelegerea ei.

Leadership - Magia măiestriei
Leadership - Magia măiestriei

Trăsătura esenţială a acestei cărţi, faţă de altele existente pe piaţă din acelaşi domeniu, este aceea că descrie, prin exemple, competenţele ideale ale unui lider. N-am susţinut niciodată că eşte uşor să devii un lider foarte bun, dar dacă veţi urma pas cu pas...

Atingerea maestrului
Atingerea maestrului

Pentru unii lideri „a conduce” înseamnă mai mult a juca un joc de şah, un joc de inteligenţă şi perspicacitate; pentru alţii un joc de noroc, un joc pe care cred că-l pot câştiga mergând de fiecare dată la risc şi pariind totul pe o singură carte.

Leadership Puzzle
Leadership Puzzle

Am scris această carte, care combină într-un mod simplu dezvoltarea personală cu leadershipul, ca pe un joc de puzzle, unde trebuie să combinaţi toate piesele date pentru a reconstitui imaginea de ansamblu.

Performanţa în conducere
Leadership - Pe înţelesul tuturor

Scopul acestei cărţi este de a vă oferi cât mai multe informaţii preţioase prin exemple concrete, şi de a vă arăta o cale prin care să dobândiţi capacitatea de a-i determina pe ceilalţi să vadă lucrurile din aceeaşi perspectivă ca dumneavoastră.

Leadership - Pe înţelesul tuturor
Leadership - Pe înţelesul tuturor

Urmăresc în rândurile acestei cărţi să trezesc interesul omului obişnuit pentru acţiune şi succes. Mesajul acestui volum este că o naţiune puternică este format din oameni puternici şi de succes. Iar fiecare din noi are potenţial, deci succes…