ro  fr  en  es  pt  ar  zh  hi  de  ru
ART 2.0 ART 3.0 ART 4.0 ART 5.0 ART 6.0 Pinterest

Impulsul ferm spre evoluţie al fiinţei fundamental dubitative

On Decembrie 27, 2012, in Jurnal de Leadership, by Neculai Fantanaru

Defineşte “Omul” din tine pe parcursul procesului de transformare, fără să cazi de la înălţimea viziunii asupra a ceea ce eşti.

Cât pe ce a fost să cad de la înălţimea propriei mele viziuni asupra a ceea ce eram. Am oftat îngrijorat. Dacă cedam impulsului ferm, dar iraţional care mă asalta invariabil în scurta trecere a acelor ceasuri, aş fi riscat o penalizare, o accidentare, o forţată prăbuşire în neant. Încercam o erijare a fiinţei mele în ceea ce nu puteam fi. Ca o creangă uscată sub greutatea unei voinţe uriaşe, îmi frângeam nemijlocit zborul graţios spre excelenţă.

Distras de un gând aproape obsedant, înălţându-se continuu în creierul meu ca o coloană a infinitului, punându-şi amprenta pe propriu-mi suflet, am îndrăznit să păşesc pe o cale pe care n-a urmat-o nimeni. Într-o sferă a obscurului, în cel mai adânc hău necercetat de nimeni, în locul în care speram să găsesc răspunsul la propriile-mi căutări.

La naiba ! Nu mi-ar fi părut deloc rău să pun piciorul acolo unde nu mai călcase nimeni. Însă mergeam prea departe cu speculaţiile, cu presupunerile, cu cercetările mele, mult prea haotice, aidoma omului care se avântă în mâlul adânc al unei mlaştini şi, pe punctul de a se îneca, se agaţă de tot ceea ce i se pare că îl poate menţine la suprafaţă. Fără şanse prea mari de reuşită.

Redimensionarea unei înţelegeri tainice asupra întregii mele vieţi ar fi putut face posibilă schimbarea traiectoriei devenirii mele într-un artist care realizează tabloul unei viziuni largi, dar fără să fie capabil de o realizare cu adevărat remarcabilă. Eram parcă inhibat de un intervenţionism metafizic care nu putea căpăta valenţe mobilizatoare şi stimulatoare asupra propriei mele stări de spirit.

Leadership: Verdictul pe care ţi-l pui vizavi de trăirile pe care ţi le dă momentul prezent te face să ajungi la limita propriei capacităţi de a răspunde cu "DA" la cerinţele unei evadări din înfruntările înlănţuirilor de gânduri care te împiedică să-ţi cunoşti povestea vieţii?

Povestea vieţii mele era potenţată de reflexul secundar al unei gândiri care îşi înfruntă curajos proiecţiile de peste zi. Eram parcă desprins dintr-un roman al lui Stephen Crane, un soldat rătăcit pe un câmp de luptă, măcinat de un simţământ paralel, o opţiune de tip: "da, voi face asta" sau "nu, ar fi mai bine să nu încerc”. O întreagă vâlvătaie a sentimentului vital, de nelinişte lumească, în fond, indefinibil.

Vădit, ca o fiinţă fundamental dubitativă, hăituită mereu de îndoieli şi nelinişti, fusesem orbit de lumina tot mai intensă a egoismului meu de a cuceri mereu altceva, de a alerga după performanţe tot mai mari, de a-mi lărgi continuu sfera de existenţă, de-a pune totul sub semnul întrebării. Semnificativ, eram atras de o forţă irezistibilă, îmboldit de nevoia urgentă de a răspunde întrebărilor care mă bântuiau.

Vedeam departe în întuneric, în încercarea de a evolua tot mai sus, luminat doar de lumea mea interioară, dinamizat de părţile strălucite ale viziunii mele. Determinat de intuiţia, de cunoştinţele mele superioare, fugeam spre ceva care nu-mi convenea. Căutând, ca un magician într-un joben, un nou conţinut, o nouă străpungere a imposibilului.

Această constantă în schimbare a vieţii mele, puţin cam neobişnuită, devenise o sursă de anxietate. Îmi manifestam involuntar, apoi din ce în ce mai antagonic propria neputinţă de a străpunge imposibilul, printr-o sabotare a propriei mele personalităţi. Toate se învârteau în jurul meu cu o viteză ameţitoare. Simţeam o adâncă mânie împotriva propriei mele voinţe, în încercarea disperată de a mă redescoperi.

Leadership: Cum te defineşti pe parcursul procesului de evoluţie în ceea ce priveşte încercarea minţii tale de a fi în mod constant provocată de iluzia unui fals sine existent în mod independent?

Alergi după performanţe tot mai mari? Continui să-ţi lărgeşti sfera de existenţă punând totul sub semnul întrebării? Te afli în faţa unei opţiuni de tipul: "da, voi face asta" sau "nu, ar fi mai bine să nu încerc”? Încerci să evoluezi în permanenţă printr-o străpungere a imposibilului? Găseşti o ultimă resursă de vigoare printr-o disperată încercare de a te descoperi? Începi o căutare anevoioasă şi sterilă de "cunoaşteri false" care nu pot satisface decât pentru un moment evoluţia ta?

A vorbi despre om şi despre continua lui dorinţă de schimbare, această traiectorie inclusă în existenţa sa care preia o parte importantă din funcţionalitatea lui, înseamnă înainte de toate a recunoaşte raportul său constitutiv cu eforturile sale de a se “recupera”. Această recuperare, recunoaşterea clară a progreselor sale reale, a hotărârii manifestate în jurul propriei sale trăiri şi experienţe, are la bază adevărul revelat de marele filozof francez, Denis Diderot. El afirma:

A spune că omul este un amestec de putere şi slăbiciune, de lumină şi de orbire, de micime şi de grandoare nu înseamnă a-i face proces, ci a-l defini.

Capacitatea de a-ţi maximiza leadershipul depinde de felul în care te defineşti, ca om, pe parcursul procesului de evoluţie. Tu eşti propriul tău „Creator”, un pivot al auto-cunoaşterii pe care nu trebuie să-l desconsideri ca pe-o monedă de cinci bani căzută lângă vreun canal, pe-o stradă părăsită.

Leadership: Eşti tentat să te retragi în "Refugiul în care nu există oglinzi", privitor la înclinaţia minţii de a se nega când ajunge la excesul de contemplare vizavi de realităţile imediate care dirijează aspectele vieţii?

Legat de acest cuvânt - "Creator" - atât de uzual, cu atâtea înţelesuri: este de preferat să existe un anumit filtru care să nu permită o reîntoarcere la statusul produs în mod dezordonat, ci la o revitalizare a propriilor sale resurse şi energii. O deviere de la un “a fi” la un “a deveni” mai pregnant, dezvoltat pe o anumită direcţie. Dar o direcţie care să nu capete aspectul unei lupte cu morile de vânt - încercarea de a evolua în permanenţă, orbit de lumina tot mai intensă a egoismului de a cuceri mereu altceva.

E ca şi cum, rupând legătura cu viaţa zilnică, ţi-ai găsi un refugiu destinat auto-cunoaşterii. Dar un refugiu, o debara întunecată, în care nu există oglinzi, în care nu îţi este îngăduit să te priveşti. Totul se învârte în mintea ta, gândurile o iau razna, probabil mai accentuat decât de obicei, dar într-o direcţie opusă realităţii.

La fel cum cititul unei cărţi nu este suficient pentru a produce o schimbare în viaţă, tot astfel lipsa unei “reflecţii” asupra potenţialului tău îţi îngustează total orizonturile, neputând a produce un declic, o deşteptare, o decuplare de la tendinţa prea pronuntaţă spre evoluţie, spre evoluţia nefastă.

Asta înseamnă să cazi de la înălţimea propriei tale viziuni asupra a ceea ce eşti. Îţi creezi o gândire singulară, şi aceea privită în chip greşit, doar cu “ochii” imaginaţiei, un pilon pe care se sprijină întreaga construcţie a psihicului tău, dar care nu prezintă stabilitate. Căci îi lipseşte substanţa, adevărul, păstrarea unei prudenţe; o stea luminoasă, aproape de tine şi foarte cercetată.

Hai, opreşte-te o clipă şi fii “Om”. Un om căruia nu-i lipseşte oglinda. Priveşte-te mereu în ea. Ce reflectă ea? Un alt om faţă de cel pe care îl ştiai?

Este momentul să îţi pui identitatea sub semnul întrebării? Cum defineşti “Omul” din tine şi ce se reflectă în exteriorul lui? Este omul din tine un “conductor” de putere sau de slăbiciune? O sursă de lumină sau de întuneric? Dai dovadă de "micime de spirit" sau de grandoare în vâltoarea probelor spre atingerea excelenţei?

Leadershipul abordat în termeni de "refugiu în care nu există oglinzi" se situează pe linia ideii că puterea sau slăbiciunea omului pot fi oricând închise într-un spaţiu existenţial foarte limitat care bulversează prin tragismul unei trăiri la limita suportabilității.

Impulsul ferm spre evoluţie al fiinţei fundamental dubitative semnifică scânteia puternică care pune în mişcare schimbarea, dar o schimbare în detrimentul „Omului” care se vrea întru totul raţional, care îşi cercetează propria cunoaştere înainte de a o folosi.

Aşa cum hemoglobina se leagă de oxigen şi oferă sângelui culoarea roşie, tot astfel omul care ştie să-şi definească foarte clar personajul în oglindă, poate să confere un grad mai înalt de credibilitate propriei sale viziuni, oferind mai mult material de calitate susţinerii dezvoltării durabile – acea culoare foarte puternică a moderaţiei, a discernământului, a echilibrului, a controlului asupra sinelui, tendinţa spre analiză şi profunzime, care are un rol esenţial în evoluţia lui personală.

 


Ultimele articole accesate de cititori:

  1. Alchimistul (II)
  2. Alchimistul (I)
  3. Tango to Evora
  4. Lily was here

Alatura-te Comunitatii Neculai Fantanaru
decoration
Despre | Site Map | Termeni si conditii | Privacy | Parteneri | Feedback | RSS Feeds
© Neculai Fantanaru - Toate drepturile rezervate

Like Us On Facebook

Subscribe to us