ro  fr  en  es  pt  ar  zh  hi  de  ru
ART 2.0 ART 3.0 ART 4.0 ART 5.0 ART 6.0 Pinterest

Impulsul suprem al voinţei inimii

On Iunie 01, 2013, in Leadership GT-Accent, by Neculai Fantanaru

Lasă-te condus de acea forţă interioară care îţi trasează viitorul, evitând zona de turbulenţe care te deconectează de la normalul tău de a fi.

Am intrat în posesia numerelor care puteau deschide seiful. Diamantele ar fi putut să-mi aparţină. Chiar presupunând că aş fi reuşit să acţionez ferm şi negreşit, într-o sigură explozie a curajului, nu e mai puţin adevărat că ar fi trebuit să trăiesc cu adevărul. Cu relativa umilinţă în faţa acelei situaţii de viaţă covârşitoare în care ar fi trebuit să mă confrunt cu propria mea oglindă, cu omul corect din mine însumi.

Unele mase de ţesut din corp şi din creier încă mai generează curenţi puternici, semn că încă mai stăruie în mine acea activitate necunoscută de stimuli, semnale şi reacţii care mă îndeamnă să trec la acţiune. Răspund bine la provocări, mai ales atunci când sunt preocupat de ceva stringent. O formă de simţire gravă care palpită cu furie în mine, gândul ademenitor al unei victorii asupra incomensurabilului şi imprevizibilului, pe frontul larg al îndoielii.

Iar aceşti curenţi, ca nişte valuri furioase care vin şi pleacă în mod necontrolat, creează în jurul întregii mele fiinţe un câmp magnetic puternic, dar fluctuant în acelaşi timp. Or amplitudinea câmpului magnetic se reglează şi se accentuează în funcţie de glasul inimii care necontenit îmi strigă cu disperare, poruncindu-mi cu toată tăria: “Fă-o ! Fă-o ! Fă-o !” Iar Dumnezeu nu mai are nicio putere în faţa ei.

Teritoriul bine delimitat al domnului Hobbs

Şi totuşi, nu cred să existe ceva mai frumos decât să te laşi în voia curenţilor de mare intensitate. Un fel de turbulenţă care apasă puternic asupra propriei mele fiinţe, sporindu-mi adrenalina, creând impresia unei excesive lipse de măsură, dublată de o eludare a raţiunii. Mă expun riscului unei supraestimări nebuneşti, demonice, care se manifestă oarecum prin absenţa unei înţelegeri asupra naturii mele. Cine sunt, ce am devenit?

Străbat cu iuţeală teritoriul bine delimitat al fiinţei mele, pline de răzbunare, unde se produce energia de activare a reacţiei de combinare între cei doi reactanţi: curajul şi determinarea, care se unesc formând un singur produs de reacţie: revanşa.

Da, trebuie să-mi iau revanşa. Trebuie să fac o nouă încercare de ieşire din spaţiul inconfortabil al îngrijorărilor şi slăbiciunilor mele, încheind o convenţie cu mine însumi din care să se nască anumite obligaţii unilaterale. Degrabă, să repar conectorii slăbiţi de atâta opoziţie cu mine însumi, să-i conectez la un dispozitiv care să mă mobilizeze să trec dincolo de graniţele cu care am fost obişnuit până acum. Generarea unei forţe capabile să facă faţă tuturor impulsurilor determinate de principiile şi normele generale ale moralei şi conştiinţei, devine prioritară.

Am urcat dealul pe care se înalţă castelul îndoielii şi am vizitat acea construcţie gigant, flancată de fortificaţii solide, numită încredere. Aş fi regretat probabil că am urcat până acolo, dacă nu ar fi fost priveliştea minunată, dominată de un nesfârşit sentiment de mulţumire, eliberându-mă de gândul năucitor că am fost slab şi nu am răspuns când trebuia impulsului inimii.

Leadership: Ţii cont de vulnerabilitatea ta de a nu avea un reazem la greu?

Ai curajul să te confrunţi cu propria ta oglindă, cu omul corect din tine însuţi? Răspunzi mai bine la provocări atunci când eşti preocupat de ceva stringent? O formă de simţire gravă palpită cu furie în tine când îţi îngropi vechiul fel de a fi? Eşti constrâns de emoţii să faci un pas înainte în spaţiul inconfortabil al slăbiciunilor tale?

Obiecţia pe care o formulez, admisibilă în acest context, întemeiată pe zicala: “Dacă nu-ţi convine ce ai găsit, caută în altă parte ceea ce-ţi lipseşte!”, nu poate să alunge demonii acelor eşecuri de natură strict personală care îi dau omului târcoale. Şi, în mod evident, nu ţine seama de ansamblul precizărilor cu privire la complexele omului care unesc caracteristicile şi manifestările sale, într-o situaţie dată.

Aceasta obiecţie, conform căreia cine se pune în slujba integrală a dezvoltării sale nu-şi poate denigra identitatea, poate fi respinsă prin identificarea unei continuităţi de profunzime în relaţia Tu-Eu-Trecut-Prezent. Rezervele mele referitoare la pretinsul paralelism între forţa de reacţiune care are un efect contrar asupra psihicului omului, şi forţa de frânare care anulează efectul contrar, privesc în special regulile opuse de funcţionare care trebuiesc îndeplinite pentru ca omul să-şi împlinească viaţa.

Când faci paşi spre viitor, încercând să-ţi uiţi trecutul, aproape inevitabil eşti cuprins de senzaţia unui gol imens, neputând să remarci o schimbare în aspectul general al vieţii. Iar cum trecutul trăieşte tot timpul în tine ca prezenţă presantă, singura ta şansă de “redresare” este înfiinţarea însăşi a acelei forme de “revanşă" care să-ţi redea puterea de a te ridica deasupra propriilor disfuncţionalităţi de funcţionare.

Iar leadershipul nu face casă bună cu inconsecvenţa, cu vulnerabilitatea omului de a nu avea un reazem la greu. Cel care nu poate să trăiască cu adevărul propriului sine în prezent, cedează în faţa naturii sale inferioare care se raportează la trecut. Şi este, deci, constrâns să trăiască cu relativa umilinţă în faţa situaţiilor de viaţă covârşitoare în care devine neputincios să se apere împotriva războiului dintre Eu-l prezent şi Eu-l trecut.

Leadershipul în relaţie cu impulsul tău de a te reinventa

Neîndrăznind să te confrunţi cu propria ta oglindă, cu omul corect din tine însuţi care este capabil să-ţi păstreze intactă identitatea (şi valorile care o compun), ajungi la un moment dat să atingi “tensiunea” vieţii, ajungi să te laşi în voia curenţilor de mare intensitate care îţi reduc funcţionalitatea. Semn că încă mai stăruie în tine acea activitate de stimuli, semnale şi reacţii care te îndeamnă să treci la acţiune - îndepărtându-te însă de acel teren al conştientizării, al asumării şi al împlinirii. 

Acest adevăr l-a enunţat fizicianul Oliver Wendell Holmes, când spunea: “O minte care capătă noi frontiere datorită unei noi idei, nu va reveni niciodată la dimensiunea originară.” Aceste vorbe pot fi interpretate şi în felul următor.

Ideea de a fi altcineva, de a te îndepărta de teritoriul bine delimitat al identităţii tale reale, punând în umbră linia care delimitează frontierele înţelegerii, îţi va ameliora temporar situaţia şi condiţia de a fi. Dar nu-ţi va putea justifica niciodată neputinţa de a-ţi înfrâna impulsurile. Vei reveni la dimensiunea originală de existenţă, opusă stării perfecte de unitate şi deplinătate.

Preţul pe care trebuie să-l plăteşti pentru a ieşi din spaţiul inconfortabil al îngrijorărilor şi slăbiciunilor, fiind prea mare, îţi va confirma sau infirma suspiciunea – că eşti un om care nu-şi poate reface cursul vieţii.

Eficacitatea leadershipului depinde de modul în câte te afectează personal greşelile făcute din neştiinţa de a te schimba, în corelaţie cu impulsul tău de a te reinventa.

Impulsul suprem al voinţei inimii scoate în evidenţă acea formă de manifestare umană care nu poate fi ţinută în frâu. Creşterea rapidă a tendinţei de a locui singur într-un spaţiu al neputinţei, constând în incapacitatea de a îndrepta o stare de lucruri care se dovedeşte a fi împotriva naturii tale reale. Intrarea într-un fel de întunecime care te deconectează de la normalul tău de a fi.

Dacă vrei ca leadershipul să aibă alura unui fluviu care curge fără întrerupere, lasă-te condus de acea forţă interioară care îţi trasează viitorul, evitând zona de turbulenţe care te deconectează de la normalul tău de a fi.



Notă: “Flawless (2007)"

 


Ultimele articole accesate de cititori:

  1. Alchimistul (II)
  2. Alchimistul (I)
  3. Tango to Evora
  4. Lily was here

Alatura-te Comunitatii Neculai Fantanaru
decoration
Despre | Site Map | Termeni si conditii | Parteneri | Feedback | RSS Feeds
© Neculai Fantanaru - Toate drepturile rezervate

Like Us On Facebook

Subscribe to us