Încântarea privirii provenită din direcția luminii stelare

Un ochi clarvăzător nu este întotdeauna un ochi care fuge, ci unul care vede de departe ceea ce este destul de aproape.

Tocmai mă plimbam alene pe bulevard, când, deodată, câțiva dintre prietenii mei din grupul de Atletism Iași mi-au ieșit în cale. Era antrenamentul “after the sunset”, căci se spune că azi este o noapte specială. Noaptea perseidelor. Într-adevăr, regret că nu am putut fi împreună, uniți prin disciplina sportivă pe care o îndrăgim atât de mult, dar mi-am zis că o variantă la fel de bună este o pauză binevenită după atâtea semi-maratoane la care am participat în ultimele săptămâni.

Este în continuare o noapte specială. Nu am văzut stele căzătoare, dar am văzut niște luminițe mici care formau un fel de filamente întrerupte vag de spațiul dintre două secunde pe care le calculezi din mers, în timp ce ești depășit de inevitabilul unei dinamici familiare. Și chiar dacă aș fi văzut stelele căzătoare, desprinse dintr-o legendă a elenilor care venerau tot ce venea din universul zeilor, acestea tot n-ar fi avut atâta forță și intensitate ca luminițele de basm care mi-au luminat calea.

Logic. Am crescut printre luminițe, care din punct de vedere al mesajului simbolic pe care-l sugerează, mă direcționează spre adoptarea unei estetici cât mai naturale a lumii înconjuratoare. Este o artă să alergi, la fel cum este o minune să strălucești, dar marea provocare este să fii una din luminițele acelea care deschid calea spre o altă galaxie, nemuritoare și fascinantă, numită în mod figurat: "egalitate armonioasă". O complexă și tainică egalitate armonioasă.

Poți să definești un reper al autenticității imaginii pe care o imortalizezi în cele mai frumoase cadre, așa încât să scoți în evidență o nouă abordare a artei?

Cred că o valoare importantă a vieții pe care trebuie să știm s-o prețuim, la fel de mult ca proiecția unor stele cu noroc care apar în umbra celor mai înalți munți din lume, dar și în umbra celor mai singuratice văi, unul din lucrurile acelea care dă valoare dorinței de a străluci dincolo de circumstanțele vieții, este EGALITATEA.

Nimeni nu strălucește mai mult decât celălalt într-o galaxie plină de stele. Fiecare strălucește atât cât trebuie, într-un fel anume, așa încât din anumite unghiuri fiecare poate să creeze un vis sau o viziune. O emoție, o poveste, o amintire...

Ridicați-vă ochii spre cer, și priviți cu ochii stelelor spre pământ ! Acesta este un reper al autenticității imaginii pe care voi încerca de acum înainte să o imortalizez în cele mai frumoase cadre, punând în prim plan o realitate care nu trebuie exprimată neapărat în concepte, ci o realitate care trezește puterea de a da viață unei imagini, menținând în viață flacăra unei inepuizabile pasiuni pentru artă.

Dacă fericirea se naște din dragoste, privirea îndreptată spre stele se naște din dorința ochilor de a se adapta la întuneric. Iar dacă opera artistică se naște ca improvizare a unor povești până la mici scene ce investighează raportul dintre lucruri și oameni, și dacă ea trăiește și se dezvoltă în timpul execuției sale, această natură îi asigură deplinătatea rigorii expresive tocmai pentru că privirea îndreptată spre frumos este luminată de aceeași strălucire firească ca a unei stele din infinitul spațiului.

Așa este. În această noapte caldă, plină de pace, nu am alergat printre luminițele care se aprind suflate de vânt în dinamica unei sesiuni de running, dar am prins o frântură din realitatea care se arată ochiului sub forma unui mănunchi de raze, strânse într-un punct care se numește “punct de fugă”. Cu cât un obiect este mai aproape cu atât va părea mai mare în comparație cu un obiect îndepărtat.

Leadershipul tău se ghidează după impactul vizual al unei imaginii pe care cauți să o înlocuiești cu o alta, prin intermediul proprietății extraordinare a sufletului de a privi dincolo de realitatea imediată?

Iată de ce antrenamentul prietenilor mei a căpătat o strălucire aparte, mai ceva ca o întâlnire cu aștrii, fiindcă alergarea lor de noapte a stârnit în mine ceva ce nu am mai simțit demult: dorința fantastică de a mă constitui, de pildă, într-un fenomen de reflexie a unor fluxuri luminoase de aceeași intensitate ca a stelelor. Deci, să abandonăm egoismul, privirea îndreptată spre noi înșine, și să ne îndreptăm privirea spre acele stele care ne pot sluji drept indicatoare, aducându-ne aminte că lumina străpunge întotdeauna întunericul.

De ce spun asta? Fiindcă runningul alături de prieteni este precum licărirea unei stele ce se aprinde undeva departe, a cărui imagine fotografică este punctuală ca a unei stele, dar a cărui natură nu este neapărat stelară, ci acționează cu intensitate asupra muncii unui artist, ca o provocare, ca o activitate ludică - ideală pentru dezvoltarea creativității.

Fiindcă orice pas în alergare, direct proporțional cu magnitudinea aparentă a unei stele care se deplasează fața de Pământ, poate lumina pe cerul nopții, ca și înăuntrul meu, o împărăție de fericire, o poveste de neuitat la stadiul nemuririi. Să privești o alergare nocturnă înseamna să te specializezi într-o tehnică aparte de observare și analiză a amintirilor care niciodată nu se “sting”.

Nu uita că o imagine cu alergători are puterea de a te încărca cu dorința arzătoare de a triumfa mereu, trezind îndeosebi puterea mentalului colectiv al celor care îmbrățișează idealurile de unitate, solidaritate, dar și armonia între “fond” și “formă”.

A privi dincolo de realitatea imediată înseamnă să vezi de departe, într-o lumină complet diferită, ceea ce poate explica numai prin conlucrarea dintre “un far călăuzitor prin negura necunoscutului” și “proiecția unei viziuni artistice”.

Încântarea privirii provenită din direcția luminii stelare se poate desluși lesne pe chipul unui artist entuziast care se privește pe sine cu aceeași adorație și încântare cu care privește o stea a cărei lumină continuă să strălucească pe veci în sistemul solar.

Aceeași stea va continua să strălucească pe veci în inima artistului, în amintirile sale, în creațiile sale, ori de câte ori el va privi dincolo de exteriorul oamenilor, căutând valorile lor reale, intrinseci. Nu uitați că un ochi clarvăzător nu este întotdeauna un ochi care fuge, ci unul care vede de departe ceea ce este destul de aproape.