ro  fr  en  es  pt  ar  zh  hi  de  ru
ART 2.0 ART 3.0 ART 4.0 ART 5.0 ART 6.0 Pinterest

Închisoarea şi eliberarea sufletului meu

On Ianuarie 25, 2021, in Leadership XS-Analytics, by Neculai Fantanaru

Trebuie să ai maturitatea de a accepta o înfrângere personală că să conştientizezi faptul că dorinţa ta de a fi superior restului lumii nu face decât să te ţină captiv într-o colivie.

Este vorba despre o discuţie purtată cu un prieten pe pista de alergat, la sfârşitul antrenamentului de azi. Şi tot ce-am vorbit în acele câteva minute, care au trecut parcă atât de repede, mi-a amintit de un film emoţionant, cu un final şi mai emoţionant. Filmul se intitulează Flawless (2007). Desigur, nu este vorba despre o discuţie oarecare, nici despre o discuţie purtată pe tema vreunui “specific” psihologic al prieteniei, ci despre şansa de a mă maturiza, de a mă lăsa purtat de valul posibilităţii de a accepta un alt punct de vedere asupra naturii umane.

Şi el mi-a repetat, încă o dată, şi încă o dată: „Nicu, lasă trecutul în urmă, şi nu te mai întrece cu nimeni. Şi nu lăsa ca trecutul să te întreacă, doar pentru faptul că prezentul nu fuge alături de mândria ta de a nu-ţi uita acea fărâmă de avânt, de mare vibraţie care, altădată, te-a determinat să mergi înainte...şi să nu te mai opreşti.”

La fel şi în filmul Flawless (2007), se distingea în cazul o parte din simţirea omului care nu-şi poate uita trecutul, şi nu poate scăpa de el nicicum, chiar dacă ar fi vrut să găsească în el însuşi o evadare din închisoarea excepţională a minţii şi a sufletului, entităţi de control ale umanului pus la grea încercare.

În mod asemănător, finalul filmului este o parte din mine, fiindcă totul din mine rezonează cu acea parte sensibilă, dar nevăzută, a sufletului unui om care şi-a învins destinul, dar n-a putut uita cu niciun chip acea mică iluzie, nisip mişcător, care se numeşte... prezent.

Leadershipul este o consecinţă a afinităţii tale faţă de superioritatea spiritului, într-un moment în care se proclamă decăderea mai mult ca sigură a imaginii pe care ţi-ai construit-o în timp.

Şi fiindcă prietenul meu m-a sfătuit să las în urmă trecutul, şi să încerc să nu mai pun pe primul loc spiritul competitiv, am intrat dintr-o dată în spaţiul filmului, când la final eroina îşi descarcă toate sentimentele ascunse, multe dintre ele trecute mult timp sub protecţia anonimatului.

Cumva, la un pas de a nu se mai ascunde de trecut, eroina alege să se arate așa cum era cu adevărat, destăinuindu-şi liber sentimentele. Şi cuvintele ei atât de emoţionante, pline de simplitate, cu care se încheie filmul, sunt poate memoriile simţirii pe care cugetul meu n-o poate nicidecum părăsi:

"l never intended this to happen, but the new game of life sent me in a different direction. I discovered the world and through it, I discovered myself. And just today...today I gave away the last penny of my fortune. I'm free at last.

Except... except for that jewel that you held in your hand. That I've been saving for a rainy day.

Or perhaps...or perhaps it's the last little piece of vanity that I have left."

Leadership: O credință exagerată în propriile abilități exprimă preocuparea pentru imaginea pe care o proiectezi în exterior, dar poate ea să conteste perspectiva experienţei de a trăi cu limitări şi blocaje?

Şi în acel scurt moment de reflecţie, când cineva mi-a vorbit la fel ca unui frate, el fiind un călător întârziat care bate la poarta sufletului omenesc, m-am simţit eliberat din închisoarea mândriei de a fi diferit în încercarea de a arăta asta lumii întregi. Nimic nu e mai înşelător decât dorinţa de a fi unic, şi ştiu că asta venea foarte natural la mine, atât din punct de vedere obiectiv cât şi subiectiv.

La fel cum Papillon, după nenumărate încercări de evadare din închisoarea din Cayenne, a reușit într-un final să părăsească închisoarea şi, odată ajuns în Franța a făcut publice condițiile și tratamentul draconic la care a fost supus, tot aşa eu după nenumărate tentative de a mă perfecţiona şi de a ajunge la cel mai înalt nivel de competenţă, conform meritelor şi pregătirii mele foarte riguroase, am ajuns într-o singură clipă să înţeleg că de fapt nu toţi aplică aceeaşi regulă în relaţiile interumane şi că, probabil, de la mine se aşteaptă altceva. Am simţit că trebuia să-mi anunţ schimbarea, înainte să ca lumea să mă schimbe.

Trebuia să am maturitatea de a accepta o înfrângere personală că să conştientizez faptul că dorinţa mea de a fi superior restului lumii nu făcea decât să mă ţină captiv într-o colivie, într-o stare de revoltă.

În prietenie nu trebuie să existe rivalitate sau gândire competiţională. De multe ori, motivul căderii omului în dizgraţie poate fi refuzul acestuia de a accepta o toleranță mai mare faţă de normalul unanim de “strălucire” acceptat de majoritate. În leadership, normalitatea este o stare favorabilă pe termen lung, în timp ce superioritatea poate fi o opţiune favorabilă pe termen scurt, dar care nu îţi poate garanta că lucrurile nu se vor schimba la partenerii tăi, sau că ei vor rămâne alături de tine.

De fapt, nu ştii niciodată cu care personalitate stai de vorbă când vorbeşti cu un profesionist. Pentru că la un moment dat profesionistul îşi dă seama că statutul lui privilegiat nu este chiar ceea ce îşi doreşte, şi se răzgândeşte. Ajunge chiar să fugă de propria lui umbră, de un trecut care îl împovărează și îi pune piedici în evoluția personală pe plan social. Aici intervine o altă etapă în devenirea fiinţei sale în care se stârneşte nostalgia şi începe să trăiască din „parfumul vetust al altor vremi, începe să-şi poarte tot mai greu singurătatea experienţei de a fi diferit de ceilalţi. Şi abia aici înţelege el leadershipul.

Leadershipul trainic ia în calcul perspectiva experienţei de a trăi prin corespondenţă cu fiinţa din modelul suportiv emoţional cerut de realităţile specifice umanităţii, deci pune pe locul doi pe experienţa de a trăi prin modelul de reuşită la care aspiră un performer.

Închisoarea şi eliberarea sufletului meu depind de modul în care reuşesc să îmbin performanţa şi superioritatea cu lecţiile de omenie şi de viaţă pe care, adesea, le-am învăţat prea târziu.

Leadershipul este un exerciţiu de dezvoltare a acceptării de sine şi a stimei de sine în accepţiunea unei majorităţi semnificative, în accepţiunea unei lumi în care recompensa socială nu este o ofertă a valorii personale, ci o consecinţă a afinităţii tale faţă de superioritatea spiritului, într-un moment în care se proclamă decăderea mai mult ca sigură a imaginii pe care ţi-ai construit-o în timp.

 


Ultimele articole accesate de cititori:

  1. Ochii mei vad lucruri pe care tu nu le vezi
  2. Te admir cu ochii, ce nu-i vezi
  3. Autenticitatea omului care se gandeste pe sine
  4. Triumful oamenilor grandiosi

Donează prin Paypal

Alternate Text

DONAŢIE RECURENTĂ

Donează lunar pentru susţinerea proiectului NeculaiFantanaru.com

DONAŢIE SINGULARĂ

Donează suma dorită pentru susţinerea proiectului NeculaiFantanaru.com

Donează prin Transfer Bancar

Cont Lei: RO34INGB0000999900448439

Deschis la ING Bank

Alatura-te Comunitatii Neculai Fantanaru
decoration
Despre | Site Map | Termeni si conditii | Privacy | Parteneri | Feedback | RSS Feeds
© Neculai Fantanaru - Toate drepturile rezervate