ro  fr  en  es  pt  ar  zh  hi  de  ru
ART 2.0 ART 3.0 ART 4.0 ART 5.0 ART 6.0 Pinterest

Intermediarul meu predominant pe lângă Dumnezeu

On Mai 23, 2013, in Leadership On/Off, by Neculai Fantanaru

Defineşte şi dezvoltă unitatea fiinţei tale, asumându-ţi totodată răspunderea faţă de învinuitul din tine.

Doamne ! Dacă exişti ca putere de decizie, acum, printre aceste gânduri persistente care-mi strigă vrute şi nevrute încingându-mi creierul, dacă exişti ca mecanism de manifestare a trăirilor nimicitoare care mă frământă tot mai tare provocându-mi insomnii, revenind şi iar revenind, creându-mi o puternică tensiune internă, te rog stăruie să mă salvezi !

Oh, Doamne ! Dacă prin mine te-ai incarnat în trup de fiinţă omenească, te rog, te implor, îţi poruncesc, căci da, acum tu eşti eu, iar eu sunt tu, să smulgi din mine fără durere acest chin amarnic şi greu, care în aparenţă este dulce, şi care se numeşte “înverşunare”. Îţi cer să mă eliberezi de acest fior năprasnic de ură şi duşmănie care fierbe în mine şi-mi stoarce toată vlaga! Scapă-mă de păcat, ajută-mă să ies din supliciul acestei fortăreţe care este: răzbunarea !

M-am acuzat. Acum vinovatul trebuie să răspundă în faţa judecătorului, în faţa marii instanţe a conștiinței curate. Ascultă-ţi, deci, sentinţa ! Dar nu se întâmplă nimic. Lovitura de ciocan a judecăţii, gongul prevestitor de rele care mă va înspăimânta cumplit şi mă va prăbuşi definitiv în ruinele vieţii, n-a trezit nimic în mine deocamdată.

În felul în care inima alege binele sau răul, bucăţi din tot ceea ce sunt eu acum, există ceva care mă deranjează şi nu dispare. Determinându-mă să mă îndepărtez de posibil şi să mă apropii de absurd. Ezit să rostesc, fie şi numai în gând, adevăratul nume a omului atât de bun a cărui prezenţă stăruie încă în mine şi nu mă lasă să-mi ducă la bun sfârşit planul.

Un sentiment inechitabil şi prejudicios faţă de mine, o potenţială rezistenţă faţă de impulsul de a face rău mă împiedică să recunosc ceea ce am devenit. Însă, sentimentul de puritate, de cinste, bine înrădăcinat în fiinţa mea, cu care am fost dintotdeauna deprins în existenţa mea cumpătată, s-a scârbit de atâta suferinţă. De aceea, numai înfiinţarea unei direcţii centrate pe răzbunare mă face acum să mă simt mai bine.

Leadership: Poţi realiza tranziţia în spaţiul intermediar dintre o imagine grandioasă şi o imagine care se identifică ideii de înfrângere, căutând să schimbi modul originar de manifestare a rezistenţei în faţa realităţii cu care te confrunţi?

În tot acest moment de imensă neînţelegere şi neclaritate prin care trece, domnul Hobbs este în acelaşi timp spectator, judecător, dar mai ales actor ce-şi joacă duşmănos rolul in spectacolul vieţii altora. Curajos, el încă speră să mai tragă o dată lozul câştigător, dar de această dată mizează mai puţin pe noroc, ci mai mult pe Laura Quinn, complicele lui.

Mai fierbinte ca oricând pulsează într-însul gândul de răzbunare, în mijlocul nenumăratelor contradicţii şi multiplicităţi, contraste, nonsensuri şi perspective, care-l fac şi mai confuz. Punându-l în situaţia de a stârni riposte, de a provoca certuri şi de a isca observaţii şi critici chiar din partea lui însuşi.

Te întrebi dacă nu cumva propriul său Eu îi joacă feste. Dar nu, căci tocmai atunci când Eu-l îi spune să închidă poziţiile de atac, tocmai atunci el deschide altele noi. Şi abia în acest moment de presiune excesivă, când tot sistemul său de valori se destructurează, când în el creşte temperatura de fierbere, când nervii se încordează până la stadiul de maximă suportabilitate, abia acum apare omul întreg în care se creează noi impresii. Abia acum apare imaginea lui nedeformată de o interpretare sau alta. În care Eu-l, supus unei judecăţi aspre, este găsit duplicitar şi mai ales vinovat.

Hobbs trăieşte în balanţă cu Eu-l său. Judecătorul din el abdică de la legile scrise şi nescrise lăsând loc infractorului activ, care de această dată este pus într-adevăr pe fapte mari, să servească propriului adevăr părtinitor. Dar acest adevăr, supraîncărcat de negativism şi răzbunare, este fals, în discordanţă cu adevărul unanim acceptat.

Sentimentul de corectitudine este izbit vijelios de unda pătimaşă a Eu-lui justiţiar. Din ideile sale despre viaţă, cinste, iertare, grijă faţă de cine este, Hobbs îşi plăsmuieşte o nouă viziune despre sine.

Raţiunea, ştiinţa, credinţa sunt concentrate simultan în noul lui Eu, mult iubit şi acceptat ca pe un prieten şi reformator al propriei sale creaţii: răzbunarea, singura călăuză ce-l mai poate conduce către acceptarea fiinţei sale trecute prin experienţa devastatoare a suferinţei.

Leadership: Paznicul propriei tale creaţii încercă să te gonească din zona ta liberă de manifestare, asociind realitatea pe care o experimentezi cu o imagine de sine construită printr-un răspuns la solicitările unei slăbiciuni de moment?

Există ceva care te deranjează şi nu dispare, determinându-te să te îndepărtezi de posibil şi să te apropii de absurd? Un sentiment inechitabil, care-ţi aduce prejudiciu, te împiedică să recunoşti ceea ce ai devenit? Numai înfiinţarea unei direcţii centrate pe răzbunare te face să te simţi mai bine?

Studiul ştiinţific al raportului bine - rău, întotdeauna imprecis delimitat în mediul natural de evoluţie, constituie obiectul analizei noastre. Investigarea acestui mediu în condiţiile unei alte variante de “a fi”, exploatarea fără menajamente a omului care răspunde în faţa propriei conştiinţe, este o cerinţă esenţială în atingerea excelenţei în leadership.

Argumentele pro şi contra căderii omului în plasa unei vieţi riscante, sau ridicării omului la o viaţă demnă, se obţin cu dificultate, mai ales când valorile acestuia nu se contopesc şi nu se anulează în niciun punct. Obligând, deci, la o vastă investigaţie care abordează mai degrabă contextul şi pretextul în care el a fost pus pe “minus”.

Aruncă o privire spre omul viu din tine, către executivul central, spre Eu-l care te cunoaşte şi care-ţi şopteşte neîncetat gânduri negative, încercând să te convingă că vei reuşi să te ridici deasupra propriilor neajunsuri şi suferinţe numai prin provocarea suferinţei altora. În acest caz Eu-l devine paznicul propriei tale creaţii de răzbunare, încercând să te gonească din zona ta liberă de manifestare în care se reflectă adevăratele preferinţe pentru viaţă.

Poţi urmări modul de manifestare a unui fenomen psihic prin compararea unei atitudini care îţi accentuează propria centralitate în mijlocul evenimentelor cu răspunderea faţă de schimbările din circumnstanţele care nu îţi sunt favorabile, dar corespund cu percepţia despre tine însuţi.

În condiţiile sumbre ale existenţei omului, nemulţumit de ceea ce a devenit urmărindu-şi doar interesele meschine, leadershipul se usucă, devine tot mai tern, alunecând spre delăsare, spre înapoi. Îndepărtându-se de realitatea obiectivă, leadershipul se transformă într-o iluzie inconsistentă, dintre cele mai triste, anume că poate menţine sub control totul, chiar dacă trăirile îl fac pe om să clocotească în interior.

Iar aşa cum spunea romancierul scoţian John Buchan, “Misiunea leadershipului nu este de a pune măreția în oameni, ci de a o provoca, pentru că măreția este deja acolo”.

Contestând orice posibilităţi de “a fi” ale omului în perioada lui de tranziţie spre auto-guvernare, ca modalitate de înţelegere a evoluţiei sale posibile, propunem în schimb ca soluţie optimă luarea unor măsuri categorice pentru ieşirea de sub o dominaţie totalitară şi incertă. Măreţia poate fi esenţa unei noi doctrine, a unui nou crez, un element care să îl identifice pe lider ca o singură personalitate, neaflată în dualitate cu ea însăşi.

Dacă domnul Hobbs, din filmul “Flawless (2007)”, şi-a făurit idealul său de judecată, Dumnezeul său, prin antiteza faţă de el însuşi, reducându-se la un simplu negativ al imaginii sale reale, - tu, ca lider, ai datoria să-ţi înfrumuseţezi personalitatea în corelaţie strânsă cu factorii de mediu, cu obiectivele pe care ţi le impui, cu necesităţile existente la un moment dat, sporindu-ţi gradul de autocunoaştere şi imaginea de sine.

Leadership: Îţi poţi închipui toate încuietorile vieţii doar sub forma de validare a unui model de om exemplar, trecând prin marea aventură a eliberării tale din contextul care te împovărează?

Omul acesta din tine care te pregăteşte sufleteşte pentru înţeleapta trăire a vieţii, Eu-l acesta care te conduce instinctiv spre anumite decizii și alegeri, autoritatea ta definitorie, este singurul care are întotdeauna putere asupra ta. Eşti în mâna lui de îndată ce află de delictul pe care l-ai săvârşit.

Deci, putem spune că eşti un fel de învinuit, bănuit oricând de interese obscure şi de inconştienţă privind situaţia în care te afli. Practic interpretezi rolul acelui personaj care preia atitudinea indicată de propriul său Eu și o menţine cum vrea el, neutră, pozitivă sau negativă, fermă sau şovăielnică, pe tot parcursul piesei în care decorul se schimbă în fiecare moment. Şi în care confuzia morală trece pe primul loc.

Comparându-te cu ceea ce ai devenit, manifestându-ţi răspunderea necesară faţă de învinuitul din tine, vei putea să-ţi defineşti mai bine identitatea, prin faptul că eşti pro sau contra reacţiilor extreme. Totodată vei putea să-ţi dezvolţi unitatea fiinţei în aşa fel încât să corespundă cerinţelor leadershipului de calitate.

Măreţia unui om stă în felul cum îşi instruieşte Egoul să răspundă cu "DA" la orice schimbare care nu poate fi evitată, dar care poate oricând servi la o mai bună cunoaştere a atuurilor şi calităţilor care decid formula unui rezultat sublim de creaţie.

Un rezultat sublim de creaţie se obţine prin nevoia de a te abate de la orice influenţe străine de conţinutul valoric al personalităţii tale, printr-o desfăşurare grandioasă de la un „început” de reflecţie asupra semnificaţiei existenţei - până la o finalitate a modului în care te adaptezi la cerinţele unei realităţi care te bântuie.

Intermediarul meu predominant pe lângă Dumnezeu scoate în evidenţă Eu-l care creează necontenit o anumită presiune asupra omului, modelându-i, deformându-i, redimensionându-i personalitatea în raport cu viaţa care devine nedreaptă în anumite momente.

Ai nevoie de un semn, de o rază de lumină în care să vezi adevărul în toată splendoarea lui? Care este adevărata ta identitate: una supusă Eu-lui aspru, care nu mai este încorsetat în principii şi valori sănătoase, sau una supusă Eu-lui care se identifică cu binele, cu adevărul şi cu desăvârşirea? Nu te străfulgeră dintr-o dată un morman de întrebări, o durere ascuţită, o viziune cu sensuri mai adânci ce curg confuze?

Defineşte şi dezvoltă unitatea fiinţei tale, asumându-ţi totodată răspunderea faţă de învinuitul din tine.

 


Ultimele articole accesate de cititori:

  1. Alchimistul (II)
  2. Alchimistul (I)
  3. Tango to Evora
  4. Lily was here

Alatura-te Comunitatii Neculai Fantanaru
decoration
Despre | Site Map | Termeni si conditii | Privacy | Parteneri | Feedback | RSS Feeds
© Neculai Fantanaru - Toate drepturile rezervate

Like Us On Facebook

Subscribe to us