Întunericul este doar absența luminii

Poți utiliza clarviziunea ta pentru a explora relația dintre lumea vizibilă și cea invizibilă, creând ceva cu adevărat nou pornind de la nimic?

- Keops, zise atunci Ibebi, te felicit pentru clarviziunea ta. Este foarte adevărat că această creație prin cuvânt, pornind de la nimic, este absurdă, exceptând cazul în care am admite că acest cuvânt în sine deține o putere magică de creare a formelor.

- De ce aș admite asta? replică Keops. N-am văzut niciodată un om care să poată crea ceva doar deschizând gura și emițând sunete.

- Poate că nu un om, dar de ce nu un zeu?

- Un zeu poate acționa împotriva legilor lui Maat, care spune că nimic nu se naște din nimic?

- Bine gândit ! Aș mai putea spune: doar dacă nu cumva zeul, nu prin simpla putere a cuvântului, ci mai curând pornind de la propria substanță, a creat lumea vizibilă și invizibilă, spiritele luminoase pe care le numim “ahu” și materia care ia în ochii noștri formele ce ne-au devenit familiare și sunt cele ale munților care domină Egiptul, cât și plantele care cresc în vale, atât animalele care îl populează, cât și oamenii care îl locuiesc. Dar despre asta vom vorbi mai târziu, căci teologii din Memphis par să ignore că lumea este mult mai complexă decât cred ei și că un simplu sunet nu poate crea lumea pornind de la Nimic, chiar dacă este emis de un zeu.

Ai meditat vreodată la modul în care “haosul primordial” se reflectă în structura compozițională a operei tale, încât să ți se reveleze un adevăr ce stă în spatele unor descrieri de fapte?

- În ceea ce privește creația, după spusele clerului de la Heliopolis, continuă Keops, m-am aplecat doar asupra problemei lumini și a întunericului. Mi se pare că preoții lui Ra au primit de la strămoșii îndepărtați tradiția creării lumii de către Atum, pornind de la materia primordială, Nun. Dar ei înșiși sunt moștenitorii cultului lui Ra manifestat în soare, sursa oricărei lumini. Dificultatea pe care n-au putut să o rezolve este aceea că, dacă Atum nu este altul decât Ra, adică soarele, lumina nu a putut precede întunericul haosului primordial. Căci, în acest caz, nu putea să existe în întuneric și nu putea să existe prin ea însăși, deoarece lumina îi este anterioară și, din acest fapt, ar fi existat o adversitate chiar mai înainte ca întunericul să vină pe lume.

Contemplând asupra învățăturii transmise de alții, cum te folosești de claritatea și directitatea viziunii tale pentru a evidenția aspecte adesea ignorate ale realității înconjurătoare?

- Ai judecat bine încă o dată, fiule. Căci, contrar învățăturii care se transmite în general, adică doctrinei populare, întunericul nu are realitate proprie, nu are substanță, ceea ce este ușor de constatat când ne înconjoară; este doar absența luminii. Ni-l imaginăm doar prin referința la noapte, dar chiar și în noaptea înstelată există pe cer o lumină difuză. Întunericul, negrul absolut, este doar o creație artificială: dacă suflu în aceste lămpi, ne vom pomeni în întuneric, dar acest întuneric nu are nicio existență reală, căci este de-ajuns să reaprind aceste lămpi, ca să fie risipit. Este foarte adevărat că identificarea lui Nun cu întunericul primordial este o eroare de apreciere, și această aporie face să ne apară cosmologia helopolitanilor la fel de absurdă precum cea a memphiților, care pretind că lumea a fost creată prin cuvânt de zeu, pornind de la nimic, de la neant.

Ibebi tăcu. Între ei se instală tăcerea, abia tulburată de suflul respirației. Apoi Ibebi zise:

- Acum, spune-mi ce știi despre crearea lumii după învățătura din acest templu al lui Thot.

- Încă o dată, nu pot să-ți spun decât ceea ce am citit în prima carte a lui Thot, răspunse Keops. La origine, totul se afla în Thot, el se confundă cu cele opt divinități misterioase primordiale.

Tot ceea ce emană leadershipul ține de identificarea viziunii cu care îți însuflețeșți creația ta, încât să o ghidezi spre adâncimea unei învățături autentice despre viața spirituală extrasă dintr-o realitate în continuă schimbare.

"Întunericul este doar absența luminii" sugerează că tot ceea ce percepem se poate interpreta la nivel dual, și că tot ceea ce ne imaginăm, dacă este să își găsească loc în propria noastră creație, reprezintă de fapt o manifestare a inclinației noastre spre divin. Iar când vine vorba de divin, trebuie să recunoaștem că fiecare aspect al vieții noastre poate deveni o manifestare a dualității și a tendinței noastre umane de a căuta sau de a crea lumina și înțelegere în mijlocul incertitudinii.

* Notă: Rachet, Guy - Keops si conjuratia Ibisului, Editura Lucman, 2003.