ro  fr  en  es  pt  ar  zh  hi  de  ru
ART 2.0 ART 3.0 ART 4.0 ART 5.0 ART 6.0 Pinterest

Istovitoarea odisee a omului care îşi grăbeşte transformarea

On Decembrie 22, 2012, in Leadership Pro, by Neculai Fantanaru

Menţine-ţi poziţia fermă faţă de “pretenţiile” propriei tale transformări, fără să-ţi abaţi atenţia de la efectele ei.

Un fel de asprime serioasă şi aproape alienantă mă cuprindea în anumite ceasuri, şi era neobişnuit de frustrant să mă împac cu ideea că aşa va fi mereu. Urma oare să fiu pedepsit de propriile-mi strădanii, atât de deschise şi intense, îndreptate mereu înspre alte căutări?

Ce spaimă ! Întunericul, apoi brusca aprindere a unei lumini artificiale în locul în care îmi puneam tot felul de întrebări, îmi îngreunau considerabil viziunea asupra propriei mele fiinţe. Uneori, credeam că dacă mă încarc cu nenumărate forme de gândire, cu care viaţa îmi intersecta toate convingerile, strădaniile şi valorile, cel puţin în aparenţa cu care trebuia să răspund lamentărilor şi cererilor repetate de a formula un punct de vedere individual vizavi de orice situaţie în care eram implicat, voi putea să-mi definesc o nouă direcţie de acţiune.

Pledam în favoarea existenţei unei separări absolute, trecerea forţată de la o formă de cunoaştere medie înspre alta, mult superioară, marcând etapa finală a maturizării mele, care se producea subtil, aproape fără să-mi dau seama. Mă implicam într-o continuă activitate de învăţare şi însuşire a celor mai avansate şi eficiente particularităţi, mecanisme ale cunoaşterii. Ajustări fine, dar complicate, impuse de schimbările ce surveneau în propria-mi fiinţă.

Ca un vehicul capabil să-şi sporească de cinci, de zece ori viteza cunoscută şi acceptată de ştiinţă, speram să ajung fulgerător la destinaţia dorită, acolo unde totul se accelera pe măsură ce apăsam pedala de ambreiaj a transformării mele, prin dezvoltarea controlată a ştiinţei pe care mi-o însuşeam.

Acolo unde întrebările fără răspuns încetau a se repeta la nesfârşit. În locul lor făcându-şi debutul acele idei grandioase care nu ruginesc prin praful timpului. Dar care, ca valurile din timpul şi de după furtună, se spărgeau furioase de latura neclară a fiinţei mele, cauzând mai multă confuzie.

Leadership: Poziţia ta faţă de realitatea complexă a vieţii este aceea a observatorului care vede de la distanţă mare amănuntul piesei diferenţiatoare menit să indice o nouă direcţie de cunoaştere?

Un observator care m-ar fi studiat cu atenţie, ar fi văzut desprinzându-se din mine, de dincolo de această limită a cunoaşterii nepermise care mă încerca stăruitor, a gândirii care trebuia să se menţină ancorată în realitate - neînvinsa tendinţă spre perfecţiune. Rampa mea spre succes, nevoia puternică de a fi mai mult decât un simplu om, mai mult decât un număr fără soţ al destinului.

Spre a deveni liber, puternic, o mărturie peste timp, demn de a intra în rândul marilor iluştri în ale alchimiei, ca Bötger, Philaletes, Trevisan sau Paracelsus.

Dar pentru asta trebuie să activez acel modus operandi, să mă deplasez într-un mediu diferit, să risc să mă scufund în altă realitate, printr-o revizuire a consecinţelor şi efectelor cauzate de transformarea mea. Fără să ştiu că alchimia nu este o criptografie de descifrat, ci un dar de la Dumnezeu, un lucru infinit de complex care nu se limitează la a învăţa, ci la a transforma ceea ce ţi-ai însuşit prin învăţare.

Era evident, de altfel, că nu puteam sta cu mâinile în sân, încercând, prin toate mijloacele, să-mi asigur înălţătoarea transformare. Trebuia să-mi menţin poziţia fermă faţă de „pretenţiile” propriei mele transformări. Să văd focul limitării stingându-se atât de iute, şi succesul înlocuindu-l, fără nicio negare. Probabil, singura piesă diferenţiatoare care îmi putea indica o nouă direcţie de cunoaştere, încât să dau o semnificaţie accentuat pozitivă asupra vieţii, era tendinţa de a mă poziţiona, în general, la un nivel mult superior celor ce se petreceau în jurul meu.

Leadership: Îţi asiguri înălţătoarea transformare personală privind viaţa din unghiul a ceea ce se pierde prin profunzime, sau din perspectiva a ceea ce se dezvoltă prin generalizare?

Dezvoltarea leadershipului implică transformare, une renaissance dans la vérité, fiind un proces spontan, dar şi controlat al acelor componente care te ajută să atingi maturitatea, şi să eviţi situaţiile critice. Dar acest proces de transformare te poate trage în jos, ca pe o epavă la fundul oceanului, dacă nu înţelegi sensul lui, dacă nu te dedici cu dăruire propriei tale “treziri”.

Aşa cum la şah, calul poate să sară două careuri deodată şi chiar în două direcţii opuse, dar nu poate înainta de două ori în acelaşi timp, tot astfel înfrângerea oricăror limite, oricăror automatisme de gândire care nu-ţi sunt favorabile, sau care nu duc nicăieri, inhibându-te sau blocându-te în dezvoltare, poate să producă “un salt de două trepte” peste plafonare.

Dar acest salt spre marea performanţă nu se poate produce decât o singură dată, vital şi hotărâtor. Căci omul care nu se sprijină pe ambele aripi ale transformării sale, nu va putea niciodată zbura spre noi destinaţii, în cel mai bun caz va sosi cu întârziere în locul în care dorinţa de a fi altcineva nu îl mai poate favoriza.

Această dezvoltare care îţi poate accelera sau paraliza transformarea, poate fi privită ca o reîntoarcere la propria-ţi identitate, adică spre a te regăsi în final pe tine însuţi. Este o posibilitate de recepţionare a situaţiilor care nu corespund aşteptărilor tale, sau care nu sunt înţelese în totalitate, spre a nu îngreuna mecanismele și complexitățile noii tale deveniri.

A privi viaţa din unghiul a ceea ce se pierde prin profunzime înseamnă să uiţi de ceea ce te apasă şi te frământă, legat de totul din jur, şi să te întorci la ceea ce ai lăsat în urmă înainte de a interveni schimbarea. Pe de altă parte, a privi viaţa din perspectiva a ceea ce se dezvoltă prin generalizare înseamnă să vezi un singur eveniment negativ ca un model nesfârșit de izbândă. Poţi?

Transformarea în leadership se realizează sub semnul intelectului, a conştiinţei şi a valorilor personale ce rezultă din interacţiunea cu totul din jur pe care nu-l poţi schimba, dar îi poţi surprinde înţelesurile ştiind că ele se pot pierde uneori, neputând ajunge în mod desăvârşit la oricine.

Istovitoarea odisee a omului care îşi grăbeşte transformarea evidenţiază lipsa capacităţii omului de a-şi dirija voluntar resursele şi acţiunile într-o direcţie folositoare lui, care să aducă coerenţă existenţei sale şi, în acelaşi timp, excelenţa în leadership.

Îţi dezvolţi controlat ştiinţa pe care ţi-o însuşeşti? Strădaniile tale de a-ţi grăbi transformarea sunt îndreptate mereu înspre alte căutări? Care sunt întrebările cu care te confrunţi pe parcursul transformării tale? Îţi cauzează ele multă confuzie? Îţi menţii gândirea ancorată în realitate? Te împaci cu ideea că aşa va fi mereu?

Menţine-ţi poziţia fermă faţă de pretenţiile tale privind propriile transformări, fără să-ţi abaţi atenţia de la efectele ei.

 


Ultimele articole accesate de cititori:

  1. Alchimistul (II)
  2. Alchimistul (I)
  3. Tango to Evora
  4. Lily was here

Alatura-te Comunitatii Neculai Fantanaru
decoration
Despre | Site Map | Termeni si conditii | Parteneri | Feedback | RSS Feeds
© Neculai Fantanaru - Toate drepturile rezervate

Like Us On Facebook

Subscribe to us