Neculai Fântânaru

Totul depinde de cine conduce

Leadership: Unu la Unu

On Februarie 13, 2010
, in
Leadership 7th Edition by Neculai Fantanaru

Stabilește relații cât mai bune cu oamenii din jurul tău, ancorându-i la gândirea și la convingerile tale adevărate.

Deseori am discutat în articolele mele despre celebrul actor de comedie român Puiu Călinescu. Și voi vorbi despre el mereu. Fiindcă, pe de o parte este unul dintre actorii care mi-au plăcut cel mai mult, dar pe de alta, fiindcă este un om mare – un om a cărui valoare nu a fost egalată decât de foarte puțini actori, un om a cărui putere de înțelegere a naturii umane nu poate fi pusă la îndoială.

La un moment dat, el a spus într-un interviu ceva ce nu voi uita niciodată:

- Să nu confundăm un saltimbanc cu un actor. Dacă nu te încadrezi într-o disciplină, dacă nu ai un respect pentru stăpânul tău care este publicul - el este tata, el este mama, el dă banii pentru ca tu să-ți iei pantofi...atunci nu te poți simți realizat. Nu m-am simțit niciodată decepționat sau trădat de public. Nuuu ! De ce? Fiindcă noi suntem întotdeauna unu la unu: Îl iubesc, și mă iubește.

Cred că aceste cuvinte reprezintă "vraja" apropierii dintre oameni, în ele stă tot secretul unui lider. În aceste cuvinte se poate recunoaște valoarea adevărată a celui care știe să construiască relații solide și de durată. Mare dreptate avea expertul în materie de conducere, John Maxwell, atunci când a afirmat: "Există posibilitatea să îți placă oamenii fără să îi și conduci, dar nu poți conduce oamenii fără să îi placi."

Apartenența ta la condiția de "prezență dublă" poate fi judecată prin prisma a ceea ce cunoști din afara scenei, iar nu pe baza ideilor pe care le-ai căpătat din experiența de a fi față în față cu publicul?

Actorul are o prezență dublă: formală sau necesară, în funcție de rolul pe care îl interpretează pe scenă. Iar leadershipul rămâne în grija acelora care l-au înțeles și l-au aprobat ca fiind o scenă de manifestare a comportamentelor și atitudinilor actoricești. De regulă leadershipul este înțeles și acceptat pe deplin de un gen sau o categorie anume de indivizi – ca mod de orientare a oamenilor prin manipulare și control. Leadershipul, de asemenea, te recomandă ca fiind un om veritabil ce prezintă un echilibru remarcabil de calități și virtuți.

Leadershipul nu este doar un indicator al orientării oamenilor perseverenți către un anumit scop, ci este și un indicator al valorii lor etice. Îți amintești de Evanghelistul Matei? El povestea că fariseii, vrând să-i întindă lui Iisus o cursă și să-l îndemne la nesupunere față de stăpânirea romană, l-ar fi întrebat dacă trebuie să plătească impozit Cezarului. Dar Iisus, simțind capcana care i se întinde, le-a cerut moneda, le-a arătat efigia împăratului și le-a spus: "Dați Cezarului cei a-l Cezarului". Aceste cuvinte servesc pentru a recomanda să i se recunoască fiecăruia meritele, atribuția, rolul său și realizările sale.

Ca să ți se recunoască meritele, atribuția, rolul tău, atunci oamenii trebuie să te considere demn de a-i reprezenta și să te accepte ca un om competent care știe să prețuiască ceea ce primește de la ei: stima, respectul și motivația de a-și continua misiunea. Ca și actorul de comedie român Puiu Călinescu, trebuie să te conformezi publicului, să recunoști că el are dreptate. Idealurile tale trebuie să fie de admirat, viabile și trebuie să fie urmate. Dar eforturile pe care le faci în împlinirea acestora pot fi încetinite datorită criticii pe care ți-o faci singur dacă leadershipul tău nu se ridică la un nivel superior de influență.

Ca să-i câștigi pe oameni de partea ta trebuie mai întâi să treci de partea lor știind că ceea ce ai de zis prin forța sugestivă a imaginii tale reprezentative merită orice transformare conjuncturală și orice recunoștință?

1. Tu cum te transformi într-un agent al schimbării?

2. Poți lua decizii dificile care vor face o diferență în lumea din jurul tău?

3. Ești tentat să te oprești într-un anumit punct? Sau continui să-ți mărești puterea de influență? Dacă da, cum?

4.Moralul oamenilor se îmbunătățește atunci când te afli în mijlocul lor? Cum construiești relații solide și de durată? Evoluezi alături de oameni, generând acea vibrație, acea atracție care să-i determine să se unească în jurul tău? Îți creezi o imagine consistență și constantă despre tine – aceea a unui om care își colorează existența după de niște idealuri înalte?

Oamenii simt că au în tine un aliat pe care se pot baza? Poetul și dramaturgul german Johann Christoph Friedrich von Schiller spunea că lumea nu-ți poate dărui ceea ce nu primește de la tine. Adică, fii un om de calitate și ei îți vor dărui atașamentul. Ca să-i câștigi pe oameni de partea ta, mai întâi trebuie să treci tu de partea lor. Te vei bucura de atâta trecere câtă îți vor arăta ceilalți, iar pentru a-i determina să ți-o arate, va trebui să le câștigi încrederea - prin atitudinea ta, prin felul tău de-a fi, prin ce știi, prin sinceritatea ta, prin autenticitate, prin felul cum jonglezi cu regulile.

Nicio vrajă nu-i mai puternică decât aceasta. Lumea simte un fel de repulsie (sau nu simte nimic) față de omul străin de simțămintele lor, și care nu are capacitatea de a-și exprima sentimentele în virtutea rolului său, prin felul cum se folosește de oricare din elemente leadershipului și prin cristalizarea lor simultană. Știi cum se numește asta? Carismă.

Poți să adaptezi expresia concretizată a modului în care te vezi, la felul cum îți percepi caracteristicile fizice, emoționale, spirituale și sociale într-un context ideal de interferență scenică?

Când îi ajuți pe cei din jur, indirect te ajuți pe tine. Dacă vrei să te bucuri de o atenție corespunzătoare din partea oamenilor, atunci trebuie să fii pe aceeași lungime de undă cu aspirațiile lor. Leadershipul tău trebuie să exprime aceeași armonie pe care ei o prevăd. Sau parafrazându-l pe scriitorul Alexandre Dumas, trebuie să creezi o lume în jurul lor peste care să stăpânească gândirea și simțirea ta.

Capacitatea ta de conducere este afectată de modul în care îți dezvolți propriul potențial, de nivelul exigențelor tale în autoevaluarea și valorificarea personală. Numai dezvoltându-ți competențele, crescând exigențele față de tine și față de știința ta de a conduce, te vei putea apropia de nivelul maxim al potențialului tău. Nu uita că excelența în leadership se obține depunând eforturi serioase de perfecționare și dezvoltare a competențelor, abilităților, concomitent cu creșterea exigențelor față de tine – liderul.

Așa cum un pictor dozează culoarea cu mai multă intensitate, fără a știrbi câtuși de puțin perspectiva în care se situează componentele – tot așa și personalitatea ta, ca să fie recunoscută și înțeleasă, trebuie să-ți impui cu multă prudență, diplomație și tact, cu multă ambiție, cu simț de răspundere, cu mult echilibru, un anumit ritm de leadership prin care să-ți comunici emoțiile, fără să te îndepărtezi de realitatea concretă pe care o împarți cu ceilalți. Și fără să știrbești câtuși de puțin impresia de continuitate în felul în care te raportezi la ei, la așteptările lor, la ceea ce poți face tu pentru a-i uni în jurul unui scop comun care să-ți asigure recunoașterea superiorității.

A-ți pune în evidență personalitatea într-un context ideal de interferență scenică înseamnă să te comporți ca un actor: să acționezi firesc, adevărat, necesar, în funcție de situația în care te afli, aducând la suprafață reacții organice, reușind astfel "sensibilizarea" spectatorilor.

\1Unu la Unu desemnează imaginea pozitivă a liderului în viziunea oamenilor, desemnează acea remarcabilă personalitate, acea autentică autoritate morală, emoțională, profesională care îl reprezintă în relațiile cu ceilalți oameni. Foarte multe lucruri pozitive încep să se întâmple atunci când un lider își demonstrează capacitatea de a empatiza cu ceilalți oameni – moralul lor se îmbunătățește, în timp ce el obține influență și credibilitate. Cu alte cuvinte, dacă oamenii te urmează pentru ceea ce ești și pentru ceea ce reprezinți, adică necondiționat, atunci te poți considera un Rege.

Obținerea performanței în leadership necesită timp și o muncă de Sisif cu oamenii. Liderul trebuie să-și dea silința să se facă înțeles căci numai astfel va putea câștiga oamenii de partea ta – devenind veritabili aliați în obținerea scopului propus și în ultimă instanță pentru obținerea recunoașterii și chiar a bunăstării materiale și emoționale a tuturor.

În această luptă permanentă dusă de lider, el trebuie să aibă aliați de nădejde, fiindcă nu este un "Atlas" care să poată suporta pe umerii săi munca și toate responsabilitățile echipei. Un bun lider va găsi căile, mijloacele și tactul adecvat ca să ajungă un "Rege" pentru fiecare din echipă.

La jocul de șah, pentru a putea efectua rocada mică trebuie ca regele să nu fie în șah, iar spațiul dintre el și turn să fie liber. Tot așa și în leadership, pentru ca liderul să aibă o mare înrâurire asupra oamenilor, el nu trebuie să se afle în opoziție cu ei. Ci trebuie să fie liber să-și exprime sincer și deschis orice sentiment, să-și etaleze personalitatea transmițându-și în mod pozitiv convingerile, idealurile, și totodată să le modifice acestora, după propriile sale reguli și principii de conducere, emoțiile, gândirea și percepția despre sine.

Alatura-te Comunitatii Neculai Fantanaru
Cele 63 de calităţi ale liderului
Cele 63 de calităţi ale liderului

De ce să citeşti această carte? Pentru că este hotărâtoare pentru optimizarea performanţelor tale. Fiindcă pune accent mai mult pe latura umană decât pe conceptul de business, ceea ce permite cu uşurinţă citirea şi înţelegerea ei.

Leadership - Magia măiestriei
Leadership - Magia măiestriei

Trăsătura esenţială a acestei cărţi, faţă de altele existente pe piaţă din acelaşi domeniu, este aceea că descrie, prin exemple, competenţele ideale ale unui lider. N-am susţinut niciodată că eşte uşor să devii un lider foarte bun, dar dacă veţi urma pas cu pas...

Atingerea maestrului
Atingerea maestrului

Pentru unii lideri „a conduce” înseamnă mai mult a juca un joc de şah, un joc de inteligenţă şi perspicacitate; pentru alţii un joc de noroc, un joc pe care cred că-l pot câştiga mergând de fiecare dată la risc şi pariind totul pe o singură carte.

Leadership Puzzle
Leadership Puzzle

Am scris această carte, care combină într-un mod simplu dezvoltarea personală cu leadershipul, ca pe un joc de puzzle, unde trebuie să combinaţi toate piesele date pentru a reconstitui imaginea de ansamblu.

Performanţa în conducere
Leadership - Pe înţelesul tuturor

Scopul acestei cărţi este de a vă oferi cât mai multe informaţii preţioase prin exemple concrete, şi de a vă arăta o cale prin care să dobândiţi capacitatea de a-i determina pe ceilalţi să vadă lucrurile din aceeaşi perspectivă ca dumneavoastră.

Leadership - Pe înţelesul tuturor
Leadership - Pe înţelesul tuturor

Urmăresc în rândurile acestei cărţi să trezesc interesul omului obişnuit pentru acţiune şi succes. Mesajul acestui volum este că o naţiune puternică este format din oameni puternici şi de succes. Iar fiecare din noi are potenţial, deci succes…