Leadershipul între creaţie și nuanţele gândirii

Nicio creație nu poate merge mai departe, dacă nu are perspectivele unei înnoiri a receptării critice moderne și necondiţionate.

Eisenstein continuă colaborarea cu Prokofiev. Compozitorul lucrase şi el intens încă de la Alma-Ata. Primul lucru pe care îl ceruse Eisenstein compozitorului era muzica pentru secvenţa "Jurământul opricinilor", secvenţa pe care o dorea filmată - suntem încă la Alma-Ata - pe baza muzicii.

Eisenstein încă nu concretizează felul în care trebuie construită secvenţa. Muzica lui Prokofiev nu-i place. Compozitorul se aprinde şi declară că nu va mai scrie muzică fără "fiţuici", adică fără desene, căci numai astfel poate urmări toate nuanţele gândirii regizorului. Eisenstein îi face o serie de schiţe, pe baza cărora Prokofiev scrie un nou "Jurământ".

Apoi compozitorul scrie cântecul doicii "Ocean mare", iar după aceea cântecul de leagăn pe care Staritkaia îl cântă fiului ei ucis, lui Vladimir. Acum intenţiile regizorului îi sunt atât de clare compozitorului, încât Serafina Birman constată uşurinţa cu care ea poate filma scena datorită faptului că Prokofiev a ghicit, a înţeles ce se întâmplă în sufletul zbuciumat al Eufrosinei Staritkaia.

Leadership: Reușești să concretizezi felul în care trebuie construită o secvenţă de deschidere spre universul creaţiei dintr-un puternic cadru al reciprocității, prin intermediul relației dintre „margine” și „necuprins”?

Nu vei reuși să stabileşti o afinitate faţă de un domeniu, numărându-te totodată printre precursorii unei întregi dezvoltări care apropie analiza unor puncte de vedere diferite de fundamentarea unei concepţii unitare asupra a ceea ce înseamnă „compoziţie artistică”, ca regulă de bază pentru evoluţia ideilor, dacă nu concretizezi felul în care se realizează transmiterea lor.

Secvența nu reprezintă doar un şir de imagini sau de scene dintr-un film, care formează un anumit episod. Ci mai mult decât atât, ea este o rezultantă a compoziţiei unui proiect în echipă, în funcţie de toanele şi imaginația fiecăruia. Reprezintă un şir ordonat de operaţiuni de bază efectuate asupra unei zone de utilizare a rezultatelor pentru satisfacerea unei anumite relații între ceea ce se numește „margine” și „necuprins”.

Marginea este ceea ce se întâmplă "offline": nu ai putere de decizie, dar contribui indirect prin sfaturi și recomandări profesioniste, sugestii și intuiţii. Necuprinsul, direct legat de montajul unei interpretări a diferitelor experiențe sau viziuni, este un catalizator de explorare a unei linii de gândire neîntrerupte. Altfel spus, regizorul trebuie să fie umbra compozitorului, iar compozitorul trebuie să fie soarele unei noi realităţi ce răsare deasupra orizontului artistic.

Ca să înţelegi mai bine o personalitate artistică, trebuie să dobândeşti o altă deschidere asupra creaţiei sale artistice.

Combinaţia dintre un fundament al cunoaşterii, situat înăuntrul unui concept dat, şi o cauză eficientă externă, de alăturare a unei gândiri reprezentative, are loc atunci numai când părţile contribuabile la dezvoltarea proiectului îşi intensifică acţiunile de urmărire a scopurilor lor. Asta înseamnă să saluţi iniţiativa de a determina un anumit înțeles printr-o observare din exterior. Ceea ce în leadership se numește să întăreşti perspectivele de extindere a viziunii printr-un „like” la opinia celorlalți.

O prietenă a scris pe facebook cu ceva timp în urmă: „ Inventează ceea ce nu există... pentru că ceea ce există aparţine tuturor. ” Un regizor îşi sporeşte pregnanţa autenticităţii prin capacitatea de a da oricărui lucru din jur o altă conotaţie, o importanţă suplimentară, o vibraţie mai înaltă, încât realitatea pe care o transformă în spectacol să pluseze farmec prin contrastul dintre "formă şi fond", dintre „margine și necuprins”.

Din păcate nicio creație nu poate merge mai departe fără existența unei evaluări de impact externe, dacă nu are perspectivele unei înnoiri a receptării critice moderne și necondiţionate. Capacitatea de creație merge mâna în mână cu evaluărea realităţii din prisma valorii intrinseci a lucrurilor scoase în evidenţă, ceea ce face din existența externă rodul unei perspective de impact asupra receptării "înnoirii" realităţii din prisma capacităţii de idealizare a relaţiei dintre Ego şi Totul din Jur.

Leadershipul este ceea ce se întâmplă în sufletul regizorului atunci când personajele sale sunt redate prin prisma echivalenţei dintre reproducerea realităţii cu o obiectivitate perfectă (sub toate aspectele sale) şi altă variantă a realităţii, "aşa cum este ea în autonomia fiinţei lui".

Leadershipul între creaţie și nuanţele gândirii se face vizibil numai în prezenţa unei originalităţi confruntate cu criterii de evaluare care permit un anumit grad de implicare, şi totodată în măsură să genereze un sentiment de recunoștință și împlinire.

* Notă: Ion Barna - Eisenstein , Editura Tineretului, 1966.