ro  fr  en  es  pt  ar  zh  hi  de  ru
ART 2.0 ART 3.0 ART 4.0 ART 5.0 ART 6.0 Pinterest

Legea ascensiunii limitate

On Mai 25, 2010, in Legile Conducerii, by Neculai Fantanaru

Orice ascensiune are o limită. Cel care nu-şi cunoaşte limita ascensiunii sale, se va prăbuşi.

Omul cel mai puternic e întotdeauna omul stăpânit de un singur gând, căci toată forţa pe care o posedă, energia, inteligenţa şi voinţa, sunt folosite numai şi numai într-o singură direcţie pe care o urmează cu sfinţenie.

Qin Shi Huang a fost un astfel de om. Încă de la vârsta de 13 ani, când a urcat pe tron, el a avut o singură ambiţie: să aducă glorie regatului său şi să unifice China. La vârsta de 29 de ani a hotărât să-şi pună planul în aplicare, obsesia lui de-o viaţă, să devină conducătorul absolut. Nu putea face acest lucru decât pe calea armelor. Regat după regat, armatele lui au nimicit totul în calea lor. Nimeni nu s-a putut împotrivi voinţei sale puternice. Iar cine a încercat să se împotrivească a avut parte de o soartă groaznică.

Leadership: Îţi faci remarcată latura valorică a personalităţii tale după constatarea că cel care are o putere peste măsură de mare, simte continuu nevoia să şi-o sporească?

În anul 221 I.C. Qin Shi Huang ajunge stăpânul absolut al Chinei. Puterea sa pare nelimitată. Este stăpân peste milioane de oameni. Este împărat a Toate, până la Ceruri. Dar cel care are o putere peste măsură de mare, simte continuu nevoia să şi-o sporească. Qin Shi Huang nu se poate mulţumi doar cu ce are, cu puterea pământeană, ci ca orice om avid de putere el vrea mai mult, întotdeauna mai mult. Şi ce poate fi mai mult, mai de preţ, mai presus de orice decât o putere căreia să nu-i poată rezista chiar nimeni: puterea de a fi nemuritor? Ca împărat, el simte că are dreptul la puterile şi nemurirea zeilor.

Prin urmare doar unui singur duşman mai trebuie să-i facă faţă, dar un duşman de care se teme mai mult decât orice: moartea însăşi. Are prea multe de făcut într-o singură viaţă, de ce să şi-o piardă la fel ca ceilalţi muritori? Aşa că porneşte o amplă campanie în căutarea secretului vieţii veşnice. Pentru că e hotărât să cheltuiască oricât ca să păcălească moartea investeşte averi în tot felul de alchimişti din toate colţurile imperiului, care mai de care mai sofisticaţi, cu diverse reţete proprii, care îi promit elixirul vieţii alături de alte vrăji dincolo de limitele imaginaţiei, menite să-i redea nemurirea.

Leadership: Eşti în măsură să te constitui drept parte a unei înţelegeri plasată într-un context de vinovăţie, ghidându-te după premisa că cel ce posedă ceva este întotdeauna bântuit de teama să nu piardă ce posedă?

Un singur gând îl macină pe împărat: leacul dătător de viaţă, fluidul fermecat care-l poate face nemuritor. Nu se mai poate gândi la altceva, nu mai poate spera la altceva. Ani de zile stăruie în căutarea lui. Dar starea lui de sănătate începe să se agraveze din cauza stresului, a supărării, a grijilor care-l frământă neîncetat, şi cu toate licorile primite de la aşa zişii alchimişti, nimic nu îi poate opri îmbătrânirea.

Întocmai ca un bolnav aflat pe patul de moarte, a cărui stare de sănătate devine tot mai precară, împăratul, obosit psihic, mai speră totuşi la o minune. Orice boală, orice durere, orice suferinţă se poate vindeca dacă găseşte la timp elixirul !

Leadership: Te sprijini în lupta cu destinul propriei opere după argumentul că atunci când începi să cazi într-o fântână, n-ai cum să te mai întorci?

O ultimă şansă de salvare mai are bolnavul aflat în ultima fază a bolii. Unul dintre alchimiştii care se înfăţişează la împărat, sau poate chiar unul din doctorii săi, îi dă un lichid misterios care sigur îl poate vindeca: mercurul (o substanţă foarte toxică). Câteva grame administrate cu grijă îi pot garanta pacientului nemurirea. Aşa că împăratul, nerăbdător, plin de speranţă, înghite câteva astfel de pilule conţinând fluidul menit să-l facă nemuritor. Şi, în mod ironic, moare.

Opera unui lider nu se construieşte pe estimarea vulnerabilităţii forţelor proprii în faţa drumului pe care şi-l făureşte singur, ci pe fondul modificării conştiinţei de sine care afectează asumarea rolului său în societate. Încă o dată se adevereşte vorba „de ce te temi, de aia nu scapi”. Nu te poţi lupta cu destinul. Te va ajunge din urmă, orice ai face. În faţa morţii de neînlăturat deseori oamenii se amăgesc cu cele mai imposibile gânduri şi speranţe, dar la fel cum nimeni nu poate împiedica noaptea să coboare, niciun om nu poate fugi din faţa destinului implacabil.

Leadership: Care este limita până la care poţi accede prin mijloacele acceptate de putere şi glorie, luând în considerare varianta unei imagini de sine care nu urmează alte criterii decât cele de “valoare dusă la superlativ” ?

Strateg strălucit, ambiţios până la capăt, Qin Shi Huang a cucerit toată China care îi poartă şi azi numele. În inima lui a zăcut o dorinţă de viaţă ieşită din comun, amplificată de o imensă dorinţă de putere şi de glorie, pe care a dorit să şi le satisfacă la nesfârşit. Însă după atâtea cuceriri, el a căzut într-o adâncă stare de depresie. Căci atunci când un om posedă ceva foarte preţios este întotdeauna bântuit de teama să nu piardă ce posedă. Şi nimic nu rămâne mai trist pentru un astfel de om decât simţământul că moartea îl va despărţi de visele sale.

De-a lungul vieţii sale împăratul a obţinut tot ceea ce a vrut, putere şi bogăţii şi glorie. Dar toate acestea nu l-au făcut mai liber, ci dimpotrivă, l-au încătuşat. El a devenit prizonierul neputinţei sale de a obţine şi mai mult decât putea avea - la fel ca un alpinist care după multe osteneli ajunge în vârful celui mai înalt munte şi, absorbit de priveliştea nemaipomenită ce i se înfăţişează în faţa ochilor nu mai vrea să coboare, ci să se înalţe şi mai sus. Dar mai sus nu se poate ! Ori împăratul, încercând să atingă nemurirea a vrut să depăşească limitele omeneşti, ceea ce nu este posibil, iar „elixirele vieţii veşnice” nu au făcut altceva decât să-i grăbească prăbuşirea. Aşa este, când o dorinţă puternică îl orbeşte pe un om, nimeni nu-i mai poate deschide ochii.

Orice urcuş îşi are coborâşul său, asta e ceea ce n-a vrut să accepte cu niciun chip împăratul Qin Shi Huang. Din momentul în care a început să se hrănească cu iluzia că poate păcăli destinul, înverşunându-se să trăiască veşnic, totul s-a schimbat. Iar drumul spre eşec a fost tot mai scurt.

Limita până la care poţi accede prin mijloacele acceptate de putere şi glorie este dată de punctul în care se întâlnesc conştiinţa unei căderi de la înălţime şi acceptarea unei realităţi care există dincolo de ceea ce crezi tu că este realitatea.

Concluzie: Orice om îşi are limitele sale. Iar orice om inteligent îşi cunoaşte limitele, iar atunci când realizează că a atins limita maximă, se mulţumeşte cu ce a obţinut. A tânji şi a acţiona pentru a depăşi nişte limite posibile nu va atrage beneficii ci va determina declinul său rapid, şi chiar prăbuşirea.

 


Ultimele articole accesate de cititori:

  1. Ochii mei vad lucruri pe care tu nu le vezi
  2. Te admir cu ochii, ce nu-i vezi
  3. Autenticitatea omului care se gandeste pe sine
  4. Triumful oamenilor grandiosi

Alatura-te Comunitatii Neculai Fantanaru
decoration
Despre | Site Map | Termeni si conditii | Privacy | Parteneri | Feedback | RSS Feeds
© Neculai Fantanaru - Toate drepturile rezervate