ro  fr  en  es  pt  ar  zh  hi  de  ru
ART 2.0 ART 3.0 ART 4.0 ART 5.0 ART 6.0 Pinterest

Legea clipei atotcuprinzătoare

On Iulie 17, 2021, in Legile Conducerii, by Neculai Fantanaru

“Cine a privit prezentul a privit toate lucrurile: cele care s-au petrecut în trecutul nepătruns, precum şi cele care se vor petrece în viitor.” (Marcus Aurelius)

Stau la soare, pe iarbă, la munte. În fața mea este hotelul la care mă reîntorc an de an. Iarba știe prea bine obiceiul meu, acela de a mă regăsi în mijlocul naturii, dar hotelul nu știe acest lucru. Hotelul mă vrea înăuntrul lui, ceea ce mă face să mă simt într-o captivitate asumată, exact ca atunci când nu mai ai scăpare dintr-un loc în care timpul se scurge domol, oamenii sunt similari, şi nu există niciun fel de pornire spre mulţumirea de sine. Cu toate astea sufletul mă conduce pe dealul din spatele hotelului, acolo unde culorile vii se îmbină cu mirosul de munte, lângă care curge un izvor.

Natura mă îmbie să mă apropii de puritatea ei, de tainele ei, de paleta ei cromatică, cu linişte şi multă lumină. Poate că e mai bine să stau la soare, simțind iarba verde cum mă transpune în vechiul ținut al eroilor, Avalon, deci încercând să trăiesc ceva uitat nu doar de mine, ci de întreaga civilizație. Iarba minunată, plină de floricele sălbatice, atât de fină la atingere, fiind o parte din această totalitate pierdută, nu-și schimbă niciodată aspectul.

Dar nimeni nu se gândește la iarba plină de floricele vesele, nimeni nu conștientizează puterea ei care te face să te recunoști tu însuţi același peste rigorile timpului.

După cum se observă, m-am recunoscut într-o legendă care îşi are originea în timpuri străvechi. Am recunoscut în prezența firelor de iarbă însăși prezența simbolismului, acea pornire spre mireasma unor vremuri de legendă și am ajuns să apreciez în totalitate dimensiunile și semnificațiile unui mit în care Camelot din Avalon este însăși hotelul care îmi pictează acum zarea.

Chiar și culorile din natură au rezistat rigorilor timpului. Și ele sunt tot la fel, nemuritoare. Oare cavalerul Lancelot gândea asemănător în momentele sale de liniște?

Leadership: Accepţiunea unei succesiuni de trăiri, senzaţii şi gânduri este un model după care îţi făureşti imaginea unei durate anterioare şi a unei durate posterioare?

Mulţumirea de sine nu o vom găsi într-un loc plin de oameni, unde totul este similar prin nevoie şi aspiraţii. Mai degrabă, cred că ajungem s-o cunoaştem dacă simţim satisfacţia împlinirii unui moment unic din viaţa noastră, pe care ni l-am imaginat venind din altă viaţă, din alte timpuri, din locurile în care ne-am dori să rămânem. La urma urmei, poate că adevăratul sentiment al mulţumirii de sine este acela că am existat într-un timp dinaintea timpului.

Mai bine să fii prizonierul iremediabil al mulţumirii de sine, lipsit de orice contact cu rutina zilnică a oamenilor, decât să-ţi trădezi amintirea propriei măreţii obţinută în alt timp, în altă viaţă. De aceea, prefer un miracol survenit din imaginaţia unei poziţionări în sfera înaltă a unei viziuni care sfidează timpul.

Da, sunt acelaşi cavaler Lancelot care, peste ani şi ani, va fi recunoscut ca şi cavaler Jedi, sub înfăţişarea unui Luke Skywalker. În orice timp aş trăi, natura mă va ajuta să-mi sporesc forţa interioară, să-mi înfrâng îndoiala de sine, lăsându-mă călăuzit de o amintire care persistă printr-un fel de stări calde, aşezate, aerisite.

Fericirea se poate obţine şi prin lucruri simple, aparent minore, pe care le poţi face zi de zi, în orice moment când stai singur pe iarba plăcut mirositoare. La fel de bine, reîntregirea sinelui este un strop dintr-un loc în care sunt estompate senzaţiile de banalitate, scoase de sub presiunea concretului, acestea fiind desluşite de amintirea ce-o lasă ideea spaţiului pe care-l străbaţi în timp, prin discreţie şi înţelepciune, doar ca să ajungi în acelaşi loc în care altădată ai fost un cavaler sau un rege.

Marea revelaţie a sinelui constă în amintirea unui moment dincolo de care să nu-ţi pot închipui altele, aşa încât să ţi se pară că locul regăsirii tale cuprinde veşnicia.

Trebuie să descoperim analogia, nu identitatea nenumăratelor destine individuale care şi-au lăsat amprenta asupra timpului, dacă vrem să conştientizăm ceea ce Jorge Luis Borges exprima demult într-o singură idee: “Universul fizic s-a oprit în loc pentru că un singur om s-a reconectat cu natura și cu însăși esența ei,într-un decurs fără timp şi fără ceas.”

Şi, îmi îngădui încă o traversare a cunoaşterii naturii şi universului, ţinând cont de ceea ce avea de spus Marcus Aurelius: “Chiar dacă anii vieţii tale ar fi trei mii sau zece ori trei mii, adu-ţi aminte că nimeni nu pierde altă viaţă decât cea pe care o trăieşte acum, nici nu trăieşte alta decât cea pe care o pierde. Termenul cel mai lung şi termenul cel mai scurt sunt, prin urmare, egale. Aminteşte-ţi că toate lucrurile se rotesc şi iarăşi se rotesc pe aceleaşi orbite şi că pentru privitor este totuna dacă le vede un veac, sau două, sau la nesfârşit.”

Iată concluzia: Omul care nu reuşeşte să-şi închipuie nimic dincolo de spaţiul pe care-l descoperă în jurul său, necrezând că mai există un altul, este un om care nu recunoaşte imensitatea unei alte sfere: Meta-Universul.

Marea revelaţie a sinelui cuprinde sensul şi emoţia din spatele unei priviri îndreptată spre un moment în care ceea ce te surprinde este transformarea ta într-o persoană care ştie să treacă de la un prezent stagnant la un prezent durabil.

Legea clipei atotcuprinzătoare subliniază necesitatea surprinderii unei realităţi care din alt unghi ar putea să pară o ocazie de evadare în altă lume, cu totul alta decât viaţa reală. Tu esti o persoana care recompune, recreează trecutul, selectând, uneori adăugând ficţiuni pe care le crede reale, adevărate?

Şi dacă tot am ajuns aici, iată nişte cuvinte care ajung direct la inimă, cineva le împărtăşea pe o pagină web:

“Uneori, simţim că acea atmosferă magică pe care ne-o amintim cu toţii din basmele copilăriei şi care ne făcea lumea mai frumoasă, a dispărut din viaţa noastră. Cu toate acestea, din când în când, avem nevoie să retrăim acel sentiment sublim, să ne lăsăm purtaţi pe aripile imaginaţiei într-un loc în care totul este posibil. Şi, mai presus de toate, să ne deschidem ochii către lumea din jurul nostru, deoarece marile mistere sunt întotdeauna ascunse în faţa noastră, în starea noastră de moment, în senzaţia de a fi una cu natura. Depinde doar de noi dacă suntem capabili să le descoperim.”

 


Ultimele articole accesate de cititori:

  1. Ochii mei vad lucruri pe care tu nu le vezi
  2. Te admir cu ochii, ce nu-i vezi
  3. Autenticitatea omului care se gandeste pe sine
  4. Triumful oamenilor grandiosi

Donează prin Paypal

Alternate Text

DONAŢIE RECURENTĂ

Donează lunar pentru susţinerea proiectului NeculaiFantanaru.com

DONAŢIE SINGULARĂ

Donează suma dorită pentru susţinerea proiectului NeculaiFantanaru.com

Donează prin Transfer Bancar

Cont Lei: RO34INGB0000999900448439

Deschis la ING Bank

Alatura-te Comunitatii Neculai Fantanaru
decoration
Despre | Site Map | Termeni si conditii | Privacy | Parteneri | Feedback | RSS Feeds
© Neculai Fantanaru - Toate drepturile rezervate