Legea valorii

Cu cât un jucător înregistrează mai multe performanţe, cu atât valoarea lui şi a echipei din care face parte este mai mare; iar cu cât o echipă are mai mulţi asemenea jucători, cu atât prestigiul ei creşte.

Una din pasiunile mele a fost fotbalul. În timpul facultăţii am jucat aproape zi de zi cu colegii mei de grupă. Având cu toţii aceeaşi viziune şi dorinţă de implicare, şi pentru că eram destul de buni, ne-am format rapid o echipă stabilă. Ne întâlneam pe terenul facultăţii de sport şi, ore în şir, deseori până noaptea târziu, jucam cu diverse echipe.

Dintre toţi, George Hahui, acum antrenor de fotbal la o echipă din SUA, s-a remarcat cel mai mult, era cel mai bun atacant pe care l-am cunoscut vreodată. Dădea gol după gol, cu capul, cu piciorul, din penalty, din centrări, pase de gol care mai de care mai bune, făcea driblinguri rapide şi fantastice, şi datorită lui meciul devenea un veritabil spectacol. El dădea tonul echipei, el dirija meciurile, el stabilea strategiile, el era căpitanul.

În mai puţin de un semestru, multă lume din facultate auzise de el. La un moment dat, într-o seară, unul din profesorii noştri de sport, văzându-l cum joacă, l-a întrebat dacă nu vrea să-şi înscrie echipa în campionatul universitar de fotbal. A acceptat fără să stea prea mult pe gânduri. Când ne-a dat vestea cea bună, n-a omis să ne atenţioneze: „ Trebuie să ne ţinem serios de antrenamente. Până acuma ne-am distrat, dar de mâine vom începe să jucăm cu toţii mult mai bine, şi să arătăm tot ce putem. ”

Cel ce-şi manifestă cu mândrie atracţia faţă de ceea ce reprezintă un stil de tranziţie între nevoi prezente şi valori deschise spre viitor, va fi întotdeauna dispus să demonstreze că este cel mai bun model de urmat.

Din acel moment s-a schimbat tot. Antrenamentele intense conduse de George au fost destul de grele şi obositoare, dar am ţinut ritmul. Când a început campionatul universitar, echipa noastră, dintre zecile câte erau înscrise, nu era chiar atât de cunoscută. Însă cu fiecare meci pe care l-am câştigat, faima noastră a crescut tot mai mult. Am jucat cu toţii la maximă capacitate, toată lumea ne admira stilul de joc dinamic şi bine pus la punct. Înainte de finală eram cert echipa favorită la titlu, valoarea ei crescuse enorm.

Din păcate, am pierdut la loviturile de departajare. Am ieşit pe locul doi. Echipa adversă a fost de asemenea foarte bine organizată, cu mulţi jucători de valoare, dar din punct de vedere tehnic noi am fost mai înzestraţi ca ei.

Valoarea de referinţă a leadershipului este dată de jucătorul care reuşeşte să înscrie cele mai mult goluri chiar şi atunci când evoluează la echipe mici.

Succesul nu e un accident. Şi nici o chestiune de noroc. Nu e un miracol şi nu e un scop, ci o consecinţă. Dacă nu l-am fi avut pe George, al cărui talent l-am apreciat cu toţii, dacă el nu ne-ar fi motivat şi pregătit pentru victorie, cu siguranţă nu n-am fi calificat nici măcar în sferturi. George a fost omul cheie, de la el a pornit totul. Şi-a dovedit priceperea de nenumărate ori pe teren, a crescut în ochii tuturor, a devenit foarte repede cunoscut, ceea ce l-a determinat pe profesorul de sport să-i propună să-şi înscrie echipa în campionat.

Cu siguranţă talentul şi performanţele sale ne-au permis să ajungem atât de aproape de titlu. El a format echipa, ne-a oferit speranţă şi instruirea necesară, ne-a susţinut şi ne-a inspirat, ne-a îmbunătăţit potenţialul şi ne-a încurajat până în ultimul moment, ştiind că numai imboldul, hotărârea, dorinţa şi talentul fiecărui jucător duce la succesul extraordinar al unei echipe. La rândul nostru, ne-am străduit din greu să evoluăm şi să ne situăm la aceeaşi nivel cu el. Iar echipa noastră, care la începutul campionatului era puţin cunoscută, a devenit în cele din urmă cea mai apreciată, cu un stil de joc dominant, foarte bine definit, cu jucători foarte valoroşi.

Leadership: Poţi să ridici la nivel înalt atitudinea ta faţă de ceea ce ai de înfăptuit printr-o delimitare de idealul de perfecţiune?

Un lider căruia îi place să facă o treabă cât mai bună şi vrea cu orice preţ să atingă succesul reuşeşte să adune în jurul lui oameni eficienţi şi extrem de motivaţi, iar apoi îi ajută să se dezvolte. El recunoaşte abilităţile celor pe care îi conduce, fixează tonul echipei şi, întocmai ca un navigator, caută traseul cel mai favorabil până la destinaţia finală.

O echipă câştigătoare are, fără umbră de îndoială, un lider care pune lucrurile în mişcare. Cu cât el e mai talentat, cu atât membrii echipei lui vor fi mai talentaţi. Cu cât el e mai valoros, cu atât echipa e mai valoroasă. Şi cu cât echipa e mai valoroasă, cu atât prestigiul ei creşte mai mult.

Perfecţiunea în fotbal nu înseamnă neapărat a înscrie cele mai multe goluri, ci să loveşti mingea cu atâta putere încât să dobori orice sentiment negativ prin care trece echipa.

Concluzie: Valoarea este greu de câştigat atunci când nu există voinţă de perfecţionare şi ne complăcem în mediocritate şi chiar indiferenţă, atunci când în loc să fim competitivi şi să „ ieşim la înaintare ” ne complăcem să rămânem nevăzuţi, necunoscuţi, pitiţi îndărătul altora mai buni ca noi. Şi mai ales valoarea e greu de atins când lipseşte un om care să pună lucrurile în mişcare, prin viziunea sa împărtăşită celorlalţi şi prin exemplul său personal.