Legile găsite în incandescența creației
Fii consecvent în dezvoltarea și promovarea științei, încât oamenii să estimeze corect valoarea artei care merită o cunoaștere aprofundată.
Eisenstein se complăcea în afirmarea construcției riguros științifice, matematice, a operelor sale. Studiul perioadei de realizare a peliculei "Potemkin" dovedește spontaneitatea creației marelui regizor, analiza lucidă, rece. În 1937, V. Visnevska îi scrie cu oarecare revolta lui Eisenstein:
"Am văzut această analiză și mi s-a făcut rău: erau acolo și proporții matematice și multe altele. Dar secvența însăși era lucrată cu înflăcărare, cu pasiune, cu elan. Era vară, în sud. Era pasiune pentru mare, pentru temă, era tinerețe, orașul fremăta retrăind evenimentele... Și apoi... analiza - analiza rece: nu ne puteți da o cheie nici nouă, nici altora..."
Cheia exista totuși. Eisenstein a creat nu numai o anume operă de artă, ci prin aceasta și legi generale ale artei cinematografice. Analiza științifică ulterioară nu este decât descoperirea acestor legi găsite în incandescența creației. Faptele, vom vedea, contravin părerilor răutăcioase ale celor care îl vedeau pe Eisenstein nu ca pe un artist patetic, ci ca pe un inginer abil, care-și construiește filmul cu rigla de calcul și cu formule abstracte compuse în prealabil... Să ne adresăm deci faptelor. *
Relevanța demersului tău este dată de caracterul creațiilor tale științifice înzestrate cu o seamă de atribute exemplare, din care izvorăște însăși esența artei?
Orientările profesionale care vizează găsirea unor forme noi de manifestare a artei nu au devenit inactuale, sau din ce în ce mai improbabile, în urma transformărilor structurale care au marcat evoluția societății din ultimele decenii. Dimpotrivă, ele au ca punct de referință experiența omului în relație cu progresele și rigorile științei sale, însușite corect prin experimentare și cercetare.
Iar principiile acestei științe formează fundamentul puterii de a trage la o parte vălul care acoperă viitorul și condiția principală a tuturor obligațiilor de a descoperi tainele formulelor “magice” care pot determina o nouă apreciere a artei originale. Sau a unei arhitecturi de acorduri cu liniile fundamentale ale gândirii creative pe care nicio imitație nu o poate da.
Leadershipul devine, prin prisma acestei arhitecturi care se deschide pentru a întâmpina “noutatea”, îmbinându-se cu întreg cadrul interpretărilor și judecaților ivite în mintea prolifică, un integrator al autenticității evenimentelor care se integrează în criteriile unei estetici de profunzime, și totodată de tip idealist.
Înainte de a se hotărî în privința calității liderului, oamenii estimează valoarea unei arte care merită o cunoaștere aprofundată. Această artă poate avea ca model de sprijin faptele de repetiție ale unor fragmente din evenimentele de actualitate, înscrise în planul expresiei pe care o atribuim valorii pe care o ia corelația dintre idee și imagine în interesul construirii unei articulări organice a omului cu lumea.
Leadershipul tău oferă posibilitatea includerii creației personale printre elementele suport ale unei arte care lasă urme eterne, într-un fel în care legile generale ale creației se confundă cu propria ta viziune?
Cheia există totuși, și asta au recunoscut-o în nenumărate rânduri continuatorii progresului. Artiștii cei mai de seamă creează nu numai o anume operă de artă, ci prin aceasta și legi generale ale unei arte care luptă pentru a supraviețui îndelung, purtând în ea germenii percepției vizavi de valoare și consecințele gândirii vizavi de o orientare paralelă. Analiza științifică ulterioară nu reprezintă decât descoperirea acestor legi găsite în incandescența creației.
Leadershipul oferă posibilitatea includerii creației personale printre elementele suport ale unei arte care lasă urme, generatoare de imense teritorii de aplicativitate, prin care ceilalți profesioniști pot să conștientizeze valoarea adaosurilor științifice care grăbesc procesul de formare a unei gândiri principiale, mai active și mai inovatoare. De aici contingența om-artă-societate.
Rolul principal în dezvoltarea ta profesională îl au producțiile de elemente sine qua non pentru elaborarea unor norme sau tendințe de aplicare a științei într-un cadru unic de leadership, prin regândirea acelor excepții de la regulile impuse de precursorii și întemeietorii fundației acestuia.
Ca și continuator al progresului, îți revine rolul să faci utilă cercetarea de fond și cercetarea aplicată, în baza experiențelor celorlalți întemeietori ai științei, fie în totalitate, fie numai în parte, pentru a-ți înzestra leadershipul cu noi tendințe și, mai ales, cu o seamă de calități exemplare.
O artă care lasă urme sugerează un prototip de gândire ancorat într-un traseu de evoluție coerent. Acest traseu devine relevant prin capacitatea de a prevedea, organiza, coordona și controla impactul pe care evenimentele l-au avut asupra ta.
Legile găsite în incandescența creației evidențiază efortul liderului de a dezvolta domeniul care stă la baza științei, ca model de artă unanim acceptat și demn de urmat. Oamenii trebuie să urmeze și să continue aceeași viziune ca și creatorul științei propriu zise.
* Notă: Ion Barna - Eisenstein, Editura Tineretului, 1966.





