Limitele unui rătăcitor în sfera întunericului
Desăvârșește-ți personalitatea printr-o apropiere mai strânsă de acele elemente ale unei realități benefice care conferă leadershipul tău profunzime și creștere.
Întunericul mă învălui încet și neașteptat, ca o nălucă, ca o constantă din viața mea care rezona doar prin valoarea ce i-o atribuiam, înfierbântându-mi simțirile, punând la încercare latura sceptică și vizionară a naturii mele.
Un glas tainic părea că pornește dintr-o adâncime fără fund, șoptindu-mi în mod pătrunzător, sub forma unui ecou: “Apropie-te... șezi lângă mine... contribuie la existența mea ! ” Îl simțeam aproape, nestingherit, superior, ca pe un punct de plecare într-o nouă aventură a cunoașterii, ca pe un judecător gata să pronunțe o sentință, dar în același timp ca pe un tată iubitor, a cărui iubire pentru copilul lui este necondiționată.
Ghiceam că ceva sălășluia aproape de mine, o entitate care nu putea fi identificată în mod unic prin atributele sale, atrăgându-mă în propria ei cursă, întinsă cu o hotărâre ce nu putea fi îmblânzită.
Împins spre o înțelegere mai profundă, ca și cum aș fi pus la îndoială rațiunea, substituind-o magiei, adulmecam urma unui teritoriu de mult pierdut. Devenisem și eu un posibil teritoriu pierdut. O ființă prinsă într-un joc care se joacă cu formele cunoașterii și ale devenirii, un voyageur à d'autres sphères.
Toată încărcătura ta psihică, spirituală și emoțională din timpul unei adânciri în gândurile cele mai tainice se organizează în cuprinsul unei variabile de tip "reper”?
Ca un artist care concentrează idei ale științelor vremii în imaginile create de el, îmi mențineam vie energia, exploatându-mă pe mine însumi, atât de crunt, în lucruri pe care voiam să le valorific, dar pe care nu le controlam. Mă supuneam unui proces de evoluție spre o dimensiune nebănuită, stabilind raporturi secrete și matematice dintre lucruri, fără să înțeleg, totuși, cum se aplică și cum se întrețin toate aceste raporturi. Într-un moment în care premisele și concluzia, fie adevărate, fie false, deveniseră foarte complexe.
Dar lumina se stinge atunci când nu te aștepți. Voiam să fac ceva ca să ies din starea aceea, nu să mă ascund de mine însumi. E o prostie să suferi în tăcere, să tinzi spre un nespus ce-i dincolo de înțeles și să te contopești cu el în ceața densă a întunericului.
Mă induceam singur în eroare pentru că mă profilam pe o mare în furtună, împins înspre contemplarea mai profundă a unei existențe virtuale, în loc să înțeleg limitele propriei mele lumi. Trebuia să mă reinventez. Să-mi liniștesc covârșitorul zbucium al întregului meu univers. Să recunosc acea parte esențială, reală, constantă, profundă din mine. Să-mi forțez maturizarea. Să-mi grăbesc transformarea.
Trebuia să-mi șlefuiesc felul de a aborda “întunericul”, pentru a înțelege “lumina”.
Reperul de care m-am agățat în acele momente pline de confuzie și agitație sufletească era dat de trecerea de la nivelul de a fi absorbit de mine însumi (defectul de a mă închide în propria lume de gânduri, idei și emoții) la un context al virtuților care rentează și duc la desăvârșire. Virtutea de a aduce în fața minții niște nuanțe pe care nici o altă unealtă, în afara cuvintelor, nu le poate naște, virtutea caracterului de administrare a unor noi principii de creație în literatură, erau două din părțile răsfirate ale personalității mele.
Termenii și condițiile de utilizare a "reperelor" de referință pot suferi o modificare prin dispozițiile prezentului din care se dezvoltă modul în care abordezi partea din tine care se ascunde?
Prezentul din care se dezvoltă viitorul personalității tale poate include și acest fenomen de “exploatare" a unei existențe create din întunericul minții, a propriilor incertitudini și ambiguități, dacă se poate numi astfel, care domină calitățile tale în interacțiunea concretă sau posibilă cu latura sceptică și vizionară a naturii tale. O operațiune în care încolțesc variantele unei dezvoltări definitorii bazate pe concluziile dezvăluirii motivului ascuns de dincolo de toate dorințele, emoțiile și gândurile tale, care progresează în direcția asumării unui nou rol și a unui nou tip de relație cu realitatea.
Un rol de remușcare în care trebuie să te revanșezi pentru unele greșeli, crezând că ești dator propriei conștiințe să te ntrebi până unde te-ai avântat cu prea multă îndrăzneală, cu voia ta, cu consimțământul tău. Sau un rol de satisfacție față de toate manifestările și gesturile pline de străduință și însemnătate ale pasiunii pornite din sentimentul de mulțumire că ai ajutat la îndeplinirea unei sarcini dificile care a solicitat ce este mai bun din tine.
Tipul de relație pe care dorești s-o definești între cele două roluri de facturi diametral opuse depinde de modul cum răspunzi la dispozițiile prezentului construit pe locul unui trecut destul de trist dacă te raportezi numai la acele lucruri pe care vrei să le valorifici, dar pe care nu le controlezi.
Anihilarea ipostazelor și a efectelor nedorite ale personalității, trebuie să înceapă cu anihilarea acelei părți din tine, a acelei rațiuni care îți întunecă realitatea. Poți adăuga o valoare uriașă potențialului tău, poți pava o cale spre o înțelegere mai profundă a ceea ce ești în culisele propriei aventuri existențiale consumate, dacă îți înțelegi reacțiile și nu te ascunzi de tine însuți.
Starea de spirit în care relaționezi cu experiența din fiecare moment rezultă din intersectarea tuturor perspectivelor subiective din care privești realitatea. Iar o realitate ce te lasă dezarmat în interior condiționează valoarea pe care o ia nivelul de semnificație al comportamentului în autonomia personală, care poate deveni opozițional sau de tip criză psiho-socială.
Valoarea caracterului tău se diminuează cu fiecare încercare a ta de a tinde spre “Un nespus ce-i dincolo de înțeles”?
După cum “scriitorul pierde cu fiecare vis povestit câte un cititor”, tot astfel valoarea caracterului tău se va diminua cu fiecare încercare de a tinde spre “Un nespus ce-i dincolo de înțeles”, spre o formă falsă de a-ți manifesta potențialul, agățându-te ca un scaiete de o rațiune imatură care te servește necorespunzător.
Vei deveni un posibil “teritoriu pierdut” în care abundă rebuturile raționale, superficialitatea, lanțul nesfârșit de bănuieli, presupuneri, confuzii de interpretare a realității.
Îți grăbești “transformarea? Adulmeci urma unui teritoriu de mult pierdut? Îți forțezi maturizarea lansându-te într-o aventură a unei cunoașteri cauzative? Îți înțelegi limitele propriei tale lumi? Îți recunoști acea parte esențială, constantă, profundă din tine care te ghidează spre “lumină”, spre o înțelegere mai bună a ceea ce se află în spatele acelor “discontinuități” reale de personalitate?
Mare dreptate avea scriitorul rus, Lev Tolstoi când a spus: “ Toți se gândesc să schimbe lumea, dar nimeni se nu găsește să se schimbe pe sine ! ”
Continuă să te dezvolți și să-ți conturezi personalitatea, și fă acest lucru fără încetare. Dar nu uita că felul cum abordezi realitatea poate să îți ridice sau să îți dărâme lumea interioară.
Efectul unei personalități care își împărtășește experiența devenirii într-un ritm "neauzit", dar persistent, se poate atribui unei aventuri a cunoașterii care începe cu creșterea frecvenței gândurilor de investigare a realității prin ambiguizarea limitei real-virtual și se continuă cu schimbarea de viziune asupra sinelui.
Limitele unui rătăcitor în sfera întunericului se referă la acel proces de evaluare a propriei existențe, a propriei identități, dar și la limitele “cercetării interioare”.
Să căutăm, să luptăm, să nu găsim, dar să nu ne abatem niciodată de la realitate. Acest adevăr pe care trebuie să-l recunoaștem în viața noastră se referă la procesul de autocunoaștere și autoevaluare atât a părților noastre pozitive, cât și a celor negative. Menținerea în permanență a unui echilibru în tot ceea ce facem și gândim, trebuie să fie țelul nostru pentru a nu cădea în sfera patologicului.
Desăvârșește-ți personalitatea printr-o apropiere mai strânsă de acele elemente ale unei realități benefice care conferă leadershipul tău profunzime și creștere.
