Nisipurile timpului

Închină-ţi viaţa sublimului, pentru ca leadershipul tău să prindă viaţă şi să reziste în timp.

Simt nevoia să vă relatez din nou o scenă interesantă din filmul “ Prince of Persia (2010) ”. Dastan, prinţul Persiei, împreună cu Tamina, prinţesa Alamutului, ajung în încăperea Clepsidrei, îngropată în adâncul pământului. Trebuiau cu orice preţ să-l oprească pe Nizam, fratele răposatului rege persan Sharaman, să întoarcă timpul înapoi.

Între Nizam şi Dastan are loc o altercaţie violentă. Iar din cauza cutremurului care s-a produs şi a nisipului care se năruia, Dastan alunecă de pe stânci. Dar reuşeşte să se prindă de o margine a acestuia. În acest timp Tamina ajunge faţă în faţă cu Nizam, şi face o ultimă încercare de a-l convinge pe acesta să renunţe la planul său diabolic. În schimb, Nizam, care nu putea să-şi scoată din cap obsesia lui de-o viaţă – de a deveni cel mai puternic om din Persia, o prinde de umeri şi o aruncă în hăul care se deschisese în jurul lor.

Dastan reuşeşte să o prindă de mână pe Tamina. În adâncul inimii lui simţea că nu putea trăi decât prin ea. Însă Tamina, privindu-l în ochi cu o duioşie sfâşietoare, îndurerată peste măsură fiindcă îşi simţea sfârşitul aproape, şi înţelegând furtuna ce îi zguduia inima iubitului ei, îi spune acestuia ultimele cuvinte înainte să-i dea drumul la mână:

- Dastan, opreşte-l pe Nizam. Dacă sticla se sparge, lumea va muri odată cu ea ! Te iubesc !

Fiecare vorbă a ei îi străpungea inima lui Dastan. Ochii ei exprimau ceva dulce, era dragostea ce-o nutrea pentru el şi pentru dorinţa de viaţă.

- Nu ! strigă Dastan, privindu-şi iubita prăbuşindu-se în hăul adânc. Suferinţa puternică, izvorâtă din adâncul inimii sale îi amplifică forţa şi dorinta de a-l impiedica pe Nizam să-şi ducă planul la capăt. Cu inima încleştată de durere şi plin de furie el îşi adună tot curajul şi toată puterea, se urcă înapoi pe stâncă şi se năpusti asupra lui Nizam.

În cele din urmă Dastan a reuşit să întoarcă timpul înapoi, să-l învingă pe Nizam, şi s-o readucă la viaţă pe Tamina dovedindu-şi suprema dragoste pe care o purta pentru ea.

Leadership: Trăsăturile tale de caracter corespund forţei în ascensiune a însemnătăţii pe care o dai luptei cu propriile tale limite în încercarea de a umple satisfăcător un timp care altfel ar fi gol?

Lupta cu propriile limite poate avea o însemnătate de gestionare a timpului în funcţie de modul cum te raportezi la marea provocare de a trăi și de a-ţi asimila cât mai mult propria existență sau, de ce nu, de a ţi-o pierde. Timpul poate fi perceput ca un zid care se surpă în faţa ta sau ca o continuare a unei cărţi ce trebuie citită de mai multe ori pentru a-i sesiza toate nuanţele.

Când vorbim de leadership nu ne referim, strict, la arta de a ajunge în frunte. Ci, ne referim şi la o realitate bazată pe efecte - care servesc exclusiv scopurilor nobile, care nu rămân în umbră şi devin neidentificabile. Leadershipul, în a cărui compoziţie se regăseşte nisipul fin al valorilor adevărate, n-ar trebui să prezinte un grad pronunţat de uzură dacă este lăcuit periodic cu straturi groase de credinţă.

Această putinţă de a înfăptui binele prin conştiinţa unui sacrificiu suprem, stă în faţa tuturor resurselor disponibile pentru finalizarea la termen a edificiului pe care el şi-a zidit calităţile. Un timp gol este rezultatul unei vieţi fără sens care nu singularizează lectura unei cărţi povestită de oameni extraordinari.

Leadership: Poţi să te constitui ca o realitate care conţine în sine întregul timp şi spaţiu, fie ca o evadare dintr-o realitate care te constrânge să suporţi testul major al poveştii tale?

E de presupus că întotdeauna mijloacele de înălţare a edificiului leadershipului se resorb în scopul atins. Barierele care trasează graniţe pentru toţi acei indivizi care ar putea la un moment dat să funcţioneze extraordinar, acţionând în baza impulsurilor instinctive, pot fi depăşite doar cu acordul conştiinţei curate.

Această conştiinţă determină manifestarea lor, dând naştere la o nouă formă de "a fi", suma acelor trăsături de caracter care corespund forţei în ascensiune a însemnătăţii pe care ei o dau luptei cu propriile lor limite. Adică, atunci când simt nevoia să-şi dovedească apartenenţa la cineva sau ceva, cu riscul propriei lor libertăţi şi vieţi.

Dar, în special, ei trebuie să întrebuinţeze o doză mărită de chibzuinţă şi încredere în consolidarea temeliei edificiului, pentru a nu se surpa înainte de fi terminat. De aceea judecăţile proprii, izvorâte dintr-o perspectivă care străluceşte ca o făclie în întunericul imens al prezentului, trebuie să se menţină permanent la niveluri ridicate. Înţelegerea adecvată a prezentului poate determina o mai corectă evaluare a trecutului, dar şi o altă concepţie asupra viitorului.

Testul major al poveştii lui Dastan nu a fost cerinţa impunătoare a conştiinţei de a fi ghidată cu mult dincolo de limitele ei prezente, ci de deschiderea conştiinţei de-a nu fi afectată de emoţii în modul radical în care acest lucru se întâmplă într-un creier obişnuit.

Leadership: Atribui valori greşite unor aspecte ale lumii exterioare, evaluându-ţi capacităţile în raport cu momentele de timp anulate de posibilităţile tale de a gestiona esenţa condiţiei de muritor?

Tot ceea ce te înconjoară şi te limitează, care te blochează şi nu te lasă nicicum să avansezi, depinde de valorile de compromis pe care se fundamentează experienţa trăirii într-o realitate paralelă, accesând reversibilitatea timpului.

Când încerci să te lupţi cu tot ce e rău, acel moment când cea mai dragă persoană de lângă tine pleacă, când cazi şi crezi că nu te mai poţi ridica, devii prizonierul unei lumi pe dos: moartea e intensă, familiară, apropiată, în timp ce viaţa e tot mai străină.

Condiţia de muritor se instalează în acel moment când crezi că viaţa nu mai are nici un rost. Astfel, începi să atribui valori greşite multor aspecte ale lumii exterioare, cum ar fi maximizarea efectelor negative asupra relaţiei dintre oameni şi încercările lor, reactualizând constant adevărul conform căruia nimeni nu trăieşte la nesfârşit.

Capacităţile tale de a-ţi construi un prezent şi un viitor mai bun, de a-ţi înfrumuseţa viaţa şi de a produce o schimbare semnificativă în lume, încep să scadă şi să aibă valori de "mărginire" la plenitudinea plăcerilor simple şi trecătoare.

Leadershipul nu este un edificiu veşnic, de neclintit, căruia să-i poţi adăuga pe rând câte o nouă piatră de glorie, ci mai degrabă un organism viu care evoluează trecând prin mai multe faze. Iar aşa cum nisipul timpului curge neîncetat în clepsidra vieţii, tot aşa şi tu, ca lider, îţi poţi spori neîncetat valoarea personală impunându-ţi viziunea şi iniţiind un leadership bazat pe valori şi principii morale bine stabilite, precum solidaritatea şi coeziunea.

Încercarea de a străpunge timpul este fundalul a tot ceea ce experimentează fiinţa umană de la începutul vieţii şi până la sfârşitul ei, pe care trebuie să proiectăm învăţătura credinţei şi împlinirii faptelor măreţe.

Leadershipul se poate clădi pe o fundaţie solidă, pe empatie, pe adevărata prietenie, pe înţelegere şi afecţiune reciprocă între indivizi, pe sentimente de profundă preţuire şi recunoştinţă. Sau se poate dărâma şi se poate transforma într-un morman de nisip dacă îl foloseşti după bunul plac, fără să ţii cont de limitele lui, de principile de aur pe care, ca lider, ai obligaţia să le respecţi. Principii precum “ nu-ţi folosi puterea în mod greşit pentru a-ţi satisface orgoliile personale. ”

Dacă eşti un adept fanatic al filozofiei "În faţa mea toată lumea trebuie să se aplece" , atunci nu vei putea să controlezi aşteptările crescute ale oamenilor, şi în consecinţă vei eşua.

Secretul remarcabil al unui lider de succes constă în crearea unei armonii calde între ceea ce simte, ceea ce gândeşte şi felul cum acţionează. Aşa cum iubirea indică armonia între două făpturi care se completează şi se înţeleg bine mai ales la nivel emoţional - tot aşa leadershipul tău indică gradul de apropiere faţă de ceilalţi oameni şi se poate ridica la cel mai înalt grad de desăvârsire daca îţi dezvolţi abilităţile de a înţelege suferinţele, motivaţiile şi aspiraţiile lor.

Linia timpului pe care trebuie să o construieşti pentru a fi folosită doar la accesarea unei conştiinţe mai înalte reflectă ceea ce aduni într-o viaţă care nu se pierde în van.

Nisipurile timpului reprezintă o modalitate metaforică de a transmite un adevăr incontestabil: totul se transformă, inclusiv leadershipul, care se poate ridica la înălţime numai în timp, pe măsura dezvoltării lui, sau se poate nărui ca un castel de nisip dacă nu are un fundament stabil şi un liant adecvat.

Ia atitudine în faţa timpului dacă vrei ca valoarea leadershipului tău să crească. Închină-ţi viaţa sublimului, pentru ca leadershipul tău sa prindă viata şi să reziste în timp. Făureşte-ţi niste idealuri şi nişte valori care să nu contravină eticii şi integrităţii profesionale. Închină-ţi viaţa dezvoltării unei noi viziuni, a unui nou mod de zugrăvire a leadershipului bazat pe unitate şi stabilitate, pe adevăr, empatie şi încredere.

Adună-ţi tot curajul şi toată puterea inimii pentru a-ţi dovedi preţuirea şi ataşamentul faţă de cei din jurul tău, şi astfel leadershipul tău va prinde viaţă şi va rezista în timp.