Numai un sfânt poate să împrumute imaginea unui muritor

Este suficient să parcurgi o poveste cu viață, despre viață, ca să găsești o infinită plăcere în actul de a trăi o altă viață.

Mă aflu în proximitatea trandafirului, atâta timp cât există admirație reciprocă, intrând din ce în ce mai adânc în povestea unui tablou descris de un pictor anonim cu o pensulă plină de viață, visătoare, în care domină culoarea sângelui. În episoade delimitate de “va urmă” cred că se înscrie existența veritabilă a trandafirului meu, între cea dintâi proiectare a demersului de analiză a operei de artă și definitivarea ideii de spațiu al unei frumuseți aproape ideale.

Atât de sinceră, frumos scrisă, povestea vieții mele se înscrie cu mult suflet, cu delicatețe, în perspectiva unei neîncetate asemănări cu El, un trandafir cu petale de culoarea sângelui ce se structurează în perspectiva unei teme artistice de mare interes: Anacredarekr, însemnând stabilitatea sentimentului de apartenență la esența naturii impusă prin durata unei stări de spirit cu bogate semnificații din foarte multe unghiuri de vedere.

Eu și trandafirul meu. Doar noi doi suntem protagoniștii unui spectacol de culori, expresia unui act de valorizare estetică în sesizarea și în gustarea unei opere de artă explicată printr-o apropiere de harul lui Dumnezeu transpus într-un spațiu de Creație. Ne unim ceresc și natural printr-o rugăminte care conține cuvântul “depărtare”, extras parcă din amintirea unui timp suspendat într-o regiune deșertică:

Iată, mă exprim prin gura lui Allah din 1001 nopți. Allah să coboare asupra-mi binecuvântările sale ! Care-i insul care să nu fi cunoscut urmările dărniciei sale? În ce mă privește, ya sidi, apoi de-aș avea eu pe fața mea și o sută de guri, și în fiecare gură câte o sută de limbi, și pe fiecare limbă câte o comoară de limbuție, tot n-aș putea să-ți povestesc așa cum se cuvine dărnicia cea minunată a domniei sale Abulcassem !

Viziunea ta artistică este promisiunea ambițioasă pe care o faci lumii cu privire la ce vei dezvălui despre tine într-un limbaj specific universului și naturii căruia nu-i corespunde nimic din viața reală?

Calm, răbdător, cu emoție, îmi păstrez ochii ațintiți asupra formei de simbolism numită “comparație”. Continui să privesc la mine cu drag de artă, când realist, când visător, prin reperul vizual al unui ochi care observă drumul spectaculos al unei viziuni artistice expresioniste dinainte pregătit de ideea unei naturi libere care se impune în mod universal la om, pe care spiritul poetic trebuie să o imite jucându-se de-a artistul în mijlocul unui Orient mirific și odihnitor.

Oare privirea mea va putea să garanteze transparența totală a acuarelei în altă versiune Alpha și Omega a naturii?

Atât de sensibili, ochilor de artist le poate fi atribuită, ca punct de plecare pentru identificarea unei viziuni captivante, demne de pus în practica picturii, tocmai puterea de transfigurare a realității și capacitatea de asimilare a luminii în fiecare dintre sufletele receptive care trăiesc “povestea unei lumi pierdute și regăsite”. În limba lui Allah se aude firul poveștii mele, iar paradisul deșertului, întins sub un soare arzător, anunță fondul comun al descoperirii unei arte de nișă, numită atât de frumos: Sympathia.

Trandafirul îmi citește gândurile, le adună printr-o iluminare mistică într-o rugăminte care conține cuvântul “Fantastic”, făcând din ele zvâcnirea culminantă a condiției primare a ființei mele netulburată de o conștiință a vulnerabilității estetice. Asemenea unei petale de trandafir luată de vânt care nu cunoaște nicio silnicie, ci doar lumina palidă a înserării, mă simt transpus într-o nouă dimensiune, într-o limbă ce capătă semnificații și mai neînțelese pe măsură ce se deplasează în direcția opusă realității în care mă raportez la empiric și rațional, încât totul devine fascinant !

Sinele tău răspunde la îndemnul trăirii fervente a sentimentului înalt de manifestare a harului divin disponibil ca model de referință pentru înțelegerea simbolisticii artei?

Iată cu ce îmi delectez mintea și sufletul: cu înscrierea existenței unui trandafir în lumea visătoare și artistică a lumii mele, în sensul pur mistic al cuvântului Eryosthevia, însemnând deschiderea omului la lucrarea harului divin. Artisticul, demn de frumusețea trandafirului, se regăsește în puterea acestui cuvânt care parcă îndeamnă la visare, înfrumusețându-l pe om cu harul Sfântului Duh, într-un mod personal și unic. Iar dacă eu sunt un trandafir, mai sublim decât orice dovadă prin care Dumnezeu ar putea fi cunoscut, asta se datorează faptului că trăiesc în interiorul unui spațiu al iluminării, între creațiile pure ale naturii și creațiile imaginare ale omului.

Cu atâta naturalețe și drag, trandafirul mi-a vorbit cu convingerea că fac parte dintr-o altă lume, mai îndepărtată: “Încearcă să adormi cu ochii deschiși ca să mă poți visa mai real. Să fiu eu realitatea visului tău.”

Iar eu i-am răspuns ca unui învățător străvechi care s-a transferat în altă lume: “Voi încerca să-mi ațintesc privirea asupra visului din care cu greu mă pot întoarce, numai ca să pot îmbrățișa realitatea unei pensule care își manifestă dorința de a colora cu empatie o imagine în stare de contur.”

Adevărat. Eu sunt un sfânt, pentru că duhul cuvântului meu (plin de mister) traversează spațiul ce se întinde de la pământ la cer, și se reîntoarce sub forma unei imagini pline de emoție în câmpul unei arte a sensibilității, Aterspesys, într-un moment când lumea se minunează cât a ajuns ea de departe. Căci numai un sfânt poate să împrumute imaginea unui muritor de rând pentru a se remarca în lumea oamenilor, iar această lume nu diferă prea mult de lumea minunată și nemuritoare a spiritelor naturii.

Prin simbolistica artei vei primi în stăpânirea ta duhul unui Sfânt cu ajutorul căruia vei putea să comunici cu toate spiritele naturii. Acest fapt denotă înclinarea și ușurința de a trăi un alt plan de existență decât lumea pământească.

Numai un sfânt poate să împrumute imaginea unui muritor atâta vreme cât acest sfânt este un artist ce se apropie cu sufletul de zona acuarelei și a picturii, autentificându-se nu doar ca reper al universalității, ci ca o minune a naturii, regăsindu-se el însuși într-o operă de artă ca element unificator între cer și pământ, între vis și realitate, între cultură și estetic.

Înainte să-mi plăsmuiesc realitatea căreia voiam să-i dau viață în paginile cărților mele, prin limbajul unei esențialități spirituale, trandafirul mi-a transferat în suflet și în gând următoarele cuvinte:

Încearcă să vezi o stea pe cer, s-o atingi cu pensula, în formule expresive,
S-o înțelegi ca pe un dar, de-a pururea pictat cu regăsire.
Iar când vei fi aidoma unui vis, fără de despărțire,
Într-o constelație a Sacrului, de dincolo de viziune,
Să mă reflectezi cu strălucire, cu artă, cu menire,
Prin raportare la o viață simbolică, plină de enigme,
Ca într-un tablou pictat cu nuanțe vii de nemurire.