ro  fr  en  es  pt  ar  zh  hi  de  ru
ART 2.0 ART 3.0 ART 4.0 ART 5.0 ART 6.0 Pinterest

O secundă închinată învierii

On Noiembrie 22, 2012, in Leadership 360˚, by Neculai Fantanaru

Adu viul în structura extrem de complexă a Omului din tine, delimitând foarte bine acele legături moleculare dintre “a fi” şi “a nu fi”.

Înainte de a citi următoarele, te rog să răspunzi la o întrebare. Ce preferi să fii: un ocean sau o perlă?

Alegerea” lui Vincent nu fusese garantată la naştere. Nu avea un coeficient genetic ridicat. Nu era nimic remarcabil în privinţa evoluţiei lui. Din fragedă copilărie ajunsese să se considere aşa cum îl vedeau ceilalţi. Un bolnav cronic. Bolnăvicios. Incapabil de a atinge vreo performanţă în vreun domeniu. Graniţa stâncoasă a vieţii sale nu oferea nicio spărtură care să permită accesul în interiorul ei, nu putea fi străpunsă de niciun talent, de nicio însuşire deosebită.

În timp ce fratele său mai mic, Anton, era un fiu perfect, de care orice părinte ar fi mândru. N-avea nicio scuză să dea greş în ceva. În mod deosebit, încă de mic se remarcase în egală măsură ca elev strălucit şi ca excelent înotător. Performanţe peste performanţe la toate, asemenea unui artist chemat să ia parte cu toate simţămintele sale la tot ce îi oferă viaţa. Plin de talent, înzestrat cu autoritate, cu o foarte mare curiozitate, o puternică dorinţă de afirmare, tenacitate şi perseverenţă.

Jocul lor preferat era “Laşii”. Când părinţii nu se uitau, obişnuiau să înoate în ocean cât de departe puteau. Un fel de pariu. Era mai mult vorba de cui i se făcea frică şi se întorcea primul înapoi. Bineînţeles, întotdeauna “laşul” era Vincent. Întotdeauna el era pierzătorul.

Leadership: Ţi-ai exersat capacitatea de a corela rolul atribuit vieţii tale cu aptitudinile din ziua de TEST care spune "Start" unui nou început?

Dar într-o zi, pe când cei doi fraţi jucau “Laşii”, s-a întâmplat ceva. Ceva uimitor. Ceva ce nu-l lăsa pe om să fie ca înainte. Anton şi Vincent au hotărât să-şi taie pielea degetului mare cu o scoică, aşa cum fac fraţii de sânge. O tăietură mică, cât să iasă sânge. Într-o clipă, Vincent face gestul. Dar Anton – un fapt nelămurit – ezită. Ia scoica în mână, o priveşte atent, şi-o aruncă fără să-şi respecte înţelegerea.

Şi abia atunci, în acel moment de trezire pură, Vincent, asemenea unui om care se lasă mânat sub imperiul unei forţe irezistibile, a înţeles că prin venele sale curgea altceva. O grupă sanguină foarte rară, un sânge curajos şi iute. Ca un fel de poliţă de asigurare împotriva laşităţii. O stare perfectă de întreţinere a întregului său Eu.

O putere nouă i-a stârnit brusc întregul conţinut sufletesc, convingerile, valorile şi comportamentul. Prin cele mai adânci fibre ale fiinţei sale, a fiinţei care aparent, cu toate strădaniile depuse, nu putea atinge decât ipostaza unui banal personaj pe scena vieţii, a pătruns şi s-a materializat acel fluid misterios de comunicare între el şi altcineva. Un Alter-Ego. O forţă măruntă, abia în faşă, dar un Hercule în leagăn.

Diferenţa dintre ei era aceasta: Vincent avea o mare rezistență la durere şi suferinţă. Pe când Anton era sensibil la acest capitol. Pe unul durerea şi suferinţa îl vor propulsa înainte, pe celălalt îl vor trage în jos.

Leadershipul este un simbol al imposibilului devenit posibil în ecuaţia cu două necunoscute care fac din viaţă o adevărată artă: întâmplarea şi modul cum reacţionezi la efectul ei.

O calitate, una singură, lipită de colţurile cele mai tăinuite ale fiinţei sale, cusută cu firul cel mai fin al încrederii, cu propriul mecanism de apărare – o voinţă câştigată prin durere şi spirit de sacrificiu, de partea cea mai puţin vizibilă a identităţii sale. La rândul ei transformându-se în timp într-un set unic de calităţi ce vor doborî, de la un capăt la altul al existenţei lui Vincent, tot ceea ce vor găsi în cale – împrejurări sau demersuri. Acoperind totul, şi cele mai adânci prăpăstii ale suferinţei, şi cele mai aprige temeri cu care el trăia.

Un om care va colecta, până în zorii zilelor senine, energiile cele mai creatoare, de perfecţiune, într-o societate care îşi alege numai modele umane de calitate. O pauză între prezent şi viitor. O destindere a spiritului, o înnoire spectaculoasă a relaţiilor cu el însuşi.

Vincent a ajuns în final acolo unde şi-a propus, acolo unde nimeni nu i-ar fi prezis. La Gattaca. În mijlocul acelei clase privilegiate, unde doar cei puţini, cei aleşi, cei extraordinari, aveau dreptul să pătrundă.

Noroc, ghinion, destin sau coincidenţă - astfel judecăm mulţi dintre noi, în indignarea noastră, acele salturi spectaculoase spre imposibil a acelor “Nimeni”. Ei ajung să se dovedească mai presus decât toţi, numai prin faptul că reuşesc să conducă evenimentele, chiar dacă acestea sunt în defavoarea lor.

Să fii aruncat de destin în adâncurile celui mai mare ocean, să te ridici la suprafaţa lui ţinându-ţi respiraţia, dând doar din mâini şi din picioare. Şi, mai presus de toate, să-i parcurgi imensa suprafaţă, trecând prin cele mai puternice furtuni şi uragane, până la cel mai îndepărtat ţărm. Asta se numeşte, dragi prieteni, Summam Successus, adevărata reuşită, evadarea dintr-un spaţiu al imposibilului. Asta înseamnă să fii învingător. Asta înseamnă să fii “Vincent”.

Leadership: Reuşeşti să treci de ipostaza imaginii de "Nimeni", grăbindu-te într-un prim moment al receptării imposibilului să o identifici drept un privilegiu de a fi "Vincent" ?

Oamenii cei mai valoroşi nu sunt aceia care râvnesc şi luptă neîncetat pentru obţinerea locului întâi. Nu aceia care ajung într-un final în vârful cel mai înalt al piramidei. Nu diplomele, nu premiile, nu talentul, nu inteligenţa, nu mijloacele băneşti, nici geniul şi nici cultura nu vor fi vreodată bine prinse în şuruburi. Acestea reprezintă doar nişte "instantanee", încordări maxime a muşchilor care cresc presiunea exercitată asupra unei zone de interes.

Adevăraţii învingători sunt constructorii, les plus grands artistes du monde, aceia care creează cu propriile eforturi o piramidă unică, de la prima până la ultima cărămidă. Acele maşinării bine unse care nu se gripează după fluierul startului. Aceia care trec în cea mai mare parte a vieţii lor neobservaţi, dar care, prin spirit de sacrificiu şi credinţă, reuşesc să-şi construiască un drum pe care toţi ceilalţi nu sunt capabili să păşească. Aceia care reuşesc să aducă “viul” în structura extrem de complexă a Omului din ei, delimitând foarte bine acele legături moleculare dintre “a fi” şi “a nu fi”.

Campionul se străduieşte să urce până în vârful piramidei. Dar constructorul ştie şi să o construiască, şi s-o dărâme. Şi s-o întărească, şi s-o ridice până la ce nivel vrea el. Altfel spus, campionul se poate ridica doar la nivelul hotărât de constructor.

Un constructor este întotdeauna mai presus decât un campion.

Leadership: Îţi concentrezi esenţa propriei determinări într-o operă numită: "Supra Eu" sau îţi intensifici efortul de transformare a unei imperfecţiuni?

Începutul unei legende se declanșează de la ideea că trebuie să te scufunzi într-un ocean în care nimeni nu te vede până ce reușești să scoţi la iveală acea perlă inestimabilă care se găseşte în tine.

Cât despre Anton, fusese parcă destinat să ajungă un mare învingător. Un ocean în defensivă şi atac. Cele mai mari merite. Însuşirile cele mai preţioase. Modelul perfect pentru Gattaca. Alături de alţii campioni, alte talente, alte modele.

Dar el reprezintă, de fapt, o metaforă care sugerează ideea că dreptul de a fi cel mai bun şi cel mai puternic, talentul, onorurile, nenumăratele distincţii conferite, absolut toate recunoaşterile, diplomele obţinute - NU TE VOR FACE UN ÎNVINGĂTOR, nu te vor face un om cu adevărat valoros, nu te vor face un constructor. Ci poate doar un alt campion, printre miile de campioni.

Cei ca Anton sunt binecuvântaţi cu o grămadă de calităţi. Sunt aprigi, perseverenţi, încăpăţânaţi, cu spirit de învingător, entuziaşti, talentaţi. Un arsenal de virtuţi. Adevărate oceane ale societăţii. Ei sunt reprezentaţi de Supra Eu, o autoritate construită cu uşurinţă, care de multe ori generează dezastrul tocmai dintr-o prea mare siguranţă de sine.

Dar să nu uităm niciodată, că oceanele se află la vedere. Uneori ne uluiesc prin forţa lor. Pe când adevăratele daruri ale naturii, perlele cele mai preţioase, de o calitate superioară, nu stau la vedere, ci trebuie căutate, identificate, aduse la lumină şi apoi şlefuite.

Leadership: Ai o singură calitate care poate înfrânge un ocean?

O perlă nu se va ridica niciodată la nivelul unui ocean. Dar îi va răni orgoliul şi îi va conferi o anumită vulnerabilitate.

În finalul filmului “Gattaca (1997)”, Anton, invidios şi plin de răutate, face o ultimă încercare de a-şi dovedi supremaţia în faţa fratelui său. Pur şi simplu nu putea accepta faptul că un “nimeni”, un necunoscut, a ajuns la Gattaca, dovedindu-se cu mult superior lui şi tuturor celorlalţi.

Căci, da, Vincent a fost deasupra tuturor “campionilor”, numai prin faptul că a reuşit să mute soarele în locul lunii. El a fost singurul care reuşit imposibilul.

Cei doi se întrec încă o dată. Aşa cum făceam când erau mici. Şi, din nou, esenţa omului cu caracter mai puternic iese la iveală, din nou trăsătura cea mai oţelită separă malul celor două tipuri umane. Vincent câştigă întrecerea prin acceptarea şi asumarea “durerii”. În timp ce Anton – omul perfect, sportivul de neîntrecut - oboseşte şi se lasă tras în jos de curenţii puternici. Şi tot Vincent, tăind valurile sălbatice, se întoarce şi-l salvează de la înec.

Te laşi purtat de întâmplare şi de voinţa celorlalţi? Tu eşti cel care îşi controlează destinul, sau forţa “fratelui” tău te manipulează fără să-ţi dai seama? Îl vei salva pe “fratele” tău care îţi controlează în secret curajul de a fi diferit?

Ai o singură calitate care te poate propulsa înaintea tuturor “campionilor”? Care ar fi aceea? Care sunt opreliştile care te împiedică să te ridici deasupra “oceanului”? Eşti un om rezistent la “durere”, sau eşti o forţă a naturii cu puncte slabe? Eşti un “Vincent” sau un “Anton”?

Privilegiul de a fi Vincent este un etalon al "desăvârşirii" considerată drept un factor determinant al atitudinii omului care răzbate din opoziţia celor două entităţi: situaţia de a fi limitat şi puterea de a crede în miraculos.

O secundă închinată învierii este edificatoare pentru a releva momentul în care descoperim acea unică calitate transformatoare care ne poate propulsa pe culmi nebănuite. Trebuie însă să căutăm această perlă, să ştim ce trebuie să facem cu ea. Să o transformăm într-o energie creatoare.

Deci, caută perla din adâncul oceanului omului care eşti, ceva ce ai deja în sânge, ceva ce îţi aparţine şi nimeni nu-l poate limita. Caută în tine ceea ce alţii nu văd şi nu găsesc niciodată.

 


Ultimele articole accesate de cititori:

  1. Alchimistul (II)
  2. Alchimistul (I)
  3. Tango to Evora
  4. Lily was here

Alatura-te Comunitatii Neculai Fantanaru
decoration
Despre | Site Map | Termeni si conditii | Parteneri | Feedback | RSS Feeds
© Neculai Fantanaru - Toate drepturile rezervate

Like Us On Facebook

Subscribe to us