Pe unde nu trecea niciun pârâu, curge acum un fluviu

Valorifică-ţi potenţialul de leadership, prin dezvoltarea şi transformarea cunoaşterii tale într-un curent continuu pulsatoriu care străbate o întreagă viaţă de om.

În timpul facultăţii. Începusem să simt nişte porniri stranii în suflet ori de câte ori cădeam pradă restanţelor, nenumărate şi obositoare, poluante în accepţiunea mea. O consecinţă a unei inegalităţi inhibante, o neconcordanţă serioasă între valori, o povară grea, repartizată anapoda în existenţa mea. Era manifestarea unei forme de vid care părea să capete un caracter permanent.

Norocul chior al unui destin smuls dintr-un imaginar care Ceva în mine licărea intermitent: “Pot fi ceva mai mult decât un spaţiu gol, pot fi un nucleu de valorificare a potenţialului propriu în jurul căruia gravitează toate forţele. Pot fi descoperitorul acelei energii universale inepuizabile, vibraţionale, a acelei alchimii uitate sau ascunse care preschimbă realităţi. Ca o santinelă să slujesc ştiinţa transformării, disponibilă în limite foarte strânse, să o redresez astfel încât să-mi fertilizeze şi să-mi extindă orizonturile.”

Nimeni nu bănuia cine sunt și ce voi putea ajunge. Un seducător fin al materiei, foarte persistent, descoperitor al unor energii auxiliare, capabil a le dezlănţui după voie. Un veritabil artist al configurărilor şi re-configurărilor, care înregistrează, apoi converteşte cu o preciziune infailibilă fiecare particulă a cunoaşterii, transformând-o într-un curent continuu pulsatoriu - peste care oricând poate fi suprapusă o putere electrică alternativă.

Concepţia omului faţă de nevoia intrinsecă de a fi altcineva rezidă din îmbunătăţirea stării de recunoştinţă faţă de eroul unei povestiri care este pregătită în orice moment să devină realitate.

Simţeam că funcţionez ca un generator electric, echivalentul unui dispozitiv de energie radiantă realizat de T. Henry Moray. În mod aproape mecanic eram sedus de propria mea curiozitate arzătoare, lucram la puterea mea maximă în mod permanent. Zdruncinat de setea descoperirii, mă lansam într-un proces de analiză şi creaţie torenţial, nestăpânit, mânat de tentaţia descoperirii fluidului invizibil, vital transformării.

O hotărâre luată de spirit şi credinţă. O alinare a gândurilor negre. O adâncă mânie îndreptată împotriva acelei forme de vid care mă înconjura, care mă sufoca, care mă limita trimiţându-mă într-un colţ întunecat. O încercare disperată de a mă descoperi. Cu ce şanse de izbândă?

Într-un fel, simţeam că fac parte din distribuţia filmului River Queen (2005), cu valenţe de poveste...plină de experienţe ce mă călăuzeau în scrierea poveştii vieţii mele. Dar filmul se termină astfel:

"În zilele acelea eram tristă, în pragul disperării. Acolo nu existau preoţi misionari, nici biserici unde să mă rog. Uneori îi spuneam păsurile mele soldatului Doyle, singurul meu prieten. El m-a învăţat că deseori ajută să-ţi pui gândurile pe hârtie. Deşi aş vrea să-i arăt uneori ce-am scris, cred că oricum n-ar citi niciun rând. Probabil ar arde foile sau le-ar azvârli în râu. Asta fiindcă ce-ai scris e numai pentru tine ca, văzând ce-ai scris, să înţelegi, poate, mai bine tot ce ţi s-a întâmplat... povestea vieţii tale."

În entuziasmul meu debordant, voiam să întorc cu forţa roata timpului ce se rostogolea mereu înainte, tot mai puternic, tot mai anevoios de abătut, ca o minge şutată din lovitură liberă, ricoşată într-o altă zonă, neştiută. Mă îndreptam cu viteză mare spre suprafaţa de teren accidentat în care puţini au curajul să intre. Am intrat în joc, pe un tărâm virgin. Aşa s-a năzărit ideea predestinării mele.

Leadership: Evoluţia ta de erou al unei dăinuiri în credinţă, inspirată dintr-o poveste reală, poate să capete o semnificaţie aparte din perspectiva unui destin individual care făureşte noi relaţii între Creaţie şi Creator?

Am păşit în laboratorul meu întunecos, locul unde se nasc contrariile şi se procesează ingredientele. Am aprins lampa. Am pus-o pe masa de experimente, încărcată toată cu substanţe variind de la o cantitate la alta (soluţii, compuşi, solvenţi, diluanţi, seruri, reactivi, aditivi) alese în funcţie de proprietăţile fiecăreia. Proprietăţi pe care le descoperisem eu însumi prin distilare, prin înlocuirea unor formule rigide, speciale, prăfuite de timp.

Strădanii impetuoase, continue şi împovărătoare care aveau ca scop desăvârşirea. Neluând în seamă nicio piedică din cale, voiam să ajung într-un singur salt, într-un elan ţâşnit cu putere din străfundurile conştiinţei, până la înţelesul vieţii. Să cunosc formele de transcendere a tuturor limitelor şi, în egală măsură, a progreselor, era planul unei minţi pline de artă care ştie să facă diferenţa dintre etern şi efemer.

Iar atunci când un Samson îşi încordează pumnii, până şi muntele cel mai semeţ se apleacă şi se prăbuşeşte în cele din urmă, descătuşând toate energiile latente, toate misterele lumii sigilate în capsula timpului.

Leadershipul se aplică ideii de trecere permanentă de la statutul de promotor al unor aspiraţii înalte, pentru o realitate socotită mai mult închipuită, la statutul de subiect al unui destin aparte.

Îndărătul operei mele nu se afla o forţă poetică extraordinară ca a lui Dickens. Ea nu oglindea concepţiile filozofice şi politice ale vremii, ca opera lui Milton. Nici nu încorpora personaje, aidoma nehotărâtului Hamlet al lui Shakespeare, pentru ca al ei conţinut să invite la meditaţie sau la replică.

Opera mea era compusă din cu totul alte elemente alchimice. Ea concentra o subtilă energie pe care apoi o elibera în alt tip de energie, complet nouă, determinantă, tumultoasă şi misterioasă totodată, care înfierbânta sufletul şi mintea până la capăt. Îndărătul ei se afla sensul vieţii, dar care se desfăşura după regulile mele proprii, într-un sens giratoriu.

Alchimia înseamnă transformare. Şi ea se comportă la fel ca electronii: sub formă de undă. O undă care se propagă în direcţia sensului dorit, afectând, într-un fel, realitatea. Destinul meu era subiectul operei unui artist care ştie un lucru: creativitatea este peste tot.

Leadership: Lupta ta cu condiţia care te defineşte ca om este împlinirea unui destin care te pune faţă în faţă cu cea mai mare provocare: puterea în expansiune a unei creaţii aflată de secole în bogăţia nesfârşită a lumii?

Te îndrepţi cu viteză mare spre acea suprafaţă de teren accidentat în care puţini au curajul să intre? Ai curajul să intri în joc, pe un tărâm virgin?

A fi un alchimist înseamnă să ai puterea să te transformi, să alimentezi cu energie acel puternic pivot al auto-cunoaşterii, acea parte constitutivă din nucleul de valorificare a potenţialului propriu. Tot spaţiul acesta gol sau neroditor care acum te defineşte, întinzându-se pe un teritoriu vast, poate fi oricând umplut, populat, fertilizat cu o anumită concentraţie de substanţă, bine definită, uşor de tolerat pentru dezvoltarea ta, menţinută în anumite limite şi condiţii.

În timpul acestor oscilaţii - de la minim la maxim, de la o constantă de joasă tensiune la una foarte înaltă, de la “a fi”, la “a nu fi”, are loc, fireşte, o adevărată şlefuire a propriei personalităţi, a propriei tale creaţii, aplicând noutatea şi eficacitatea. Pe unde nu trece niciun pârâu, poate curge oricând un fluviu dacă canalizezi apele spre acest făgaş nou.

Rezultanta care se formează – un orizont fertil şi bine structurat dezvoltării, nu o virtuozitate sau o simplă erudiţie, ci o adevărată alchimie a experienţei individuale, a depăşirii de sine, a lepădării de vechile percepţii - acţionează asupra punctului de maximă intensitate, leadershipul. Deci, fii întotdeauna cumpătat în ascensiunea ta, nu-ţi solicita prea tare “sursa” de progres.

Dar, la rândul ei, această rezultantă, generată de un cumul de parametri, factori, contraste, curenţi cu acelaşi sens şi direcţie, se poate oricând descompune – poate reveni la starea iniţială în cazul unei dezvoltări anormale. Sau în cazul unei "agresiuni externe" – atunci când interacţionezi cu oameni dominaţi de o gândire nocivă – aceia care n-au altceva mai bun de făcut decât să-ţi critice, încă de la bun început, eforturile şi entuziasmul.

Puterea în expansiune a unei creaţii aflată de secole în bogăţia nesfârşită a lumii se evidenţiază în noutatea cu care întâmpini o realitate a cărei actualizare permanentă depinde de felul cum te raportezi la existenţa unui Creator care a asimilat chintesența unei cunoaşteri de cea mai înaltă clasă.

Pe unde nu trecea niciun pârâu, curge acum un fluviu marchează sfârşitul mediocrităţii, şi lupta spre acea ţintă greu de atins: desăvârşirea.

Dacă vrei să ajungi în plutonul fruntaş al alergătorilor de cursă lungă, acceptă să te supui unui antrenament obositor şi permanent. Pentru a depăşi mediocritatea, formează-ţi o viziune clară asupra propriului tău ţel şi asupra limitelor tale.