Plasticitatea neîntrecută a proiecției astrale

Artistul și trecutul lumii sunt ca două ascuțișuri de sabie pe care numai expresia unei viziuni subiective le face să se încreadă unul în celălalt.

O să-ți spun acum despre ceea ce nu se predă niciunde, un secret al cărui ecou liber și nestingherit zace doar în universul fascinant al hazardului, între îndoială și delir, credință și extaz, conform voinței unui artist de a așeza formele unei elementarități primare într-un ingenios și pertinent profil pictural, plin de contraste cromatice.

Înconjurată de o aură mistică printre rămășițele timpului nemăsurat, culoarea unei teme majore se manifestă prin abundență, splendoare și măreție, vorbind despre ceea ce te va face să treci dincolo de simpla existență trecătoare, atunci când voința ta se pierde în grija unui Dumnezeu care adesea poartă o picătură de mirare după atâtea lacrimi astrale vărsate la contemplarea propriei lumi.

O undă de filiație cosmică străbate miturile lumii antice, în măsura în care culoarea temei s-a păstrat într-un loc uscat, într-un container închis ermetic, într-un spațiu răcoros și întunecat, așa numitul abis al nostalgiei ce posedă în mod latent memoria unui timp fabulos care își trimite până în prezent undele pline de semnificații.

Profilul autentic al construcției picturale se contopește cu baza sensibilă a unei povești bizare, în combinație cu caracterul specific al reflectării artistice în cadrul formelor conștiinței metafizice, mai degrabă decât acea fațetă empirică a profețiilor străvechi în care se concentrează toate însușirile imposibilului devenit posibil.

Îți poți elabora o nouă reprezentare despre tine însuți în jurul conceptului de “voiaj cosmic” care să funcționeze ca o multiplă oglindire a aceleiași teme?

Ulise a rezistat cântecului uimitor al Sirenelor ordonând echipajul său să-l lege de catargul navei, în timp ce corăbierii au fost vrăjiți de sunetele lungi și expresive ale unei muzici fascinante. El a vrut să înfrunte legenda și nu le-a urmat chemarea, fiind singurul care s-a salvat din nimicitoarea tentație. Pictorul englez William Etty a pictat întreaga scenă “The Sirens and Ulysses” folosind o tehnică experimentală care, însă, a determinat-o să se deterioreze de îndată ce a fost terminată.

Refrenul unui cântec substanțial interpretat din perspectiva unui mit glorios nu este nicidecum lipsit de corespondență reală, el predomină într-o seducție a culorilor care își epuizează prea devreme resursele de durată.

Singura motivație a viețuirii trecutului, din partea unui muritor ce învinge nemurirea prin arta de a răscoli o realitate demult apusă, așa cum cristalul reflectat în intensitatea emoțiilor învinge amărăciunea, conferind curajul de a o lua de la început, este o reducere la expresia unei semnificații astrale: Totul se reia sub o altă formă și în altă octavă !

Numai un artist grandios poate să reproducă o realitate și cadrul unui anumit eveniment în jurul conceptului de “voiaj cosmic” dinspre și înapoi spre sine. Mai întâi se convinge pe el însuși de veridicitatea unei ipoteze a lumii apropiate de un anumit subiect, apoi o transpune într-o temă cu caracter de noutate prin includerea unei “asigurări de viață prelungite” în favoarea unui concurs al hazardului reflectat printr-un fenomen cosmogonic măiestrit estetizat.

Te consacri ideii reluării unui fapt ce poate fi acceptat ca fiind un prototip și o copie a interacțiunilor anterioare dintre mit și adevăr?

O continuitate bizară pare să lege mișcările unei arte vizuale de mișcarea oscilatorie a unui pendul gravitațional virtual, amintind de sunetul unui flaut îndepărtat, sau de producerea unei seducții ce nu dispare prea ușor, înțepenind trupul și sufletul, culoarea și linia, lăsându-le să se estompeze.

Această continuitate pare să aibă ca bază sensibilă a construcției picturale însăși preocuparea de a surprinde cromatic transparența unui cristal în care se găsesc atomii unei perpetuări a conținutului latent dintr-un scenariu de viață scris de o mână invizibilă, repetându-se prin reflecția unor unde cosmice de energie ca în aproape toate ficțiunile borgesiene.

Plasticitatea neîntrecută a unei proiecții astrale se supune altor legi decât cele pe care le-a descoperit omenirea de-a lungul secolelor, fiindcă redă neîncetat ideea de reformulare a întâmplărilor în favoarea unui prezent de tipul "Oglindă" care devine în timp o legendă.

Scriitorul argentinian Jorge luis Borges se întreba cum ar putea fi enumerat, măcar în parte, un ansamblu infinit, fără ca mărturia lui scrisă să fie contaminată de falsitate? El spunea: "În acea clipă necuprinsă am văzut milioane de lucruri plăcute sau înspăimântătoare. Nici unul nu m-a uimit mai tare decât faptul că toate ocupau același punct, fără a se suprapune și fără a fi transparente. Ceea ce mi-au văzut ochii a fost simultan, pe când ceea ce o să transcriu e succesiv, fiindcă numai așa îngăduie limbajul. O să încerc, totuși, să surprind ceva."

Trebuie să știi să vezi din adâncimea amănuntului primar înainte de a susține relevanța punctului de vedere final, pentru a recepta o adevărată operă de artă care la un moment dat va exploda într-o singură modalitate de exprimare artistică, prin mirroring: "You and I Could feel as once".

Artistul și trecutul lumii sunt ca două ascuțișuri de sabie pe care numai expresia unei viziuni subiective le face să se încreadă unul în celălalt.

Marele secret al efectului artistic vizează singurul amănunt care reconstruiește o lume: oglindirea propriei personalități în pielea unui personaj mitologic, rememorând aventurile legendare și încercând să ajungi un erou recunoscut de toți ceilalți membri ai unui univers real, spiritual și generator de năzuințe.

Plasticitatea neîntrecută a proiecției astrale este dată de cuvântul închis în deșertul secolelor, numit “mitologie”, din care artistul își ia inspirația pentru ființele magice plămădite din același aluat cu el datorită inclinației spre suprarealism și a convingătoarei demonstrații de continuitate a unei vieți de legendă.