Principiul autoexcluderii

Când un lider este nehotărât, nehotărârea lui va determina propria lui excludere din cursă.

Celui nehotărât nu-i este dat să atingă atât de ușor excelența în leadership. O exaltare, un avânt, îl poate arunca pe om, ca o rachetă, dincolo de limitele proprii, dar dacă nu-i este hărăzit să ajungă în vârful piramidei și să se stabilizeze la acel nivel, dacă îi lipsesc trăsăturile puternice de caracter, cum ar fi încrederea în sine, hotărârea sau voința, atunci încercările sale se vor dovedi, fără doar și poate, pieritoare.

M-am convins de acest adevăr, că unora nu le este dat să reușească în ceea ce și-au propus, din cauza nehotărârii, după ce am urmărit filmul „Vertical Limit” (2000). Dacă îl vei urmări și tu, sunt convins că îmi vei da dreptate.

Tom McClaren, un alpinist excepțional, este desemnat să conducă o expediție pe muntele K2 din Himalaya. El are o mare responsabilitate: trebuie să-i ducă până în vârful muntelui pe miliardarul Elliot Vaughn și pe Annie, o alpinistă cu renume. La început, vremea fusese minunată: soarele se înălța limpede și strălucitor pe cer, nu era aproape deloc vânt. La un moment dat, Tom este contactat de bază și avertizat asupra schimbărilor condițiilor meteorologice. Pentru o clipă, el se gândește să abandoneze misiunea. Dar, pentru că existau 70% șanse ca vântul să-și schimbe direcția și, mai ales, la insistențele lui Annie și ale lui Elliot, el ia hotărârea să continue escaladarea.

Condamnarea ta este consecința confruntării finale între ceea ce te-ai angajat să îndeplinești și ceea ce nu știu ceilalți că ești cu adevărat?

Când ajung la 7800 de metri, Tom este din nou contactat de bază, dar de data aceasta i se comunică faptul că o furtună mare se apropie de ei și este somat să abandoneze imediat escaladarea și să se întoarcă. Tom pare că presimte o mare nenorocire. Însă ezită să ia o hotărâre fermă. Elliot îl provoacă să continue ascensiunea, altfel se va face de rușine și va trăi toată viața cu rușinea asta. Iar Tom, ca un supus, îi dă ascultare.

Toți trei își continuă drumul. Așa cum era de așteptat, se pornește furtuna, iar ei sunt prinși într-o cavernă acoperită de o avalanșă. Tom este rănit grav. După numai câteva ore, se îmbolnăvește, ca și Annie, din cauza unei crize de edem pulmonar. Singura lui șansă de supraviețuire era să-și injecteze dextroză. Dar dozele erau prea puține. Iar Elliot știa că nu va mai dura mult până ce se va îmbolnăvi și el.

Ceea ce urmează apoi este o scenă demnă de neuitat. Tom îl face pe Elliot răspunzător de tot ceea ce s-a întâmplat: „Nu am fi ajuns aici dacă nu erai tu.” Iar atunci Elliot îi aduce aminte: „Tu ai fost conducătorul, Tom.”

În final, Tom este omorât de Elliot, cel care i-a propus să continue urcușul, dar căruia nu trebuia să i se supună niciodată.

Poți să transformi contrastul dintre „Tu sau Ei” într-o viziune de echilibru și responsabilitate, unde sacrificiul personal devine forța autentică a unității dintre diferență și direcție comună?

Faliment la mare altitudine. Să fim sinceri și să recunoaștem: lui Tom i-au lipsit calitățile de lider. El trebuia să conducă, iar Annie și Elliot să-l urmeze. Însă, de fapt, lucrurile au stat exact pe dos. Elliot și Annie, dar mai ales Elliot, l-au condus în direcția dorită de ei și, din păcate, în final, la moarte.

De fapt, principala greșeală a lui Tom a fost nehotărârea. Când ar fi trebuit să ia o atitudine fermă, a ezitat. În loc să-și asculte instinctul, în loc să-și impună autoritatea pe care o avea ca lider, a ascultat de Elliot. Iar când un lider este nehotărât, nehotărârea lui va determina propria lui excludere din cursă. Asta este ceea ce eu am numit „Principiul autoexcluderii”.

Tom a reușit să se saboteze singur prin șovăiala și nehotărârea de care a dat dovadă. Ca lider, a fost autorizat și a avut datoria de a-i conduce pe Annie și pe Elliot spre vârf, de a le oferi siguranță totală, ținându-i departe de pericol. El trebuia să aibă ultimul cuvânt de spus; el trebuia să hotărască dacă pot sau nu să continue drumul; el trebuia să decidă schimbarea. Numai el ar fi putut influența ascensiunea. Dar Tom nu și-a luat rolul în serios. A fost îngăduitor, s-a subordonat altora și n-a meritat. El singur, prin atitudinea sa nesigură și fragilă, prin sentimentul de rușine și vinovăție, s-a autoexclus din cursă. Întotdeauna, din păcate, firile slabe și ușor influențabile vor plăti prețul întreg.

Înainte de a începe o ascensiune, întreabă-te: ești expresia unui privilegiu care îți conferă imunitate sau manifestarea unei stări de conștiință mai presus de datorie?

Calitatea de a fi în frunte vine în contrast cu riscul de a fi eliminat de un jucător care are un profil asemănător cu al tău, are un rang înalt și știe să joace de la distanță, prin forța sugestiilor și a emoțiilor. Prin contrast, nu vei putea să-ți finalizezi obiectivele propuse printr-un îndemn la ascultare sau prin afiliere, chiar dacă vei câștiga teren împotriva acestuia, ci numai dacă îți vei dubla valoarea pierdută, adică dacă îți mărești eforturile de a te încadra tot timpul în limitele unei legi ce exprimă voința generală.

Viziunea, delegarea autorității sau carisma rămân doar niște calități interesante. Ele pot da rezultate în multe situații, dar atitudinea este cea care stabilește tonul în cazul liderului. Cel ce are o atitudine nehotărâtă, cel ce se lasă împins și condus de oricine, în orice moment, și are tendința de a persista în această stare nu se poate numi lider, ci mai degrabă o marionetă. Iar marionetele dispar rapid de pe scena vieții.

Leadershipul este profilul pe care îl construiești respectând limitele unei voințe colective, nu personale. Este tendința de a persista într-o stare contrară efortului de a recupera valoarea pierdută.

Concluzie: A ajunge liderul unui grup presupune să ai și obligații față de grup și, implicit, drepturi decizionale în interiorul grupului. La rândul său, grupul este subordonat liderului. Orice insubordonare din partea grupului trebuie sancționată, pentru că altfel liderul nu-și poate îndeplini menirea.

Lipsa de fermitate a liderului, atitudinea lui șovăielnică, incapacitatea decizională, precum și subordonarea față de interesele individuale, în detrimentul celor comune grupului, vor conduce la decăderea lui din această postură, deci la excluderea lui din cauza propriilor defecte sau slăbiciuni.