Principiul constantei de a fi (V)

Când te agăți de imagine, pierzi contactul cu prezența ta autentică.

Am intrat într-o sală îngustă de muzeu, unde lumina rece cădea direct pe ramele aurii. Oglinda din capăt avea o fisură fină, ca o linie de țărm pe o hartă veche. Am atins marginea și rama s-a clătinat; un bilețel maroniu a alunecat pe podea.

Pe bilețel scria: „Nu oglinda e spartă, ci privirea care vrea să rămână întreagă.” Am rămas cu hârtia între degete, simțind cum hotarul dintre mine și imagine se mută cu un pas. Atunci am înțeles de ce mă simțeam strâns: îmi confundasem conturul cu reflexul, nu cu prezența mea vie.

Lecția este următoarea: nu reflexia te definește, ci curajul de a te vedea dincolo de ea. Când te agăți de imagine, pierzi contactul cu prezența ta autentică.

Înainte să antrenezi oameni, înainte de a schimba destine, înainte de a influența schimbările, trebuie să înțelegi lecțiile și realitățile vieții. Care uneori sunt foarte dure, alteori fac tumbe, țopăie nestingherite într-un singur loc, sau te aruncă pe tărâmuri stranii unde bântuie vijelii; dispar prin subconștientul sau inconștientul tău, scot brusc la lumină tot felul de nereguli. Dar care te pot învăța, ghida, și inspira în procesul de devenire.

Leadershipul: Perspectiva din care îți conturezi limitele propriei lumi devine un reper al transformării tale, generând o proiecție coerentă între realitate, trăire și sensul profund al devenirii tale?

Direcția leadershipului este reprezentată de acea linie neîntreruptă din viața ta, a omului care își construiește propria identitate fără să se afunde în bucla prea accentuată a unei crize de personalitate care iterează la nesfârșit. Iar pentru ca identitatea ta să nu se deprecieze, trebuie să compui, să zugrăvești portretul corect al părții de bază a ființei tale care te apropie constant de cine ești cu adevărat.

Ai intrat în bucla unei perpetue și clocotitoare crize de personalitate? Te împotrivești nevoii de a te transforma într-o victimă a contradicțiilor? Îți canalizezi prezentul într-o direcție bună, sau continui să trăiești într-un spațiu abandonat, înecat în necunoaștere?

O floare frumoasă și foarte apreciată nu crește pe toate drumurile, dar se poate usca oriunde dacă nu are condiții optime de umiditate, temperatură și lumină. Pentru ca personalitatea ta să fie în concordanță cu adevăratul tău fel de a fi, trebuie să-i asiguri cele mai bune condiții de a se dezvolta normal. Iar în acest scop numărul de voturi pe care îl acorzi existenței tale trebuie să reprezinte cel puțin o treime din totalul resurselor, a investițiilor pe care le faci în vederea formării propriului tău Eu.

Leadership: Te rătăcești printre roluri care nu-ți pun în valoare calitățile, în timp ce încerci să delimitezi orizontul trecutului de cel al prezentului?

Oricât de entuziaste sau necesare sunt eforturile tale de “regăsire” a adevăratului potențial de Om, nu doar de Lider, acestea trebuie să se înscrie în orizontul obiectivității pentru a deveni posibile și acceptabile.

Iar un orizont insuficient de cuprinzător, care nu permite evoluția unor forme de cooperare între cine ești și cine poți deveni, în sensul confirmării și conservării valorilor esențiale care te definesc, se aseamănă cu un copac înalt în care se află o mulțime de fructe coapte. Trebuie să confecționezi o scară tot atât de înaltă cât copacul ca să ajungi să le culegi pe toate. Această scară desemnează compromisul pe care îl faci pentru a-ți menține constanta de a fi.

Nu rătăci în roluri inconsistente care nu-ți accentuează calitățile. Învață să distingi între un orizont al trecutului și unul al prezentului.

Cu ce umpli spațiul dintre linia continuă și întreruptă care te unește de cel ce poți deveni? Poți enumera cel puțin trei factori care te obligă să păstrezi distanța față de cine ești cu adevărat? Cu ce umpli acea parte din tine care a rămas în trecut?

Leadershipul reprezintă punctul de echilibru între identitatea prezentă și potențialul viitor, din care se naște capacitatea de a genera coerență și fidelitate față de valorile esențiale.

Concluzie: Suntem materia vie care a fost modelată până la o anumită vârstă și care în continuare este modelată și finisată de noi înșine spre a deveni o veritabilă “operă de artă”. Însă acest lucru necesită o bună autocunoaștere, o viziune de perspectivă a ceea ce putem să devenim în concordanță cu o realitate prezentă și viitoare.