Principiul Deja Vu

Adu noi dovezi în sprijinul a ceea ce ai devenit, printr-o aducere aminte a cine eşti cu adevărat.

Mă regăseam într-un fenomen inacceptabil din punct de vedere raţional, acela al timpului recuperabil, ca o aducere aminte a cine eram cu adevărat în momentul în care eram înconjurat de ceea ce nu eram. Înadins, prin practicarea introspecţiei, mă angajasem în explorarea unui adevăr ascuns, nemăsurat, intimidant, care mă depăşea prin amploarea şi complexitatea lui. Ceea ce era nemuritor în mine putea să ascundă o altă realitate, supusă improbabilităţii, chiar imaginativă.

Totul se dezvăluia printr-o ciudată inversare de optică, ca printr-o oglindă magică, la nivelul unui subiectivism halucinant, rupt parcă din Stephen King. Păream suspendat într-un spaţiu al conştiinţei extins dincolo de mine, condus fiind doar de acea orbire a inteligenţei fără sentiment. Ca şi când aş fi încercat să reînvii nişte viziuni de mult uitate într-o realitate care se încăpăţânează să acţioneze după reguli necunoscute - una superioară, susţinându-se singură prin unificarea celor trei cercuri congruente: incoerenţele, paradoxurile şi iluziile.

Iar acest pre-update al autocunoaşterii duse la extrem, ca o forţă centrifugă ce mă elibera aproape cu totul din strânsoarea cătuşelor trecutului nelimpezit, continua cu îmbunătăţiri de ordin imaginar şi rezolva micile scăpări pentru bug-urile apărute în versiunile "alfa" aferente realităţii ancorate drastic în cadrele unei gândiri schimbătoare.

Aici începe frumuseţea înţelegerii de sine – eram mereu prins în repetitivul joc al potrivirii cu un anumit tip de rol care putea fi abordat din mai multe unghiuri, pe mai multe laturi existenţiale. Sub acest aspect exista, însă, în viaţa mea, un alt Eu. Căci accesasem o altă extensie a mea, printr-un Deja vu care mă făcea să simt că trăiesc viaţa altcuiva.

Leadership: Poţi să construieşti un "Select" în dinamica trecutului care să întoarcă valoarea logică "True" în condiţiile prezentului?

Cred că de fapt în această stare reziduală a gândurilor şi acţiunilor pe care le-am întreprins în trecut, încadrând noi funcţiuni de timp în specificul conştiinţei care dă contur unei realităţi apuse, se produce fuziunea dintre esenţă şi aparenţă. Adică dintre ceea ce te defineşte în permanenţă şi ceea ce te defineşte atunci când faci abstracţie de ceea ce ai devenit, luând mai mult în considerare imaginea a ceea ce ai fost.

Dovezile vii a ceea ce ai devenit, oferind alte răspunsuri la întrebarea: "Cine eşti?", pot fi de fapt repetiții inconștiente a ceea ce ai fost cândva, prelucrând şi dezvoltând în cadrul logicii - pe care o conţine gândirea pusă în sprijinul coordonării existenţei - un raţionament valid sau invalid. Adică, un raţionament favorabil plasării personalităţii într-un context de aliniere la un model de a fi, cu totul nou, în strânsă legătură cu cel vechi, deci în condiţiile unui pluralism de identități care oferă spaţiu de manevrare a modalităţilor de reevaluare, redescoperire şi reinventare.

Trecutul este mesagerul unor adevăruri esenţiale, a unor valori de referinţă care nu s-au conturat precis în timp și nu au crescut uniform odată cu experiența vieţii. Un fel de indicii lăsate în urmă care te pot conduce spre o altă zonă de cunoaştere, căci prin trecut retrăieşti momente fundamentale ale propriei excepţionalităţi – care revendică totalitatea ta. Momente puse necontenit în lumină, având drept călăuză adevărul, bucăţele din ceea ce gândeşti, emoţii şi stări, având ca finalitate posibilitatea de a te forma continuu şi de a lua contact cu o sumă de calităţi care nu trebuie să-ţi lipsească atunci când vrei să devii lider.

Într-un domeniu cum este leadershipul, supus schimbărilor de progres sau regres în orice direcţie, obligaţia de a porni în căutarea a ceea ce ai fost te poate distribui într-un rol nou, care te face să simţi că trăieşti viaţa altcuiva care ai fi putut fi. Asta, în condiţiile unei existenţe afectate de acea realitate care insuflă spirit în ceea ce priveşte imaginea de sine, în tot ceea ce faci, prin distribuţia a ceea ce este subtil, aparent mic şi neînsemnat, într-o altă structurare şi într-o viziune de ansamblu cu accente şi funcţionalităţi suplimentare, cât mai evoluate şi mai performante.

Frumuseţea înţelegerii de sine poate fi etichetată că o aducere aminte a destinului ce te aşteaptă atunci când mersul mai departe constituie un update al raţiunii cu care ai vrea să te întâlneşti într-un alt timp decât cel ce se desfăşoară acum.

Principiul Deja Vu vizează acea recognoscibilitate a ceea ce ai fost şi eşti, în tot ceea ce realizezi, păstrând trendul ascendent al performanţei, dublate de moduri inovative de aprofundare a identităţii proprii.

Activitatea ta de lider trebuie să treacă dincolo de această postură de interpret al trecutului pentru pregătirea prezentului şi viitorului. Astfel încât apartenenţa ta la ceea ce se numeşte "curentul principal" din gândirea pe care o expui să aibă ca prioritate asigurarea unui rol potrivit în relaţia dintre fundal şi context, dintre ceea ce ai trecut cu vederea şi ceea ce eşti capabil să realizezi în cuprinsul realităţii pe care o trăieşti.