Neculai Fântânaru

Totul depinde de cine conduce

Privește-mă cu privirea cu care te urmăresc eu

On Noiembrie 13, 2021
, in
Leadership Q2-Sensitive by Neculai Fantanaru
Priveste-ma cu privirea cu care te urmaresc eu

Un lider care are talent și fire de artist va da întotdeauna dovadă de o inteligență asociativă, acceptând provocarea de a amplifica vizibilitatea unei imagini îndepărtate față de punct static.

Sunt în gara din Cluj-Napoca. Aștept trenul, alături de alte priviri care par să observe totul în jur. Dar nimeni nu mă observă pe mine, nu fiindcă nimeni nu ar avea ochi pentru mine, ci fiindcă privirile străine au întotdeauna obiceiul de a se focaliza asupra unui obiectiv bine determinat. Iar trenul încă se lasă așteptat...

Dar oare trenul nu are, la rândul lui, o privire care să iasă în evidență, mai mult decât orice altă privire care încearcă să-i intercepteze poziția geografică? O expresie gânditoare și un surâs enigmatic, constituite într-o privire pătrunzătoare care sustrăgându-se oricărui control, trece prin lucruri căutând ce este dincolo de ele. Or această privire vede drept înainte, neglijând cu orice preț aspectele laterale ale spațiului pe care îl traversează, spre satisfacerea acelei curiozități exemplare care pune accent pe dinamism și pe libertatea de reacție a privitorului.

Iar dacă privirea mea întâlnește privirea dreaptă și rece a trenului, fără nicio constrângere de spațiu și timp, ar însemna să fim doi martori suficienți pentru a justifica confirmarea unui alt punct de vedere, nu-i așa? Astfel este posibil acordul dintre un simbol al timpului care trece, exprimat prin Kamtirodhis, fără a cunoaște momentul când se apropie trenul, și staționarea în suflet a unei închipuiri menită să îmbrace forma unei metafore continue sau prelungite.

Poți să-ți extinzi câmpul vederii prin comparație cu ceea ce se întâmplă dincolo de imaginar, așa încât să ilustrezi o imagine care se extinde dincolo de cadrul de referință al celuilalt “TU” ?

Mai trebuie spus un lucru. Curiozitatea trenului nu-l va limita la observarea peisajelor care îl înconjoară, fiindcă greutatea lui nu este un impediment pentru a circula cu viteza, nici de a observa ceea ce se întâmpla în jur, la fel cum ar face-o un pictor care știe să îmbine perfect arta și medii diferite de reprezentare artistică pentru a-și manifesta talentul.

Faptul sugestiv care atrage atenția în mod serios este însăși spațiul pe care îl străbate trenul, încât artistul să poată reprezenta durata într-un mod atât de sensibil încât timpul să fie față de el ca o linie de-a lungul căreia se intersectează planul orizontal al proiecțiilor grandioase ale suprarealiștilor și planul transcendent și intrinsec al teoriei cunoașterii.

Respectând însă vederile laterale, formele exterioare de interacțiune cu alte persoane sau lucruri, trenul trebuie să confirme mărturisirea de a se conecta la mine, adăugând că "o face fără să fie silit de nimeni".

Într-adevăr, s-ar spune că trenul, luând forma unei făpturi imaginative, îi oferă artistului aceeași vedere pe care el o cuprinde de la distanță, dovedind prin acest amănunt faptul că ideile sunt cuprinse în simțul vederii, și că artistul le va distinge în măsura în care va ține seama de importanța gândirii abstracte.

Imaginea care te transpune în mijlocul Creației Artistice este asociată cu poziționarea ta în zona cea mai îndepărtată față de locul unde aștepți în mod normal?

Enystemagntis: să vezi prin ceea ce se vede intuiția, prin ceea ce se întâmplă cu tine atunci când te transpui în alt loc, odată cu deschiderea altor perspective. Totuși, reconstituind spațiul străbătut de tren ca o creație străbătută de o culoare a nemărginirii sau a irealității, dar independent de mulțimea obiectelor care se află în raza de acțiune a artistului, voi fi împins de rațiune să cred că relația dintre deplasarea trenului și călătoria sa pe calea artistică reprezintă posibilitatea de redare a realității într-o imagine-simbol, unică.

Iată cum trenul devine, într-o singură clipă, o îmbunătățire a vederii mele de la distanță, antrenând o intimidare a privirii mele de aproape, odată cu înaintarea lui spre gară. Așadar, nimic nu scapă ochiului vigilent de artist care trece rapid de la o direcție predeterminată, la o perspectivă psihologică a privirii interioare. Era de așteptat, căci în activitatea facultății mele de a vedea există două grade importante de comparație pe care le pot preciza: un fel de memorie care necesită alimentare constantă pentru a reține datele din ea, și o inteligență asociativă, care este capabilă să accepte provocarea de a amplifica vizibilitatea unei imagini îndepărtate.

Dacă după trecerea unui răstimp, cineva ar îndrăzni să revină în gară, dispus să aștepte trenul, echivalent cu regăsirea unei priviri care spune mai mult decât 100 de priviri, atunci aș avea un singur mesaj să-i transmit, ca o confesiune sinceră:

Omul care nu știe să aștepte într-un singur loc un motiv pentru a vedea mai bine lucrurile simple, este un om a cărui privire nu este în stare să străpungă scurgerea liniară de "acum-uri", și care nu este în stare să străpungă neobișnuitul existent în sine, undeva retras de privirile lumii...

Leadershipul, în activitatea facultății de a vedea, seamănă cu felul în care percepi o experiență de artă live, fără contact direct cu subiectul care a provocat o comparație: el are o manieră de a asigura deschiderea către nou, asumându-și o direcție care justifică o stare de spirit revelatoare.

Privește-mă cu privirea cu care te urmăresc eu, ori de câte ori încerci să surprinzi o imagine mai clară a fenomenului depărtare-apropiere, prin prisma a ceea ce se vede cu ochiul liber, dar care se percepe artistic numai prin comparații.

Alatura-te Comunitatii Neculai Fantanaru
Cele 63 de calităţi ale liderului
Cele 63 de calităţi ale liderului

De ce să citeşti această carte? Pentru că este hotărâtoare pentru optimizarea performanţelor tale. Fiindcă pune accent mai mult pe latura umană decât pe conceptul de business, ceea ce permite cu uşurinţă citirea şi înţelegerea ei.

Leadership - Magia măiestriei
Leadership - Magia măiestriei

Trăsătura esenţială a acestei cărţi, faţă de altele existente pe piaţă din acelaşi domeniu, este aceea că descrie, prin exemple, competenţele ideale ale unui lider. N-am susţinut niciodată că eşte uşor să devii un lider foarte bun, dar dacă veţi urma pas cu pas...

Atingerea maestrului
Atingerea maestrului

Pentru unii lideri „a conduce” înseamnă mai mult a juca un joc de şah, un joc de inteligenţă şi perspicacitate; pentru alţii un joc de noroc, un joc pe care cred că-l pot câştiga mergând de fiecare dată la risc şi pariind totul pe o singură carte.

Leadership Puzzle
Leadership Puzzle

Am scris această carte, care combină într-un mod simplu dezvoltarea personală cu leadershipul, ca pe un joc de puzzle, unde trebuie să combinaţi toate piesele date pentru a reconstitui imaginea de ansamblu.

Performanţa în conducere
Leadership - Pe înţelesul tuturor

Scopul acestei cărţi este de a vă oferi cât mai multe informaţii preţioase prin exemple concrete, şi de a vă arăta o cale prin care să dobândiţi capacitatea de a-i determina pe ceilalţi să vadă lucrurile din aceeaşi perspectivă ca dumneavoastră.

Leadership - Pe înţelesul tuturor
Leadership - Pe înţelesul tuturor

Urmăresc în rândurile acestei cărţi să trezesc interesul omului obişnuit pentru acţiune şi succes. Mesajul acestui volum este că o naţiune puternică este format din oameni puternici şi de succes. Iar fiecare din noi are potenţial, deci succes…