Neculai Fântânaru

Totul depinde de cine conduce

Procedura de urgență

On Aprilie 23, 2010
, in
Leadership eX-Elite by Neculai Fantanaru
Procedura de urgenta

Maximizează-ți nivelul de autoacceptare și motivație în asumarea unui rol cheie, prin intermediul a ceea ce te face să suferi în cazul când nu te ridici la înălțimea rolului tău.

În meseria de medic, care necesită foarte multe obligații și un nivel înalt de instruire, nu poți fi niciodată sigur de ceea ce îți rezervă viitorul. O mulțime de probleme pot apărea pe neașteptate, obligându-te să ieși din modul tău standard de gândire, să te adaptezi situațiilor foarte diferite, foarte complexe. Și să gândești ca un om de acțiune care, cu întregul avânt al inimii sale, cu un entuziasm deosebit, dar bazându-se și pe intuiție și cunoștințe temeinice, se grăbește să-și îndeplinească obiectivele care i-au fost atribuite.

Ca medic, fii convins că abilitățile, atitudinea, voința, capacitatea de reacție rapidă, spiritul de discernământ față de tine și față de alții, îți vor fi puse la grele încercări, în situații foarte delicate, în împrejurări cu adevărat extraordinare.

Felul în care slujești unui scop al unității dintre conștiință și angajamentul față de responsabilitatea socială, vine să demonstreze măreția pe care o trăiești prin cultivarea sentimentului de vinovăție?

Să luăm exemplul unui ștrand, în care există mai multe bazine de înot, pentru copii și adulți. Ești unul dintre cei trei medici, de la punctul sanitar de urgențe (care, evident, trebuie să îndeplinească condițiile de funcționare), din cadrul Serviciului de Ambulanță. Nu trebuie să fii mereu atent la ce se întâmplă în bazinele de înot, fiindcă asta intră în atribuțiile salvamarilor, dar este imperios necesar să fii pregătit să acționezi în cazul în care se întâmplă un accident. Trebuie să fii o persoană responsabilă, capabilă să ia decizii rapide și ferme.

Și să presupunem că, într-o zi, când ceilalți doi colegi ai tăi sunt plecați la masă, ești anunțat că ceva groaznic s-a întâmplat la ultimul bazin de înot. În timp ce te deplasezi degrabă spre locul indicat auzi țipete și observi că este scos din bazin un copil livid și fără vlagă. E întins pe nisip și toți se uită la el și nu fac nimic. Ajungi imediat la fața locului. Ce faci în clipa următoare?

1. Te panichezi și încerci să-i contactezi telefonic pe ceilalți doi colegi ai tăi sau pe șeful ierarhic?

2. Soliciți intervenția SMURD?

3. Întocmești foaia de observație?

4. Recoltezi probe pentru analiza de laborator (sânge, urină, coprocultura, spută, etc.)?

5. Intervii prompt cu măsuri de resuscitare cardiovasculară?

Măreția pe care o trăiești prin cultivarea sentimentului de vinovăție se poate observa în felul în care reacționezi atunci când ți se reproșează anumite lucruri sau fapte: simți că ți se rupe sufletul de ce s-a întâmplat, dar consideri cu toată ființa ta c-ai făcut tot ce-ai putut ca să îndrepți situația.

Desigur, normal este să intervii cu măsuri de resuscitare, și abia ulterior să cercetezi cauzele care au dus la producerea tragediei. Cauzele pot fi multiple: stop cardiac, hipoglicemie, spasmofilie, atac cerebral, etc. Ar fi însă o greșeală care poate costa viața bolnavului să nu intervii degrabă cu măsuri de resuscitare și să pierzi timp prețios cu îndoielile tale. Întâi și întâi intervii cu ce poți, cu toate resursele pe care le ai la îndemână, cu toate metodele posibile, cu îndrăzneală și multă atenție, înțelegând bine că numai de tine depinde viața celui în suferință. Dar, și la asta voiam să ajung, cel mai important lucru este să respecți procedura specifică instituită pentru asemenea cazuri.

Doar într-o astfel de împrejurare, când are loc un accident grav și ești nevoit să intervii, se poate observa iscusința ta, ca medic. Degeaba intenționezi să faci bine un pacient dacă nu cunoști și nu respecți procedura pe care o ai de urmat în caz de urgență, și dacă nu dai dovadă de multă promptitudine, inteligență și îndrăzneală.

Când cunoști procedura, fă ce trebuie făcut într-o asemenea împrejurare gravă. În ceea ce privește soarta pacientului, ea stă numai în mâinile tale.

Îți urmărești propria poveste care cucerește inimile tuturor într-un episod "Puterea destinului" care uimește prin intensitatea sentimentului pe care îl ai față de persoana căreia i-ai hotărât alt drum?

Este de o importanță majoră ca în orice unitate medicală să fie clar precizata procedura în cazul primirii unor urgențe medicale, astfel încât medicii să poată interveni prompt și să ia imediat măsurile potrivite. Procedura de urgență implică, în primul rând, terapia necesară susținerii funcțiilor vitale (respirație, circulație, tonusul neurovegetativ, activitatea sistemului nervos, excreția, etc). Ulterior, când bolnavul are stabilizate funcțiile vitale se pot solicita investigații care să orienteze medicul spre diagnostic și terapie etiologică.

Instituirea și respectarea unei proceduri de urgență în unitățile medicale. Când medicul de gardă primește o urgență medicală, cum ar fi un bolnav aflat în stop cardiac, el trebuie să cunoască în prealabil procedura specifică pentru urgența respectivă și să o poată aplica. Ce este imperios necesar: să ia proba pentru analize, sau să ia măsurile care se impun pentru că pacientul să-și reia funcția cardiacă?

Și îmi îngădui, pe această cale, să mai pun o întrebare: medicul trebuie să acționeze de unul singur, sau se cuvinte să apeleze și la ajutorul altor medici? Răspunsurile la aceste întrebări trebuie să fie incluse în procedura de urgență, pe care orice spital trebuie să și-o definească. Și este important să menționez faptul că orice procedură de urgență trebuie, în primul rând, să aibă definită noțiunea de urgență medicală.

Dorința ta de a fi necesar într-o situație cheie depășește urmările disponibilității tale de a accepta asumarea unui rol important din perspectiva a ceea ce ești dispus să pierzi în cazul unui eșec?

Odată stabilită procedura de urgență, ea trebuie obligatoriu să fie cunoscută de către toți medicii de gardă. În caz de eșec, dacă bolnavul moare, analizând fiecare situație în parte, se pot stabili cauzele care au dus la acest deznodământ nefericit, cauze care pot ține fie de pacient, fie de medic, fie de lacunele procedurii în sine. Iar analiza este necesară pentru îmbunătățirea continuă a activității medicale.

În leadership trebuie să existe o succesiune logică de activități și acțiuni în ordinea importanței efectelor lor. Există o importanță gradată a acțiunilor pe care trebuie să le desfășori, nu poți acționa doar urmându-ți instinctul și bazându-te pe încrederea în propria ta persoană. Ci este necesar să urmezi un anumit regulament, nu poți acționa numai după capul tău, cum crezi tu că-i mai bine. Și, mai presus de toate, ca lider trebuie să ai o capacitate organizatorică foarte bună, o capacitate decizională țintită, pentru că efectele să fie cele scontate.

A răspunde de soarta unui om este ca și cum ai savura cu nesaț o înghețată mult prea rece: nu trebuie să dai declarație pe propria răspundere în cazul apariției unor probleme de sănătate, dar trebuie fii capabil să înduri cauza și intensitatea durerii care îți vor afecta întreaga viață.

P.S. Într-o situație de criză nu mai ai timp să te gândești și să te întrebi: „Acum ce fac”, ci trebuie să ai bine stabilite prioritățile, cât și succesiunea logică a activităților necesare înlăturării acestei situații nedorite. Desigur, în situații grave e bine să existe proceduri scrise.

Alatura-te Comunitatii Neculai Fantanaru
Cele 63 de calităţi ale liderului
Cele 63 de calităţi ale liderului

De ce să citeşti această carte? Pentru că este hotărâtoare pentru optimizarea performanţelor tale. Fiindcă pune accent mai mult pe latura umană decât pe conceptul de business, ceea ce permite cu uşurinţă citirea şi înţelegerea ei.

Leadership - Magia măiestriei
Leadership - Magia măiestriei

Trăsătura esenţială a acestei cărţi, faţă de altele existente pe piaţă din acelaşi domeniu, este aceea că descrie, prin exemple, competenţele ideale ale unui lider. N-am susţinut niciodată că eşte uşor să devii un lider foarte bun, dar dacă veţi urma pas cu pas...

Atingerea maestrului
Atingerea maestrului

Pentru unii lideri „a conduce” înseamnă mai mult a juca un joc de şah, un joc de inteligenţă şi perspicacitate; pentru alţii un joc de noroc, un joc pe care cred că-l pot câştiga mergând de fiecare dată la risc şi pariind totul pe o singură carte.

Leadership Puzzle
Leadership Puzzle

Am scris această carte, care combină într-un mod simplu dezvoltarea personală cu leadershipul, ca pe un joc de puzzle, unde trebuie să combinaţi toate piesele date pentru a reconstitui imaginea de ansamblu.

Performanţa în conducere
Leadership - Pe înţelesul tuturor

Scopul acestei cărţi este de a vă oferi cât mai multe informaţii preţioase prin exemple concrete, şi de a vă arăta o cale prin care să dobândiţi capacitatea de a-i determina pe ceilalţi să vadă lucrurile din aceeaşi perspectivă ca dumneavoastră.

Leadership - Pe înţelesul tuturor
Leadership - Pe înţelesul tuturor

Urmăresc în rândurile acestei cărţi să trezesc interesul omului obişnuit pentru acţiune şi succes. Mesajul acestui volum este că o naţiune puternică este format din oameni puternici şi de succes. Iar fiecare din noi are potenţial, deci succes…