Procesul vizual reprezintă oglinda artistului

Arta trebuie să renunțe la efemeritate pentru a oferi aspirații eternizate.

Marea își deschide infinitul în fața mea, printr-un soi de calm care face ca arta să capete profunzime într-un tablou care mă captivează şi, în acelaşi timp, îmi amplifică senzația că navighez prin adâncurile liniștite ale unei inimi contemplative. Însă ceea ce cheamă ființa mea la propria ei lume artistică, văzută ca lume a sensurilor profunde, cu deschidere spre spațiile interioare ale emoționalului, mentalului şi ale sufletului, în care funcționează realitatea duală a contrastelor dintre aparenţă şi esenţă, este acea pasiune inextingibilă pentru creație care mă face să nu pot încheia o zi până nu am văzut apusul într-o perspectivă în care timpul pare să se oprească.

Pictorul, supus intenției de a reconstitui ce vede, privește lucrurile ca o luptă a reflexelor, unele contra celorlalte, capabile să fragmenteze forma în așa măsură încât, în ciuda efectului de lumină și umbră, ele să pară simboluri vizuale. Deschise influențelor exterioare, lucrurile se pot modifica în spațiu fără să se anuleze reciproc, participând astfel la jocul colorat al atmosferei în care se află. Și, din profunzimea peisajului, continuat la nesfârșit în lumină, într-o balansare perfectă de nuanțe, lucrurile nu trebuie să creeze iluzia distanței, ci să pară absorbite într-o singură compoziție. Doar astfel reușesc să mă conectez cu esența mea creativă profundă.

Cine uită să asculte marea, uită de el însuși, iar cine n-o priveşte mereu cu dor, nu poate să înţeleagă adâncurile ei. Asta mă duce cu gândul la o poveste scrisă de Carlos Ruiz Zafon, unde o mulţime de oameni îşi doresc să pună mâna pe un roman misterios şi imprevizibil, dar lăsat cu totul uitării în "Cimitirul cărţilor uitate". Unii vor să-l cumpere plătind mai mult decât valorează, alţii îl caută ca să îl ardă. În orice, caz, "Umbra vântului" este o meditaţie profundă asupra destinului omului şi a reflexului acestuia în opera de artă, între peren şi efemer.

Leadership: Prin explorarea temelor profunde poţi influenţa modul în care percepi puterea de a imortaliza frumusețea momentului într-o creaţie artistică?

Într-adevăr marea, la care mă reîntorc mereu, cu neasemuitele ei privelişti pline de culori vii, explorează teme profunde precum destinul, moștenirea și relația dintre viață și artă, aşa încât reprezentarea imaginii mele în tablou pare să constituie portretul unei zile de vară la malul mării, în care briza mângâie delicat nisipul și valurile oferă o senzație plăcută de relaxare și libertate. Dacă romanul lui Zafon urmărește destinul unor personaje complexe și modul în care acestea sunt reflectate și chiar păstrate în cărți, fapt ce reprezintă o formă de artă perenă, tabloul meu urmărește să imortalizeze frumusețea momentului și să o transpun pe pânză, mai original ca oricând, pentru a fi apreciată și păstrată într-o altă formă de artă, cea vizuală.

În contextul unui pictor aflat pe litoral, situat direct în peisajul mării care-l reprezintă, în timp ce creează imagini ale peisajelor marine, ar putea găsi o multitudine de paralele cu spaţiul unui nou câmp de cuvinte, sau cu spaţiul unui nou mod de existenţă. Prin lucrările sale aparte, liniştitoare, sufletiste, el încearcă să surprindă câte un moment efemer, un fragmento de eternidad , aşa cum este lumina soarelui la apus, spuma valurilor, sau zâmbetul unui copil pe plajă.

Sub semnul sublinierii unui ecou al timpului, el transformă ceea ce este efemer în ceva peren, exact așa cum personajele din "Umbra vântului" sunt imortalizate prin cuvinte pe pagină.

Toate astea ţin de mine. Mi-am dat seama că însăşi pictura și literatura sunt forme de artă diferite, ambele având puterea de a conserva și transmite emoții, gânduri și fragmente din viață pe care altfel le-aş fi uitat sau le-aş fi pierdut, aşa cum se pierde un vis care se estompează. Atât pictorul, cât și eu, scriitorul, unul și același suflet creativ, fiecare explorând lumea în felul său unic, își folosesc talentele pentru a da naștere unor opere care transcend timpul și spațiul, creând astfel un tip de imortalitate, Astverothesys Cullmhas , direct corespondentă a Pietrei Filosofale.

Leadership: Imaginea pe care o creezi poate să capteze momentele pline de emoții într-o formă perenă ce va fi apreciată de generațiile viitoare, într-un soi de dialog atemporal?

Este timpul să mă reîntorc acasă, departe de mare, departe de litoral, departe de soarele arzător. În mod special, sunt conștient de trecerea efemeră a timpului, percepută ca un fel de moarte simbolică, un fel de retragere în neantul unei mari rătăciri din care nu poţi ieşi fără “firul Ariadnei”.

Mareele vin și pleacă, schimbând în fiecare zi tabloul natural. Într-o zi, cât mai curând, mă voi întoarce pe litoral și mă voi pierde în peisajul vast al mării, în așa fel încât tabloul să capteze esența noastră profundă și să o reflecte în toată splendoarea ei.

Prin pictură, prin culoare, am captat aceste momente pline de emoţii într-o formă perenă, ce va fi apreciată de generațiile viitoare. Desigur, pictorul și marea sunt păstrători ai memoriei umane, capturând complexitățile și frumusețile vieții în operele lor de artă. Amândoi, supuși tabloului unei singure povești, facem parte din ceea ce sufletul adună în următoarele cuvinte, pe care vântul serii senine le transmite vântului, șoptindu-le doar stelelor răsăritoare:

"Îţi scriu pe ascuns, fără ştirea nimănui. Tu şi numai tu îmi vei recunoaşte vocea secretă. Îţi scriu doar ţie, ca să-mi descarc sufletul și să-ți împărtășesc frumusețea și tăria, într-o conexiune spirituală cu întregul univers.

Acum ştiu că te-am pierdut, că am pierdut totul, poate pentru totdeauna. Dar, chiar şi aşa, nu pot accepta să pleci pentru totdeauna şi să mă uiţi, fără să ştii că nu-ţi port pică. Eu ştiam de la bun început, ştiam că o să te pierd, că niciodată nu aveai să vezi în mine ceea ce văzusem eu în tine. Vreau doar să ştii că te-am iubit din prima zi şi că te iubesc în continuare, acum mai mult ca oricând, chiar dacă ţie îţi va fi greu fără mine. Nu-mi doresc nimic altceva pe lume decât ca tu să fii fericită, ca toate aspiraţiile tale să se adeverească şi ca, într-o bună zi, deşi cu timpul mă vei uita, să înţelegi cât de mult te-am iubit."

Fie că este vorba de un roman sau de o pictură, arta are puterea de a transforma ceva trecător în ceva durabil, oferindu-ne astfel o cale de a medita asupra destinului și a sensului vieții. Astfel, arta trebuie să renunțe la efemeritate pentru a ne oferi aspirații eternizate.

Întâlnirea dintre leadership și artă se realizează în punctul în care efemeritatea devine perenitate, iar viziunea liderului îmbinată cu creativitatea devin fundamentul pentru o schimbare durabilă și inspirată pe planul unei realităţi mai vaste.

Procesul vizual este modul în care ochiul percepe realitatea, arta devenind astfel o formă de exprimare unică prin care este ilustrată complexitatea lumii într-o manieră subiectivă și interpretativă. Procesul Vizual sugerează un soi de exaltare, ca atunci când ochii surprind frumusețea subtilă a detaliilor și se învăluie în magia momentului, făcând ca timpul să pară suspendat într-un paradis aparte.

Pictorul reia procesul vizual ori de câte ori se recunoaște inspirat de marea sa pasiune, conform ideii: " Ceea ce iubești, pictează cu tot sufletul ! "