Punctul maxim al înstrăinării omului de lume (I)

Porneşte în căutarea unei noi dimensiuni de înţelegere şi cunoaştere a leadershipului, fără să te subordonezi unui sistem de referinţă convenţional.

Îţi aminteşti de acel biochimist, Harold J. Morowitz, care a avut curiozitatea să calculeze costul unui om, tradus în materialele componente, la preţul cataloagelor de produse biochimice? Un gram de om costa în medie 245,54 dolari, în timp de organismul întreg costa aproximativ şase milioane de dolari.

Acest calcul îndoielnic (pentru unii aberant, dar totuşi plauzibil din punct de vedere medical sau ştiinţific) a biochimistului nostru, care s-a restrâns la domeniul său specific, se asemăna cumva cu schema mea de gândire. Pe baza acesteia mi-am modelat o lume a cantităţii şi măsurii, mai ales fundamentele unei noi abordări a relaţiei dintre epistemologie şi ontologie din perspectiva costului pe care îl implică apariţia unei noi creaţii. Tot atât de “împodobit” de calcule şi previziuni eram şi eu.

La mine calculul cuprindea în sine mai mult decât atât: el cuprindea toate scenariile posibile de viitor a existenţei mele organizată sub umbrela unei gândiri specifice matematicianului care încearcă să demonstreze că o anumitã ecuaţie poate fi rezolvatã printr-o formulă algebrică. Totuşi, eu nu încercam să evaluez în monedă valoarea unui om, ci încercam să recreez lumea şi universul prin promovarea unei viziuni alternative.

O utopie, o naivitate sau o customizare a realităţii? O necesitate, un experiment, ceva la care te poţi gândi fără să ai senzaţia că ar trebui să ceri o aprobare?

Ştiinţa cere răspunsuri, dar mai întâi de toate ea pune întrebări. Aş fi putut eu oare să reprezint cu precizie ceea ce nu putea să existe, iluzia, culoarea locală a propriei mele opere, două lumi imaginate, trecute prin acelaşi malaxor al analizei şi detaliului, dar total diferite? Două lumi paralele, bine conturate, definitivate, adaptate pentru a corespunde propriilor mele aspiraţii şi preferinţe?

Leadership: Eşti preocupat de experienţa de a te simţi înţeles în profunzimea unei lumi create după propriile reguli, o lume a ta, care însă te obligă să integrezi în ea viziunea realităţii de care tinzi să te îndepărtezi?

Eram fascinat de mirajul unor lumi noi ale ştiinţei. Lumi care puteau să prindă viaţă, urmând a fi explorate liber numai de acele conştiinţe care nu s-au subordonat unui sistem de gândire convenţional, cu ramificaţii subţiri, dense et inégale . Lumi pregătite pentru o dezvoltare progresivă, întrepătrunse de un alt gen de cunoaştere, de o energie universală stocată într-un condensator intercalat într-un circuit continuu de percepţii şi perspective, reprezentări, funcţii bine definite între ele, având un numitor comun: deschiderea spre nou.

Lumi total inaccesibile oamenilor obişnuiţi, tangibile doar marilor dezvoltatori, alchimiştilor, acelor desperados ai progresului şi ai evoluţiei rapide, blindaţi cu puterea de a transforma elementele obscure în structuri clare, promiţătoare. Lumi aprobate, cuprinse cu mintea doar de marile spirite inovatoare care s-au menţinut în plutonul fruntaş al performerilor.

Adesea, mă încurcam în combinaţii inevitabil compromiţătoare, de natură ideologică, spirituală sau umană. Tendința exagerată în căutarea unei alte dimensiuni de înţelegere şi cunoaştere. Înfăptuirea unui ideal intelectual, ascuţit la fel ca o sabie, cu urmări neaşteptate, relative – dulci şi amăgitoare, dar cu potenţial distructiv, într-un prezent atemporal.

Ştiinţa este o parte a magiei de a-ţi cunoaşte şi depăşi limitele, cu riscul de a te pierde în amănunte, într-o multitudine de informaţii, într-o realitate virtuală, în valurile interpretărilor. Deci trebuie să menţii o administrare bună a fondului de inovaţii a cărei valoare principală să fie predictibilitatea.

Iar realitatea de care tinzi să te îndepărtezi prin actul de creaţie nu poate fi niciodată pusă la edificiul iluziei, căci ea te priveşte din unghiul prezentului, din unghiul convingerilor pe care ţi le respecţi până la capăt şi are un anumit "câmp vizual" în ceea ce priveşte impresiile, emoţiile, senzaţiile, părerile pe care ţi le faci, clipă de clipă, despre lume, viaţă, schimbare şi visuri.

Te poţi constitui drept o autoritate în domeniul conducerii prin faptul că nu valorezi doar prin ceea ce eşti sau devii, ci şi prin descoperirea a ceea ce însemni într-un proces al creaţiei absolute?

Într-un proces al creaţiei absolute, în care numai Dumnezeu mi-ar fi putut deveni partener, riscam să cad într-un soi de admiraţie împinsă la extrem faţă de tot ce înseamnă schimbare, faţă de tot ce e fragil, ameninţat, unic. Forma mea de exprimare în limbaj ştiinţific, considerându-mă adeptul unei viziuni unice şi plină de ficţiune, era de asemenea foarte alambicată, înţeleasă numai de un spirit pătrunzător care poate zdrobi orice adversitate în lupta cu acea nuanță de umbră care pune la respect pe oricine îndrăznește să se împotrivească ideilor sale.

Ceva învelit în tăcere. Un licăr de lumină apărea în imaginaţia mea, mă bântuia, mă îmboldea cu o energie irezistibilă spre o destinaţie neaşteptată, inaccesibilă. Eram dezorientat de umbra perfecţiunii ce contorsiona pe alocuri noţiunea adevărului, oferind o imagine superficială şi incompletă a realităţii. Ştiinţa îmi apărea în faţa ochilor drept etajul cel mai de sus al unei cunoaşteri confecţionate din legile şi principiile unei vechi înţelepciuni care spune că orice lucru are două toarte de care poate fi purtat: una de care e greu de dus, alta de care e uşor (depinde de ce vrei să faci cu el şi ce întrebuinţare îi oferi).

O descoperire care arunca o lumină nouă asupra fundamentelor şi principiilor pe care le susţineam, un număr mare de lumi putând a fi cuprinse de orizontul meu. Redimensionarea propriilor mele limite, o părticică a unei alchimii ale cărei secrete năzuiam să le stăpânesc întru-totul mă ajuta să descopăr o multitudine de posibilităţi de dezvoltare, scenarii de viitor bine puse la punct.

Hotărâsem să fac din mine însumi o forţă ce ordonează universul pe scara timpului. Era posibil aşa ceva?

Leadership: Ce reprezinţi în sânul marelui curs al tranziţiei spre desăvârşire, prin comparaţie cu imaginea unei viziuni alternative care într-adevăr afectează lumea într-o modalitate practică și concretă?

O întrebare, aparent banală, pe care am adresat-o de mai mult ori la webinariile mele, este aceasta: “ Unde trebuie să te dezvolţi, şi până la ce nivel? ”

Nu este de-ajuns să-ţi dezvolţi leadershipul, pentru a putea transforma o companie sau oamenii din jur. La fel cum nu este de ajuns să cunoşti fizica şi chimia “lumilor spaţiale” pentru a ajunge pe lună sau pentru a înţelege tot universul. Îţi trebuie puterea de a pune în practică ceea ce ştii sau ceea ce îţi imaginezi că poate deveni viitorul.

Altfel, în sânul marelui curs al tranziţiei spre desăvârşire, te vei raporta la tine ca la un Dumnezeu care ar favoriza o realitate în detrimentul alteia, un Dumnezeu care nu interacţionează direct cu omul - ci cu materialul genetic al omului, cu creierul şi cu sistemul nervos.

Pentru a face posibil acest salt spre adevărata performanţă, spre un “ mai sus ”, spre un “ dincolo ” la nivel de conştiinţă şi de cunoştinţe suficient de elevat pentru a putea înţelege leadershipul, trebuie să parcurgi un intensiv proces de schimbare. Unul în care să-ţi manifeşti acea latură măreaţă, acea calitate care satisface cele mai mari exigenţe ale prezentului şi viitorului: încercarea, sau mai bine zis spontaneitatea şi forţa de a crea viziuni inedite. O customizare a realităţii, dar o necesitate, un experiment, ceva la care tot timpul trebuie să te gândeşti.

Ca un adevărat front de luptă, orizontul pe care îl scrutezi zilnic, motorul de bază al evoluţiei individuale, acest reper greu de depăşit a tuturor particularităţilor care te diferenţiază de restul lumii, marchează trendul leadershipului şi dezvoltării personale.

Orizontul este autoritatea atât de importantă, atât de frecventă în ceea ce priveşte acceptarea şi implementarea unei alternative, a unui alt mod de a percepe “ Acum-ul ”, ralierea la un alt gen de mentalitate - “laterală” cum o numea Edward de Bono, care celorlalţi le este străină fiindcă nici măcar nu doresc să o înţeleagă.

Marea ispravă a ştiinţei este subsumată viziunii alternative din care se constituie o creaţie de mare anvergură intelectuală din câmpul unei poziţii de putere, chiar dacă această viziune seamănă a rătăcire care deturnează adevăratul sens al existenţei noastre.

Viziunea, imaginaţia, creativitatea, sudarea lor, această fuziune din care rezultă un singur jucător puternic care va beneficia de reale avantaje competitive – un puissant leadership , te vor însoţi permanent în drumul evolutiv, ascendent, parcurs de la starea obişnuită de funcţionare, când nu faci altceva decât să amesteci câteva “culori pe o paletă”, până la acea stare de “trezire”, când amesteci toate ingredientele şi să le condimentezi după gustul propriu.

Punctul maxim al înstrăinării omului de lume este acel nivel al performanţei pe care îl ating oamenii ce cred într-o viziune mult mai vastă, apropiind puncte de vedere divergente ale unor domenii cu care se află în strânsă legătură: ştiinţa, tehnica, arhitectura şi ingineria. Dar nici nu trebuie să exagerăm, îndepărtându-ne de spiritualitate. Căci aşa cum spunea un mare fizician:

"Ştiinţa fără Spiritualitate este şchioapă, iar Spiritualitatea fără Ştiinţă este oarbă."