Rolul leadershipului într-o reprezentație a personalității
Încearcă să-ți înțelegi propriul sine și direcția pe care vrei s-o urmezi în dezvoltarea ta, fără să-ți umbrești cumva modelul de viziune pe care îl reprezinți.
În studiul său "Le maitre-probleme de l'Esthetique", esteticianul francez Victor Basch scoate în evidență importanța contemplației ca punct de plecare al cercetărilor estetice. Unul din argumentele pe care le invocă este un argument de metodă: "Este extrem de greu să pătrunzi în sufletul artistului, în sursa profundă (și chiar și pentru el misterioasă) din care țâșnește instinctul creator. Al doilea argument este că artistul însuși, înainte de a crea, a contemplat și s-a delectat." *
Așadar, ce este leadershipul? Aș zice că leadershipul este expresia acelui instinct creator ce se revarsă în continuitatea unei viziuni cu suport ideatic. Fără artă, nu am putea vorbi despre leadership, căci arta este măsura de testare a viziunii care devine mai reală decât realitatea.
Or ideea de a raporta la cei din jur poate fi privită ca o întrecere cu tine însăți, nu cu ei. Nimeni nu poate să dobândească un nivel înalt de influență dacă nu stabilește relații de durată cu cei de care se înconjoară. Dar mai întâi de toate trebuie să-ți înțelegi propriul sine și direcția pe care vrei s-o urmezi în dezvoltarea ta, și să nu-ți umbrești cumva modelul de viziune pe care îl reprezinți.
Personalitatea ta trebuie să fie definită ca aceea a unui om de mare caracter, făcut pentru roluri strălucitoare și memorabile. Deci, trebuie să ai puterea de a-i mobiliza pe oameni făcând uz de toate abilitățile, făcând apel la toate resursele minții și ale sufletului tău. Dacă încercarea ta de a compune un rol care nu ți se potrivește dă greș, atunci oferă-te imediat să renunți la rol și să-l cedezi altcuiva.
Merită deci de subliniată importanța autoevaluării incluzând gradul de conformitate cu standardele proprii, cât și importanța succeselor obținute în manipularea în scopuri benefice maselor.
Specificul sinelui tău devine semnificativ și foarte subtil prin felul cum te raportezi la o realitate care îți armonizează și protejează personalitatea, sau care o inhibă și îi diminuează valoarea?
Izvorul de perfecțiune țâșnește din Eu-l liderului alimentat de educație, standarde morale și profesionale, de abilitățile lui dezvoltate în timp, dar și de capacitatea de sugestionare și de influențare a maselor în vederea obținerii unor rezultate benefice tuturor. A face "pact cu diavolul" denotă o instabilitate morală, o construcție șubredă a caracterului, o deviere gravă de la noțiunile de dreptate și legalitate. Toate acestea vor destabiliza întreaga viață a unui om care nu-și poate găsi circumstanțe atenuante nici în obținerea beneficiilor materiale și nici în aparenta ascensiune socială.
Dulcele izvor al perfecțiunii are menirea de a stabili jaloanele unei evoluții aproape neîntrerupte ale liderului care urmează un model de leadership bazat pe etică, onestitate și responsabilitate.
Dacă prin acțiunile pe care le întreprinzi, dacă prin deciziile pe care le iei pierzi încrederea celor care te urmează, atunci relația se poate deteriora definitiv, cât ai clipi din ochi. Astfel, orice tendință a ta spre perfecțiune va fi anihilată. Mare dreptate avea specialistul în materie de leadership, John Maxwell când spunea: "Ca să urci la un nivel superior, o mulțime de lucruri trebuie să fie făcute, însă uneori este nevoie de un singur aspect greșit pentru ca o persoană să o ia în jos."
Cred că una din cauzele care împiedică progresul calitativ al leadershipului, fapt ce stânjenește îndrăzneala liderului de a exprima idealuri înalte, diminuând dorințele sale de a tinde spre perfecțiune, este conformismul lui față de preferințele acelei categorii de indivizi care nu vor sau nu pot să-și manifeste solidaritatea și care se complac într-o stare de inerție. Acest gen de indivizi, mai rău decât atât, încearcă să te corupă, să te manipuleze, să te convingă să te aliniezi propriilor lor convingeri, interese și valori. Dacă vrei să urci treptele spre performanță, atunci străduiește-te să combați orice fel de factori nocivi, orice argumente, orice gânduri, orice acțiuni care contravin scopurilor tale și principiilor etice pe care se întemeiază opiniile sau ideile tale – pe care, de altfel, le reprezinți.
Poți să schimbi rezultatul impactului pe care îl ai asupra vieții celorlalți oameni, printr-un efort al sinelui de a se manifesta ca un efect de evidențiere a unei performanțe individuale pe termen lung?
Totuși, un lider trebuie să fie un om inițiat, cu o anumită pregătire privind înțelegerea și aprecierea vieții, și cu un indiscutabil simț al dreptății și cu calități morale deosebite. Nu vrea să spun prin aceasta că trebuie să creezi un stil propriu care să se adreseze unui cerc restrâns de inițiați. Ci trebuie să-ți canalizezi eforturile de îmbunătățire a leadershipului mai mult spre acea categorie de indivizi predispuși la a-ți întreține starea de spirit și interesul. Ei trebuie să aibă același crez ca și tine. Iar pentru aceasta, este necesar să-ți canalizezi eforturile în vederea îmbinării carismei tale cu personalitatea ta dinamică pentru a reuși să-i câștigi de partea ta și mai ales să-ți exprimi ideile pe înțelesul tuturor.
Ești perceput ca un partener de lungă durată? Foarte mulți lideri dovedesc o preocupare tot mai mare față de atingerea rezultatelor, punând mai puțin preț pe latura umană. Ei caută să-i împingă pur și simplu pe oameni în direcția dorită, forțându-i direct sau indirect să se alinieze convingerilor și valorilor lor proprii. Însă ei nu înțeleg că pentru a schimba oamenii trebuie să intervii în comportamentul, în gândirea și mai ales în procesul formării sentimentelor lor. Oamenii simt cine ești, iar dacă nu te percep ca o persoană capabilă să exprime sentimente autentice de grijă și compasiune, ca un partener de lungă durată, ci te percep ca un stăpân, atunci nu se va crea niciodată o legătură spirituală între tine și ei.
Realizările personale și profesionale sunt rezultatul impactului pe care îl ai asupra vieții celorlalți oameni. Așa cum eșecurile sunt cei mai buni profesori și constituie adevărate trambuline către marile succese, tot așa oamenii de care te înconjori pot fi cei mai buni profesori, constituind adevărate trambuline către marile succese dacă îi lași să-și aducă aportul la formarea personalității tale și la dezvoltarea capacităților tale de leadership.
Dovedești că ai prezență de spirit în deciziile pe care le iei sub presiunea unei imagini de sine avantajoase, dar care nu are acoperire reală în zona de acțiune a celorlalți oameni?
Un lider care nu-și sprijină eforturile și inițiativele pe puterea sa de a empatiza cu ceilalți oameni, nu va reuși niciodată să-și păstreze poziția pe care o deține – ci este ca un pilot de curse aflat în competiția vieții lui, a cărui mașină rămâne fără combustibil. Odată ce ai construit relații cu oamenii și ai trecut la un nivel superior de performanță, nu abandona și nu neglija niciodată aceste relații.
Ca lider trebuie să întreprinzi o călătorie plină de satisfacții: călătoria spre adevărata ta valoare. Privește-te cu ochii sufletului, apoi modelează-ți potențialul după propriile tale convingeri, criterii și idei. Caută să fii așa cum te vezi. Dă glas realității prin intermediul a ceea ce ești, a ceea ce gândești, a ceea ce simți și a ceea ce-ți dorești. Te-ai convins că totul se bazează pe leadership?
Perfecțiunea este greu de atins, însă izvorul ei stă în oameni și în lider, în principiile generate de leadership, în respectarea eticii și legalității acceptate unanim de societate la un moment dat.
Tu poți lua decizii chiar dacă ceilalți nu sunt de acord cu tine? Mergi până în pânzele albe pentru o cauză dreaptă? Cum te faci vizibil pentru ceilalți, ai prezență de spirit? Poți lua decizii în ciuda incertitudinilor și a presiunilor? Îți sprijini eforturile și inițiativele pe puterea ta de a empatiza cu ceilalți? Crezi că oamenii din jurul tău îți pot fi profesori în anumite momente? Ce ai învățat până acum de la ei?
Leadershipul urmărește formarea unei imagini de sine conforme cu realitatea, dar care pune în prim plan adevărată valoare a viziunii din care purcede instinctul efortului individual de a schimba percepția oamenilor despre realitate.
Rolul leadershipului într-o reprezentație a personalității este acela de a construi punți spre noi orizonturi ale cunoașterii de sine, din care se dezvoltă deprinderile necesare unei mai bune adaptări la situațiile din viața profesională.
* Notă: Rusu, Liviu - Eseu despre creația artistică, Editura Științifică și enciclopedică, 1989.





