ro  fr  en  es  pt  ar  zh  hi  de  ru
ART 2.0 ART 3.0 ART 4.0 ART 5.0 ART 6.0 Pinterest

Scânteia dintre polii contrastului

On Februarie 03, 2013, in Leadership Fusion, by Neculai Fantanaru

Configurează-ţi traseul existenţial, fără să denaturezi factorul de amplificare a propriei tale evoluţii.

Mă găseam în situaţia de a mă vedea prins într-un context dominat de contradicţii şi paradoxuri, o deconectare uşoară de la o obişnuinţă savuroasă. Topirea lentă a unei motivaţii continue, a unei energii care mă umplea până când se revărsa, o scădere a capacităţii mele de înţelegere a lucrurilor, a lumii, a timpului, dar mai ales a Omului din mine.

Trăiam senzaţia deconectării de la elementul care mă definea, care mă împlinea ţâşnind din mine ca un izvor, dar curgea neîncetat în direcţia opusă cursului firesc. Rezultatul unui conflict cu mine însumi, derutant ca o furtună care-mi risipea liniştea interioară. Intensificarea unui Ego hipertrofiat, extrem de confuz şi vulnerabil.

Ceva ce se risipea într-un spaţiu infinit, apoi se reîntorcea. O diminuare a energiei care ajungea la zero, începând apoi să crească din nou, însă în sens contrar. După ce atingea o nouă valoare maximă, de sens opus primei, descreştea iarăşi ajungând la zero. Un ciclu care se repeta tot mai des, mai dezlânat, mai imprevizibil, pentru a întări acel nefiresc al evoluţiei mele, pentru a mă păcăli tot mai mult - efectul advers al unei judecăţi suspendate, a unei reacţii neintenţionate.

Nu mai puteam deosebi adevărul de fals, iluzia de realitate. Cine m-ar fi studiat cu atenţie, un observator fin precum Dostoievski sau Balzac, m-ar fi plasat într-un context impregnat de confuzii, nefavorabil curiozităţii mele intelectuale anterioare, neputinţa de a studia, de a mă cultiva în toate sensurile. Demonul neclarităţii îmi învăluia în mod abuziv cunoaşterea, întreaga fiinţă, afectând tot mai mult gradul meu rentabilitate şi factorii de care depindea leadershipul.

Un ansamblu de regres şi involuţie rapidă aducătoare de previziuni sumbre, caracteristice acelui moment greu şi încordat ca o strună de vioară, subţire şi tăioasă, reflectând tot mai vizibil o formă a disperării duse la limită. O eroare asumată? Un avertisment? Un temporisation a capacităţilor mele dus până la extrem?

O voinţă malignă, o conştiinţă majoră

După cum Gobsec, cămătarul din opera lui Balzac se juca cu victimele lui, toţi acei oameni chinuiţi de neajunsuri care veneau disperaţi să împrumute bani de la el, tot astfel şi eu simţeam că cineva se joacă cu mine, dominându-mă prin superioritatea sa.

O voinţă malignă, cămătărească, o conştiinţă majoră, înşelătoare, cercetându-mă cu cruzime, atrăgându-mă forţat ca un magnet numai pentru a sorbi cu nesaţ din mine şi ultima picătură de lumină, profunzimea propriei mele gândiri, miezul identităţii mele. O insuficienţă a funcţionării mele?

Ceva nedrept şi exagerat în mijlocul cunoaşterii mele. Un fenomen electric, ca o auroră boreală, care provoca o senzaţie intensă, dar furtunoasă. Un supracurent în instalaţia care aprindea dintr-o dată LED-ul uriaş al progresului şi evoluţiei mele, apoi îl stingea la scurt timp, fără să mai pot da “restore”. Scânteia dintre polii contrastului, semnalul unei stări de incertitudine, o dorinţă de exploatare a realităţii transformată rapid într-o vâlvătaie, stingându-se apoi la fel de uşor cum a apărut, în întuneric.

Ceva îmi denatura factorul de amplificare al propriei mele evoluţii. Eram obsedat de ideea de a poseda tot mai multă ştiinţă. Şi totuşi, chinuit de acest simţământ cu zimţi foarte fini, al inutilităţii şi abandonului, eram în aşteptarea izbăvitoarei reveniri. Un LED roşu care se stingea şi se aprindea repetat - la un influx electric extern.

Leadership: Lupta continuă dintre două regimente

Te laşi prins într-un context dominat de contradicţii şi paradoxuri? Care este factorul care contribuie la topirea lentă a motivaţiei tale continue de a fi mai bun? Trăieşti senzaţia deconectării de la elementul care te defineşte? Îţi plasezi identitatea într-un context impregnat de confuzii? Ce anume denaturează factorul de amplificare al propriei tale evoluţii?

Un citat pe care l-am găsit întâmplător pe internet, şi pe care probabil mulţi guru ai timpului prezent îl scot din desaga plină cu secrete atunci când vor să capteze atenţia publicului pe la întâlniri şi sesiuni de traininguri, suna cam aşa: “Depăşiţi-vă aşteptările. Nu sunteţi motivaţi să faceţi lucruri extraordinare, ci să faceţi lucruri normale extraordinar de bine.

Tot felul de experţi din diferite domenii sunt bucuroşi să-ţi explice de ce stabilirea nivelului de aşteptări este inevitabilă, la fel de importantă ca şi procesul derulat ulterior, atunci când începi să-ţi stabileşti obiectivele.

Dar ei uită sau nu iau în considerare efectele eforturilor necorespunzător dozate, fiindcă nu s-au izbit de acea limită de suportabilitate pe care nu o poate trece nimeni decât cu un singur preţ: o scădere a capacităţii de înţelegere a lucrurilor şi de răspuns adecvat.

Mai devreme sau mai târziu, aceasta depăşire de sine, grabnică, hotărâtoare, va ieşi din matcă şi va inunda capacitatea de înţelegere a lucrurilor, de asimilare a noilor cunoştinţe utile performanţei.

E o chestiune particulară de trend, de interes sau cumva de supravieţuire, care mă îndurerează. Un soi alterare a factorilor de stimulare a înnoirii, deconectarea de la dispozitivul de control intern, o maladie incurabilă căreia uneori din neştiinţă sau din grabă, suntem tentaţi să-i picăm pradă. Lupta continuă dintre două regimente, unul care vrea să obţină o poziţie de superioritate, dar nu poate păstra cuceririle, şi unul al cărui avanpost se afla în apropierea făgaşului măsurii, al echilibrului şi normalităţii.

Într-un asemenea context, propun să testăm o cale alternativă. O constatare. Şi anume, constatarea conform căreia conflictul dintre cele două regimente joacă un rol vital, menţinându-ne într-un ritm alert conţinu; punându-ne faţă în faţă cu noi înşine, cu capacitatea noastră de dezvoltare, prin educarea mobilităţii şi voinţei de a urma căile progresului.

Leadership: Cum îţi atingi limitele constructive?

Dacă nu vrei să trăieşti senzaţia deconectării de la elementul care te defineşte, apără-ţi Ego-ul. Conştientizează-ţi limitările în acele situaţii în care ceilalţi avansează cu paşi repezi spre noi posibilităţi. Nu te grăbi, nu-ţi diminua energia în drumul tău de a deveni mai performant.

Aşa cum hipertensiunea creşte vulnerabilitatea organismului la condiţiile meteo extreme, tot astfel şi tu, dacă te laşi învăluit de demonul neclarităţii, modul tău de funcţionare şi leadershipul va scădea sub gradul rentabilitate, inducând un permanent bruiaj al gândurilor şi al reacţiilor exterioare şi interioare la stimuli de tot felul  care vin şi pleacă. Un clipocit permanent, un bruiaj care nu îţi permite niciodată să avansezi spre perfecţiune.

Cum îţi atingi limitele constructive? Cu riscul apariţiei unei “hipertensiuni” în modul tău de a aborda procesul de evoluţie, care netratată poate eroda ireversibil potenţialul tău de creştere?

Scânteia dintre polii contrastului reliefează existenţa acelui conflict dintre voinţă şi putinţă, defavorabil, care poate determina stagnarea şi chiar involuţia.

Culmile gloriei se ating greu după mulţi ani de muncă bine dozată, făcând sacrificii conştient acceptate. Este o investiţie pe termen lung pe care ar trebui s-o ia in considerare fiecare dintre noi pentru a putea face lucrurile normale extraordinar de bine, canalizându-ne energiile în direcţia potrivită spre atingerea excelenţei.

Configurează-ţi traseul existenţial, fără să denaturezi factorul de amplificare a propriei tale evoluţii.

 


Ultimele articole accesate de cititori:

  1. Alchimistul (II)
  2. Alchimistul (I)
  3. Tango to Evora
  4. Lily was here

Alatura-te Comunitatii Neculai Fantanaru
decoration
Despre | Site Map | Termeni si conditii | Parteneri | Feedback | RSS Feeds
© Neculai Fantanaru - Toate drepturile rezervate

Like Us On Facebook

Subscribe to us