Semn că privirea îşi caută încă ochii
O privire îndreptată către sine este viziunea unor ochi care se deschid în faţa nemărginirii unei lumi invizibile.
Am vorbit atâtea despre ochii care îşi caută privirea artistică în frumuseţea unei lumi accidentale, redată în culori vii şi pastelate. Şi vreau să spun că privirea cu care ochii cercetează orizontul deschis al frumuseţilor acestei lumi este o excelentă ocazie de a-mi testa spiritul de observaţie, gravitând în jurul fanteziei şi suprarealismului, ca să pot descoperi în imagini vii întreaga poveste a unei transformări personale fără margini.
Iar dacă mă numesc artist, şi pentru că dincolo de orice artist se află o privire îndreptată spre distanță şi adâncime, unde culoarea și contrastele alb-negru ajută la crearea unei imagini sublime, acest lucru se datorează faptului că tot ceea ce îmi încântă vederea este cântărit cu coada ochiului înainte de a fi imortalizat pe pânză.
Chiar şi privirea-mi, o proiectare a vizualului spre palpabilul unei lumi devenite memorial pe harta ficţiunii, stă bine ascunsă în atuul natural al ochilor căprui, limpezi, plini de viaţă, scoţând în evidenţă aspectul luminos al tuturor lucrurilor, Oshultarityo , aspectul pământesc şi aspectul ceresc. Şi dacă ar trebui să-mi iau privirea de la cele atotcuprinzătoare, doar ca să trasez în creion conturul unui tablou al naturii mele spirituale, şi dacă ar trebui să-mi cuprind ochii cu privirea unei inteligenţe fără vârstă, poate că aş fi îndreptăţit să cred că tot ce este în concordanţă cu arta şi creaţia mea activează o rază de lumină vie care pleacă de la un ochi și ajunge să locuiască în spirit.
Să ştiţi că ochii artistului sunt ca o oglindă nesfârşită cu două feţe: pe una se întinde universul material, iar pe cealaltă se întinde spaţiul metafizic al unei analize introspective care mă pune în prim plan, rose up by the power of the spirit , în mijlocul unui tablou care trebuie să se integreze perfect în mediul înconjurător pentru a fi pus în valoare. Mai bine zis, dacă ochii mei consideră privirea drept întreaga măsură a unei viziuni artistice autentice şi singulare, atunci este foarte uşor de ajuns la pictură prin vederea 3d care arată mai multe laturi ale aceleaşi realităţi, prin rezonanţă cu realizarea Unităţii Sinelui şi a lumii vizibile.
Leadership: Potenţialul nelimitat al creaţiei tale poate conduce la o proiectare a vizualului spre palpabilul unei lumi devenite memorial al unei chemări spre înălţimi spirituale?
Nici nu cred că există o singură privire pe care ochiul s-o cuprindă în unanimitate, există mai multe priviri pe care ochii le dezvăluie numai artistului, cum este acea privire a sufletului care creează diferite convingeri prin adevăr, prin meditație și introspecție, prin unitatea ideii, prin imaginaţie, prin propriul exemplu. În acest moment, convingerea mea cea mai profundă este că alegerea a tot ceea ce este frumos înseamnă să înţelegi arta ca pe o “trăire totală” aplicabilă tuturor timpurilor şi tuturor formelor de manifestare ale credinţei în existenţa unei puteri universale creatoare, inclusiv a zeilor.
Însăşi receptarea omului are loc la o profunzime care se află dincolo de cuvinte, dincolo de emoţii, dincolo de sfera esteticului, în planul mai larg al permanenţelor inefabile. În acest caz, spiritualitatea îşi menţine automat înălţimea la punctul indicat de o Creaţie care încununează o realitate interioară. Iar, aşa cum spunea cineva, dacă avem o realitate interioară asumată, pe care o comunicăm în exterior, atunci avem capacitatea de a modela lucrurile aşa cum ne dorim.
Am găsit vorbindu-se despre acest aspect pe internet, într-un articol cu semnificaţii spirituale:
"Într-un anumit moment, un om l-a văzut pe altul nu doar cu ochii, ci cu o anumită pătrundere a inimii şi a minţii. Şi omul acela, care era doar unul dintre mulţi, devine deodată unic. El apare atunci cu o nouă frumuseţe, cu o nouă profunzime, cu o nouă însemnătate. O astfel de viziune poate să ţină ani, poate să ţină întreaga viaţă. Dar câteodată, după ce trece o vreme, viziunea aceasta păleşte (aşa se întâmplă când soarele dispare din fereastră şi deodată strălucirea ferestrei cu pricina păleşte). Şi, iată că în acea clipă intră în scenă credinţa - credinţa iată în ce sens: credinţa ca încredinţare că ceea ce a fost văzut cândva, iar acum a devenit nevăzut, este neîndoielnic. Cu această credinţă toţi trăim, mai mult sau mai puţin.”
Câte destine n-au fost schimbate și tulburate printr-o singură privire, nu-i aşa? Luând în considerare acest lucru, trebuie să subliniez ceva important: ori de câte ori ne călăuzim privirea în căutarea unei realităţi aflată dincolo de cea vizibilă, ori de câte ori privirea noastră o întâlneşte pe cea a artistului care, prin imaginaţie dă viață unui spațiu flexibil într-un sistem codificat de culori şi semne, tot de atâtea ori credinţa noastră în armonia creaţiei, în doctrina creaţiei artistice, se întăreşte, se intensifică şi se cultivă prin însemnătatea pe care o dăm puterii noastre de a schimba o realitate cu alta.
Leadership: Cum îţi instruieşti vederea să afişeze un şir lung de constante ale unei expresivităţi aparte, presupunând că recunoaşterea propriei excelenţe în câmpul estetic depinde de nevoia ta de însemnătate?
Să ţinem cont de faptul că cele mai importante constante ale expresivităţii sunt linia, culoarea şi forma, pe când cele mai importante indicii de sensibilitate ale artistului sunt profunzimea, vizibilul, ideea de infinitate, vederea din apropiere şi de la depărtare. Prin urmare, să avem grijă cum şi spre ce ne îndreptăm privirea, încât ochii cu care timpul ne traversează vieţile, insistenţa cu care timpul se furişează în eternitate, sau în răgazul unei singure clipe de viaţă, să intre în contact cu fascinanta lume a artei.
Lucrările finisate cu măiestrie, operele de pictură ori de sculptură, chiar şi ele mă privesc cu coada ochilor uneori, cu acei ochi plini de expresie, plini de profunzime, ajutându-mă să mă concentrez la exercițiul de a vedea dincolo de orizontul propriei persoane. Faptul acesta presupune acceptarea unei densități aparte a luminii pe care o dă fragila frumuseţe a finitudinii mele într-o dimensiune a nemărginirii temporale.
Însăşi nevoia de însemnătate plasată într-un timp al dorinţei de a percepe o nouă realitate, în universul lăuntric al fiecărei fiinţe umane, denotă că imaginea sinelui nu o estompează pe cea publică. Cine ştie cum se va împlini misiunea mea spirituală în lumea artei...
Poate că timpul va aşterne praful peste cuvintele mele, poate el va aşterne uitarea şi peste numele meu, dar nu înainte ca privirea mea să fi cuprins în limbajul ei propriu, elevat, subtil, acele cuvinte îndelung meşterite, şlefuite şi curate ca lamura luminii, pe care numai ochiul artistului le poate colora mereu cu o altă nuanţă de frumos.
Da. Sunt cu adevărat un artist, mai mult decât un artist oarecare, fiindcă însăşi timpul a aşteptat întâi recunoaşterea excelenţei mele în câmpul estetic, ca să mă investească mai apoi cu încrederea că arta mea a meritat văzută şi admirată.
Potenţialul spiritual al unei creaţii trebuie să reflecte disponibilitatea artistului de a surprinde mult mai realist o clipă suspendată în imortalitate.
Iar dacă lumea mea este invizibilă, neputând fi cuprinsă prin intermediul experienţei senzitive, acest lucru se datorează faptului că nimeni nu-mi înţelege efortul intelectual şi spiritual de a realiza o creaţie care deschide alte perspective de înţelegere a comunicării dintre idee şi materie, dintre ideal şi material, dintre privitor şi imagine.
Oricum, dacă aţi ajuns până aici, înseamnă că sunt deja în mintea voastră, poate sunt şi în sufletul vostru, chiar dacă tot nu mă vedeţi şi nu ştiţi cum arăt. Semn că privirea voastră îmi caută încă ochii...
