ro  fr  en  es  pt  ar  zh  hi  de  ru
ART 2.0 ART 3.0 ART 4.0 ART 5.0 ART 6.0 Pinterest

Sferele atotstăpânitoare ale naturii omeneşti

On Aprilie 13, 2014, in Leadership IQ-Light, by Neculai Fantanaru

Ţine-te la distanţă de lumea complexă şi covârşitoare a “exilului”, stabilind o relație tainică și profundă cu cele mai adânci trăiri ale unei vieţi minuţios dimensionate.

Jean Valjean nu iubise niciodată pe nimeni. De douăzeci de ani era singur pe lume. Nu fusese niciodată tată, amant, soţ, prieten. La ocnă era răutăcios, ursuz, cast, ignorant şi sălbatic. Inima acestui bătrân ocnaş era neprihănită. Sora lui şi copiii surorii sale nu-i lăsaseră decât o amintire ştearsă şi depărtată, care sfârşi prin a se risipi aproape cu totul. Făcuse tot ce i-a stat în putinţă ca să-i regăsească şi, neizbutind să-i regăsească, îi uitase. Aşa era firea omenească. Celelalte emoţii duioase ale tinereţii, dacă avusese vreuna, se năruiseră în gol.

La rândul ei, Cosette devenea şi ea alta, fără să-şi dea seama, biata micuţă. Ca toţi copiii, asemenea tinerelor mlădiţe ale vieţii, care se agaţă de orice, încercase să iubească. Nu izbutise. Toţi o respinseseră: Thenardierii, copiii lor, ceilalţi copii. Nimic şi nimeni n-a mai vrut să ştie de ea. E trist că trebuie s-o spunem, aşa cum am mai spus-o: la opt ani avea inima de gheaţă. Nu din vina ei, nu putinţa de a iubi îi lipsea, ci, vai ! Împrejurările prielnice.

Soarta contopi pe neaşteptate aceste două existenţe dezrădăcinate, deosebite prin vârstă, asemănătoare prin nenorocire şi le logodi cu puterea ei atotstăpânitoare. Într-adevăr, una o întrecea pe cealaltă. Prin instinct, Cosette îşi căuta un tată, aşa cum, prin instinct, Jean Valjean îşi dorea un copil. Întâlnirea lor însemna o regăsire.

Din clipa când aceste două suflete s-au întâlnit, ele şi-au dat seama că nu pot trăi unul fără altul. *

Leadership: Poţi să te întorci cu spatele la zidul care te înconjoară neîncetat, luând în considerare înţelegerea profundă a unei viziuni şi a unei stări de spirit care te ajută să priveşti cu mare atenţie darul vieţii?

În timp ce o parte a vieţii tale este angrenată în actul separării de lume, al cărui conţinut este determinat prin slăbirea voinţei de a rezolva cererile propriului sine superior, care se cere a fi urmat cu stricteţe, o altă parte (cea a leadershipului care include viziunea pe termen mediu şi lung), te ajută să-ţi îmbogăţeşti mai bine personalitatea prin relaţia cu ceea ce te aştepţi să oferi şi ceea ce primeşti de la ceilalţi.

Viziunea este scenariul posibil al unei întâlniri cu tine însuţi într-o împrejurare în care geneza gândirii tale dă naştere unui model de asociere cu frumuseţea unei experienţe de ataşament faţă de o forţă motivantă puternică. Prin extindere, darul vieţii ţine îndeosebi de vibraţia intersectării a două conştiinţe curate într-o aceeași unică realitate.

Cine spunea că “Tot ceea ce oferi, reflectă conştiinţa din care oferi” avea nu doar dreptate, ci mai multe dreptăţi. Mai întâi, fiindcă aspiraţia spre luciditate şi duioşie determină o anumită vulnerabilitate, mai presus de orice acorduri cu viaţa, care amână accesul la acea faţă nevăzută a lumii, împiedicându-te să aluneci în abisurile negaţiei sau ignorării valorilor adevărate. Apoi fiindcă gândirea bazată pe convingeri solicită în mod explicit un anumit tip de protecţie, un fel de putere interioară ţâşnită din adâncul fiinţei care îţi oferă încrederea că nu e totul pierdut, manifestându-se în exterior.

Aşadar conştiinţa este un simbol al aspiraţiei şi gândirii care, asemenea unui glob magnetic care atrage toate obiectele de fier din jur, armonizează toate elementele pozitive şi negative ale omului, după care le transformă în manifestări adaptate realităţilor vremii. Conştiinţa, bazată pe instinct, alcătuită din intuiţii şi forme ale cunoaşterii, schimbă acea componentă stranie a spiritului uman, în cadrul perioadei de tranziţie spre un stadiu dezvoltat, spre un alt tip de personalitate. Una deschisă oricărei provocări materiale, morale sau sentimentale.

Modul cel mai bun de a înţelege valoarea poziţiei pe care o ai faţă de sensul pozitiv al evoluţiei tale este să explorezi o regăsire între două existenţe. Crearea omului nou, prin lepădarea de cel vechi, are ca miză șansa unei regăsiri într-un plan comun cu o altă entitate de aceeaşi natură.

Poţi să te întorci cu spatele la un zid care te înconjoară neîncetat? Nu poţi. Dar îl poţi accepta şi utiliza ca un nou stil de a evolua, făcând din el o cazemată, un sprijin puternic care să te separe de lumea complexă şi covârşitoare a „exilului”. În care accentuarea contrastelor dintre înălţimi şi abisuri, între întrebări şi răspunsuri, între minte şi inimă, pot determina o destabilizare nefavorabilă.

Exilul reprezintă o realitate dură, foarte răspândită în zona leadershipului, puţin cunoscută, dar cu atât mai surprinzătoare, dezvăluind latura nevăzută a omului. El poate recunoaşte realitatea propriului său suflet abia după ce elementele “durere” şi “suferinţă” au devenit trecut.

Leadershipul are ca sursă de alimentare acea ipostază a conştiinţei care experimentează totalitatea unei vieţi care nu diferă calitativ de segmentele care o alcătuiesc: măreţia sufletească şi tăria de caracter, filtrate prin procesul de formare al "Omului Nou".

Sferele atotstăpânitoare ale naturii omeneşti relevă acele schimbări ce pot apărea în conştiinţa noastră ca modificare a viziunii despre noi înşine, determinând modalităţi de acţiune diferite, cu impact asupra prezentului şi viitorului nostru şi al celor din jur. Reprezintă o regăsire a sinelui superior între două existenţe.



* Notă: Victor Hugo - Mizerabilii;

 


Ultimele articole accesate de cititori:

  1. Alchimistul (II)
  2. Alchimistul (I)
  3. Tango to Evora
  4. Lily was here

Alatura-te Comunitatii Neculai Fantanaru
decoration
Despre | Site Map | Termeni si conditii | Privacy | Parteneri | Feedback | RSS Feeds
© Neculai Fantanaru - Toate drepturile rezervate