Neculai Fântânaru

Totul depinde de cine conduce

Slave To Love

On Octombrie 21, 2018
, in
Leadership Total by Neculai Fantanaru
Slave To Love

Cu cât atenția se desprinde de realitatea imediată, cu atât crește capacitatea de a percepe complexitatea multiplă a condiției umane.

Orice gest al ei pare o invitație la lectură. Totul, în liniile precise ale privirii sale încântătoare, în grația mișcărilor pe care le efectuează corpul ei, pare încredere în viață, rezultatul unor alegeri înțelepte. Ochii îi trădează cele mai ascunse gânduri, semne și simptome ale prezenței unui duh blând și liniștit, dar care vrea să țină în robie, în întunericul unui labirint viu, pe toți aceia ce trăiesc într-o imagine a perfecțiunii. Așa se naște forma artistică a unui scris plin de însuflețire.

Fenomenul expresionist este infinit mai diferențiat în cazul actualizării unei „așteptări”. Întâlnirea noastră pare răspunsul minții ei la o situație de viață cu care nu s-a mai confruntat, o încercare de explorare a felului în care emoția i-a modelat gândirea artistică, exact ca atunci când experimentezi un joc plin de neprevăzut din care se poate naște o capodoperă a dramaturgiei. Delir sau exaltare?

O poveste care atrage toate privirile este un tablou care se poate citi numai de aproape. Preponderent creativ, sunt tentat să mă gândesc la ea ca la o provocare fără margini, aceea a unei îndrăgostiri ireversibile, privind-o ca din reflexia unei oglinzi fără sfârșit și fără ascunzișuri. Dar în același timp o privesc cu teama cu care artistul încearcă o nouă combinație de culori pentru a spori efectul de spațialitate.

Adevărata măiestrie în revelarea unei viziuni profunde constă în a transforma o idee fragilă într-o operă capabilă să lumineze ceea ce rămâne ascuns.

Impulsul trăirii care se cere exteriorizat, fundamentându-se prin valoarea suplimentară a unui tablou vrându-se descoperit până în cele mai mici detalii, în economia senină a subtilității tonale, denotă un ceva ipotecat necunoscutului, tainicului, enigmaticului. Ea nu pare absobită doar de gândul obsedant pentru vreo pasiune arzătoare, încurajată de atașamentul pentru modul particular de a trata vreo întâmplare sub diferite aspecte, într-un aprori al sentimentelor subsumate conceptului de experiență estetică. Mai degrabă pare să trădeze o slăbiciune, o atracție neobișnuită față de frumosul artistic care întrece acea relativitate a frumuseții unei fete tinere.

Probabil, în mintea ei plină de dorințe, freamătă cuvintele lui Proust cu privire la mine: “Opera ta se relevă ca un lucru infinit mai real decât celelalte, ca o reînnoire a lumii, ca o surpriză în univers, oferind acea bucurie pe care o încerci când vezi o lucrare a pictorului tău preferat care diferă de acelea pe care le cunoști.”

Poți arăta că introducerea unor elemente imprevizibile într-o realitate artistică poate îmbogăți povestea unei creații fără a distruge emoția pe care aceasta o transmite?

Datorită ție, mai ales a ceea ce imaginația mea inventează în ținta tuturor privirilor pe care mi le adresezi cu atâta sinceritate, mi-am reconstituit numele și viața. Da, din aceste litere, din acest cuvânt rostit englezește: “in privat”. Nu-i de mirare că arta mea tinde să se coreleze cu creșterea concentrației de provocări ascunse pe care le încearcă numai un plăsmuitor de noi universuri.

Eforturile mele de a sonda un psihic pe care nu voi reuși niciodată să-l cunosc cu adevărat, par a fi orientate mai curând spre o pictură axată pe cromatismul fin patinat al existenței umane disponibilă în multiplele ei înfățișări, de la însingurare la fericire, de la rivalitate la amiciție, de la o afinitate scăzută la una înaltă.

Mult mai important este sufletul pe care mi l-ai citit cu atenție, privindu-mă ca atunci când trebuie să îmbogățești conținutul unei estetici pastelate cu însăși conținut imaginat al unei narațiuni nostalgice, pentru a pune în valoare rostirea unei sensibilități inspirate de filmul fidel al unei realități posibile, dar intangibile.

Poți observa și valorifica detaliile subtile ale unei imagini încărcate de sens fără a cădea în superficialitate din cauza lipsei de atenție față de profunzimea unui conținut continuu prezent?

Nu sunt uimit fiindcă ai pus stăpânire pe o imagine, ci fiindcă ai dus acea imagine în prim planul unui univers apărut din nimic, care continuă să se extindă.

O clipă, ți-ai îndreptat atenția către peisajul rustic din tabloul mamei mele, cu case mici acoperite cu zăpadă, presărate ici și colo în calea celui ce străbate la pas câmpia largă în azurul persistent și infinit al unui cer fără nori și fără... dureri. Nu, nu l-am pictat eu, dar ai fi vrut ți-l fac cadou, ca amintire a unei lumi care te fascinează, ca și conținut de reprezentare a unei zone de cunoaștere ce palpită în inima unei creații de vis.

Există poeți ai penelului de mare virtuozitate și ai fanteziei plastice care nu caută să rămână doar o amintire, ci vor să trăiască într-un „astăzi” veșnic, într-un „prezent” neîntrerupt în care culorile, cu contrastele și combinațiile lor îndrăznețe, creează stări de inspirație tuturor ființelor ce intră în contact cu ele.

Poți rezona cu intensitatea unei imagini pline de sensuri ascunse după ce ai fost afectat emoțional de ceea ce exprimă ea vizual?

Mi-e greu și acum, ca și atunci când ne întâlneam zilnic, să accept din partea ei o laudă doar de dragul de a măguli. Totuși, ea trăia o intensă viață interioară, cu închipuiri și vise de poet rebel ce parcă vrea să învioreze acel contrast al culorilor și formelor neînțelese ochiului reticent la constituirea unui Art Nouveau. Nimic din lume nu-i putea contrazice convingerile înconjurate doar de adevărul ascuns în spatele aparențelor.

Nu-mi dădea răgaz să mă simt plin de energie, adesea îmi reprima tentația de a aspira la orice glorie pe care o puteam valorifica prin creație, evident luându-mă peste picior prin fiecare adăugire (cu iz de critică) pe care o aducea forței mele de imaginație. Când vrei să cercetezi o picătură de sânge, verifică mai întâi cine în cine înfige cuțitul. I can hear your laughter. I can see your smile.

Părea învinsă de o cunoaștere pe care nu poate s-o suporte. Era un fel de invidie care o gonea spre a mă face să mă simt inferior ei, o întristare pentru bunăstarea aproapelui, cu atât mai periculoasă cu cât din ea lua naștere un întreg lanț de împrejurări care se înrăutățeau reciproc. Aici limita imposibilului era trasată de câte un strop de ironie, câte o apreciere mai puțin onestă, căutând să-mi anuleze stima de sine din sfera emoțională a cuvântului scris cu timbrul culorilor care inundă primăvara. You've got to know how the strong get weak.

"Nicu, am sperat să fii un artist doar al frumosului, dar tu pari mai degrabă un rezumat al detaliilor personale pe care le colectezi într-o formulă care nu spune lumii povestea unei imaginații căutătoare de sensuri".

În ce categorie s-ar putea include, în extenso, întreaga arie a creației tale artistice al cărei conținut plin de sens vizează implicit un act de transcendere și de simbolizare a unui moment care nu se uită niciodată?

Din ziua aia n-am mai văzut-o, dar ea încă trăiește în amintirea mea. Și sunt sigur că ea încă își domolește freamătul lăuntric în sfera emoțională a cuvintelor mele ce însoțesc culorile unei arte poetice.

Frumosul unei amintiri corespunde descifrării unui mister aflat între delicatele stingeri ale unor contraste ce par să-și găsească pacea sub clipa de grație a expresivității unei trăiri suprasensibile, făcându-te să te întrebi cu acea dulce sfială a scriitoarei Anais Nin: "De câte ori am refăcut drumul de la început? Unde e începutul? Începutul memoriei sau începutul suferinței..."

Dacă încă îți arunci privirea peste aceste rânduri, dragă cititor, mă simt dator să-ți mai spun ceva. Dacă o vei întâlni vreodată pe fata aceasta tânără și frumoasă de care ți-am vorbit atât de sincer, ca unui prieten bun ce știe să asculte povestea în imagini a unui artist în viață, te rog spune-i următoarele:

"Tell her I'll be waiting in the usual place, with the tired and weary. There's no escape. We're too young to reason in the belief of a picture that came from an unknown sender. Your life will always be a perfect reflection of my state of heart and mind, and of my truest identity."

Amintirea care nu se stinge aparține unui realism al sufletului, modelat de o literatură ce caută sublimul în apropierea tainică dintre Creator și lumea născută din El.

Slave To Love este începutul memoriei sau începutul suferinței, în funcție de experiența pe care ți-o oferă spunerea unei povești cu subiect profund, mai greu abordabil, dar care oferă o trăire intensă a legăturii cu aproapele.



* Notă: Bryan Ferry - Slave To Love

Alatura-te Comunitatii Neculai Fantanaru
Cele 63 de calităţi ale liderului
Cele 63 de calităţi ale liderului

De ce să citeşti această carte? Pentru că este hotărâtoare pentru optimizarea performanţelor tale. Fiindcă pune accent mai mult pe latura umană decât pe conceptul de business, ceea ce permite cu uşurinţă citirea şi înţelegerea ei.

Leadership - Magia măiestriei
Leadership - Magia măiestriei

Trăsătura esenţială a acestei cărţi, faţă de altele existente pe piaţă din acelaşi domeniu, este aceea că descrie, prin exemple, competenţele ideale ale unui lider. N-am susţinut niciodată că eşte uşor să devii un lider foarte bun, dar dacă veţi urma pas cu pas...

Atingerea maestrului
Atingerea maestrului

Pentru unii lideri „a conduce” înseamnă mai mult a juca un joc de şah, un joc de inteligenţă şi perspicacitate; pentru alţii un joc de noroc, un joc pe care cred că-l pot câştiga mergând de fiecare dată la risc şi pariind totul pe o singură carte.

Leadership Puzzle
Leadership Puzzle

Am scris această carte, care combină într-un mod simplu dezvoltarea personală cu leadershipul, ca pe un joc de puzzle, unde trebuie să combinaţi toate piesele date pentru a reconstitui imaginea de ansamblu.

Performanţa în conducere
Leadership - Pe înţelesul tuturor

Scopul acestei cărţi este de a vă oferi cât mai multe informaţii preţioase prin exemple concrete, şi de a vă arăta o cale prin care să dobândiţi capacitatea de a-i determina pe ceilalţi să vadă lucrurile din aceeaşi perspectivă ca dumneavoastră.

Leadership - Pe înţelesul tuturor
Leadership - Pe înţelesul tuturor

Urmăresc în rândurile acestei cărţi să trezesc interesul omului obişnuit pentru acţiune şi succes. Mesajul acestui volum este că o naţiune puternică este format din oameni puternici şi de succes. Iar fiecare din noi are potenţial, deci succes…