Neculai Fântânaru

Totul depinde de cine conduce

Stelele comunică numai cu stelele

On Octombrie 30, 2010
, in
Leadership Quantum-XX by Neculai Fantanaru
Stelele comunica numai cu stelele

Exagerând importanța momentelor mobilizatoare și trăitul în prezent, riscăm să pierdem adevărata măsură a performanței și a virtuților care dau temei unei existențe semnificative.

Unii indivizi își găsesc "în sfârșit" o preocupare, mai mult sau mai puțin conjuncturală, dar fără să exceleze cu adevărat în vreo direcție sau alta. Or acești indivizi seamănă întrucâtva cu puștiul de 7 ani care se bucură nespus la primirea unei jucării, cum ar fi o mașinuță teleghidată. Imediat ce pune mâna pe ea, el o întoarce pe toate părțile, o examinează ca pe o operă de artă, fiind o alternativă super ok la prăpăditul Lego. În sfârșit copilul trăiește intens momentul unui nou început de drum.

Și începe distracția, un nou orizont se întinde în față, visarea unei lumi vesele într-un vârtej de realități posace. Și să-l vezi numai pe posesorul mașinuței, este atât de fericit, atât de mândru de jucăria lui, ca și când doar el ar avea acces la „fața nevăzută“ a unei lumi coborâte din niște visuri de neatins. Uneori scoate la iveală egoistul și posesivul din el: "Nu-mi atinge jucăria. E numai a mea ! " În majoritatea timpului, el se întrece cu alții copii, cu alte mașinuțe...

Așa că, zile întregi, nopți întregi, săptămâni întregi, luni întregi, atât de bucuros este puștiul de 7 ani pentru că în sfârșit și-a descoperit o ocupație interesantă, arătându-se atât de mândru, atât de avântat, atât de încântat de noua lui achiziție în fața celorlalți copii care au și ei mașini teleghidate, poate nu așa rapidă ca a lui. Copilul rămâne cu mașinuța, dar nu cu știința de a fi la înălțime.

Poți să-ți echilibrezi energia de a merge permanent înainte, dar fără să te lași condus de ea, în așa fel încât să-ți descătușezi potențialul și să-ți maximizezi performanța în călătoria ta continuă?

La un moment dat în viață, presupun că așa sunt toți copiii de 7 ani, prinși într-un moment pe care viața îl numește copilărie. Doar un amănunt se încăpățânează să nu se potrivească defel în tabloul general. Ei bine, copiii sunt rareori atenți la multitudinea condiționărilor care determină realitatea exterioară, ei trăiesc momentul prezent fără să privească în printre gratiile realității. Puțini sunt avantajați de uimitoarea experiență de viață care se supune unui destin grandios.

Copii nu iau în calcul faptul că, în timp. mașinuța aia se va strica sau va ajunge aruncată în vreun dulap alături de alte jucării. Ei nu iau în calcul nici faptul că vor apărea alte jocuri și activități mult mai interesante, cum ar fi jocurile pe laptop, iar după cum bine știm emoțiile se manifestă diferit de la o anumită vârstă. Mașinuța aia este un act de spectacol, un semn al mândriei de a fi egalul celorlalți copii bine văzuți și bine poziționați social, lângă scena numită WOW (your play is a wow).

Și până la urmă, mașinuța aia nu-i aduce pe niciun podium, nu-i învață nimic despre viață, despre toate fețele vieții, nu-i învață despre conceptele specifice artei, despre cum avansează știința și tehnicile, și nici nu le ghidează pașii pentru a face alegerile corecte. Viața nu-i învață nimic, până când știința le-o ia înainte, și în loc să-și ghideze eforturile spre lumea artei și a tehnicii care în viitor ar putea să-i claseze pe un podium al marilor învingători, ei se limitează doar la a trăi momentul prezent, în toată splendoarea lui.

Imaginea pe care ți-o construiești și pe care o afișezi în lume depinde de capturarea momentelor care vor trece în curând, sau de uimitoarea experiență de reorganizare a vieții care nu te aștepți să te ducă departe?

Ei bine, fix așa stau lucrurile cu unii oameni care cred că excelează într-o activitate. Sunt așa bucuroși că și-au găsit o îndeletnicire, ca un fel de jucărie, numai a lor, ceva unic la care știu să se raporteze, să aibă cu ce se mândri, nu-i așa? Dar, la urma urmelor, ei nu realizează că sunt doar niște roboței care luminează ca o jucărie, una ce poate fi înlocuită cu o altă jucărie. Și oare câți dintre ei ajung creatori la o fabrică de jucării? Oare câți dintre ei ajung constructori de automobile electrice de înaltă performanță, la fabrica Tesla?

Și, ca o ironie a sorții, s-ar putea ca tocmai acela care conduce compania de automobile Tesla, să nu fi avut niciodată în copilărie o mașinuță teleghidată. Poate că el privea cu ochi insistenți cerul înstelat, după vreun meci de fotbal la care îl ducea din când în când tatăl său, și privea cerul plin de stele cu profeția teribilă a astrologului care poate prezice viitorul unei industrii auto, fără măcar să înțeleagă fundamentele de mecanică.

Stelele vorbesc numai cu sufletul celor care știu să le privească, să le asculte, să le vadă strălucirea, și ele sunt mai apropiate de o atitudine de neînfrânt în fața furtunilor existențiale. Omul dârz și visător e mult mai important decât o sursă de distracție. Și el are răbdare ca stelele să-i garanteze reușita. Adevăratul "The Future Hero" este acela care se identifică cu stelele, acela care știe să citească în fiecare mică strălucire o împlinire a profeției sale.

Și, ca să mă întorc de unde am plecat. Sunt oameni care și-au găsit "în sfârșit" o preocupare. S-ar putea ca această preocupare să fie singura lor jucărie cu care să se poată mândri, dar tot ei s-ar putea putea să nu afle niciodată cum se conduce un automobil Tesla nou nouț, abia ieșit dintr-o fabrică Tesla.

Așadar, ai grijă cu ce te mândrești, nu cumva să rămâi prizonierul unei lumi mici, pe cale de dispariție, în timp ce altcineva ajunge înfăptuitorul unei lumi globale, cosmice. Poate că, totuși, stele comunică numai cu stelele...

Ca să ajungi la nivel înalt în leadership trebuie să fii avantajat de o împletire a planului lui Dumnezeu cu decizia ta de a fi ferm în ce privește reprioritizarea lucrurilor care sunt trecătoare.

Stelele comunică numai cu stelele numai atunci când omul își dă seama că este favorizat de providență în așteptarea unui viitor ce merită a fi trăit numai prin strălucirea credinței de a afla adevărul ascuns sub aparența lucrurilor, sau de a schimba aparența lucrurilor care neglijează sensul adevăratei „ținte” a vieții.

Alatura-te Comunitatii Neculai Fantanaru
Cele 63 de calităţi ale liderului
Cele 63 de calităţi ale liderului

De ce să citeşti această carte? Pentru că este hotărâtoare pentru optimizarea performanţelor tale. Fiindcă pune accent mai mult pe latura umană decât pe conceptul de business, ceea ce permite cu uşurinţă citirea şi înţelegerea ei.

Leadership - Magia măiestriei
Leadership - Magia măiestriei

Trăsătura esenţială a acestei cărţi, faţă de altele existente pe piaţă din acelaşi domeniu, este aceea că descrie, prin exemple, competenţele ideale ale unui lider. N-am susţinut niciodată că eşte uşor să devii un lider foarte bun, dar dacă veţi urma pas cu pas...

Atingerea maestrului
Atingerea maestrului

Pentru unii lideri „a conduce” înseamnă mai mult a juca un joc de şah, un joc de inteligenţă şi perspicacitate; pentru alţii un joc de noroc, un joc pe care cred că-l pot câştiga mergând de fiecare dată la risc şi pariind totul pe o singură carte.

Leadership Puzzle
Leadership Puzzle

Am scris această carte, care combină într-un mod simplu dezvoltarea personală cu leadershipul, ca pe un joc de puzzle, unde trebuie să combinaţi toate piesele date pentru a reconstitui imaginea de ansamblu.

Performanţa în conducere
Leadership - Pe înţelesul tuturor

Scopul acestei cărţi este de a vă oferi cât mai multe informaţii preţioase prin exemple concrete, şi de a vă arăta o cale prin care să dobândiţi capacitatea de a-i determina pe ceilalţi să vadă lucrurile din aceeaşi perspectivă ca dumneavoastră.

Leadership - Pe înţelesul tuturor
Leadership - Pe înţelesul tuturor

Urmăresc în rândurile acestei cărţi să trezesc interesul omului obişnuit pentru acţiune şi succes. Mesajul acestui volum este că o naţiune puternică este format din oameni puternici şi de succes. Iar fiecare din noi are potenţial, deci succes…