Știința absolutului

Extinde-ți capitalul de înțelegere a elementelor care controlează dezvoltarea științei pe care o slujești, astfel încât ele să îndeplinească exigențele de performanță care caracterizează calitatea evoluției tale.

Știința aceasta era mai grea decât oricare alta, percepută ca un cumul al contrastelor dintre cele văzute și cele nevăzute. Căci însemna să consider elementele unor concepte, procese, legități, teorii, drept probabilități de acceptare a imaginarului. Reunite sub forma unui raționament profund și subtil care nega sau respingea orice principiu fundamental acceptat de toată lumea drept definitiv.

Era știința absolutului, factor înnăscut și instinctiv în alcătuirea sentimentului de nemărginire care se poate transforma oricând în abis. O călătorie într-un spațiu pierdut, aproape de neînțeles, cu atât mai fascinantă cu cât experiența de a mă situa între două lumi diferite, între două extreme care se condiționau reciproc, devenea, zi după zi, mai bogată. Totul în mintea mea se contura într-un zigzag foarte bizar, pe fondul suspiciunilor de incompatibilitate între ceea ce știam, ceea ce nu știam și ceea ce presupuneam.

Fizicianul englez James Prescott Joule măsura căldura peste tot unde se afla. Ani de zile a măsurat căldura produsă prin orice proces, mecanic, electric sau magnetic, în orice mediu imaginabil.

Implicațiile muncii sale colosale m-au convins că era necesară o extindere a capitalului de înțelegere a noțiunilor abstracte, pentru a include laolaltă, într-un cadru mai larg, noi proprietăți ale materiei ce-și aștepta plămădirea. Dar să descifrez tainele deosebit de complexe ale transformării elementelor rezultate din diviziunea tangibilului cu intangibilul, era mai mult o povară decât o provocare directă.

Poți să modifici tiparul relațiilor cu cele ce te înconjoară astfel încât să te acomodezi cu ceea ce este independent de orice condiții și relații, atunci când te confrunți cu limitele unei situații de tipul "you can not get something from nothing" ?

Ori de câte ori aveam în vedere o nouă formulă experimentală de multiplicare a sensului noțiunilor cercetate, mă cuprindea îndoiala. Mă simțeam prins într-un ciclu de oscilații care se auto-alimenta integral dintr-o rețea de interdicții de tipul you can not get something from nothing, atras într-un veritabil vortex de ambiguități, neputând să echilibrez și să armonizez toate exigențele de aplicare a regulilor științei într-un mod integrat și coerent.

Întrucâtva, semănam cu un personaj al lui Dostoievski care își răscolește toate adâncurile tăinuite ale ființei sale pentru a-l găsi pe Dumnezeu. Și, prin aceasta, înțelesul vieții.

Chiar dacă diferitele forme de măsurare a activelor leadershipului nu posedă decât o oarecare valoare intrinsecă – cazul provocării de a explora cele mai speciale, mai îndepărtate sau mai ascunse regiuni ale științei, nedelimitate precis, dar din care se poate extrage minereul cel mai prețios, constând în puterea de înțelegere profundă – ele totuși au menirea de a lega un spațiu cunoscut de unul necunoscut.

Sensul noțiunilor pe care le cercetam, aceste active care se puteau extrage, izola sau reproduce din orice tip de eveniment sau situație, aveau ca principal obiectiv poziționarea eficientă a conținutului lumii mele de gândire pe un palier de incontestabilă valoare.

Ele erau date de conceptele, procesele, legitățile, teoriile susținute și promovate, reunite sub forma unui raționament profund și subtil care putea nega sau respinge orice principiu fundamental acceptat de toată lumea drept complet definitiv. Dar ca să producă rezultate de excepție, aceste active trebuiau “deschise”, așa încât să consume cât mai multe resurse de cunoaștere, care, la rândul lor, să poată fi direcționate spre o mai eficientă gestionare a ascensiunii spre excelență.

Încerci să reprezinți într-o formă realistă ceea ce poți percepe ca desăvârșit în limitele căutării de sine, fără să poți defini absolutul care te oprește din evoluție?

Necunoașterea în profunzime a leadershipului, datorată utilizării ineficiente a resurselor puse la dispoziție de știință, pe fondul suspiciunilor de incompatibilitate între ceea ce știi, ceea ce nu știi și ceea ce presupui, scade pe un al doilea plan utilitatea a ceea ce faci și transmiți. Una din cerințele minimale pentru promovarea leadershipului este să echilibrezi și să armonizezi toate exigențele de aplicare a percepțiilor și înțelegerilor de la nivelul științei cultivate într-un mod integrat și coerent.

Absolutul este ceea ce încerci să creezi sau să crezi independent de orice condiții sau relații cu totul din jur. El se extrage din reprezentarea unor lucruri concrete sau întâmplări exemplare ce au un corespondent într-o atitudine creatoare, care se descarcă în idei, ducând la o nouă reprezentare a raporturilor dintre particular și general.

Care sunt însușirile spațiului în care sunt adunate toate obiectele exteriorului ce pot da însemnătate modului tău de a exprima o nouă realitate? Spațiul acesta care se conturează din mers, se produce prin chiar utilizarea sa ca un produs material și, mai ales, imaterial, nicicând asigurat în stabilitatea și durabilitatea sa, fiind „consumat” de către chiar utilizatorii săi. El se întinde între ceea ce se întâmplă și ceea ce ceea ce nu se vede, sugerând deci o legătură sistematică între ceea ce se percepe la un moment dat și percepția ulterioară.

Ești stimulat să susții legătura și dialogul între lumea interioară și cea exterioară, ceea ce conduce la formarea unei noi reprezentări despre sine într-o independență absolută față de concretul nemijlocit?

Dacă vrei să obții un avantaj practic în lupta cu știința, zugrăvește-ți punctele de vedere și perspectivele pe temeiul puterii de înțelegere a unui real produs al gândirii creatoare, care să aibă reprezentare pe harta evoluției tale. Estomparea tendinței de a experimenta tot ceea ce ține de buna gospodărie a resurselor de cunoaștere va crea o anumită distanță între tine și știință. Nu vei fi niciodată în măsură să-ți atingi potențialul maxim de succes profesional dacă tratezi cu prea puțină atenție ancorele care susțin alternativele de remodelare a științei.

A clădi un lanț de munți, bogați în minereuri, în încercarea de plămădire a Omului Nou, constituie de fapt o încercare a ta de a-ți manifesta libertatea nelimitată în gândire, pentru a nu deveni prizonierul unei orientări neclare sau defavorabile. Căutarea a ceea ce dorești să acumulezi, să îți însușești ori să gestionezi din punct de vedere al științei, prin intersectarea noțiunilor abstracte și integrarea lor într-un cadru mai larg, se poate dovedi a fi o treabă dificilă, dar este o măsură favorabilă dezvoltării.

Tendința de a experimenta cele văzute și cele nevăzute evidențiază o cultură a căutării de răspunsuri la niște întrebări care par la prima vedere bizare, adesea testând cel mai elementar simț al nebuniei, dar care devin simbolul unei pledoarii pline de originalitate pentru nevoia de unicitate, de renunțare la uniformizarea unor realități concrete devenite sinonimul normalității.

Cum bine preciza cineva pe un site: "concretul reprezintă unitatea multiplelor determinări, însușiri sau laturi ale obiectelor, ființelor și fenomenelor sau, cu alte cuvinte, unitatea în diversitate, care de fapt este sinteza unei serii de determinări."

Știința reprezintă ceea ce trebuie dobândit pe cont propriu printr-o abordare fenomenologică a experienței de creație centrată în jurul observării acelor lucruri, procese, împrejurări particulare, din care pot rezulta judecăți care nu-și au izvorul în experiență, adică apriori, dar care permit niște deducții logice cu valabilitate absolută.

Știința absolutului constituie forma esențială a unui parcurs ascendent spre piscurile cele mai înalte ale performanței. Înseamnă a găsi “apa vie”, acel elixir al tinereții fără bătrânețe și al vieții fără de moarte, care te antrenează și te menține într-un continuu proces de ajustare a cunoașterii, spre asigurarea unui progres care dă valoare semnificativă persoanei tale.