Neculai Fântânaru

Totul depinde de cine conduce

Sunteți extraordinar de scump

On Martie 07, 2012
, in
Performance eX-Flash by Neculai Fantanaru
Sunteti extraordinar de scump

Fii valoarea pe care ți-o câștigi prin modul de a te raporta la tine însuți într-o lume care se raportează la un indicator calitativ al eficacității.

Marți am fost în vestul țării pentru a negocia condițiile unui parteneriat cu o anumită universitate. La aceeași universitate, fără să acced la o poziție pentru prestigiul ei, am salutat sincer disponibilitatea anumitor competențe de care au dat dovadă diferiți profesori, dar și eu mi-am asumat disponibilitatea de a face compromisuri în cazul în care voi semna un contract.

Condițiile mele trebuiau să pună în evidență capacitatea mea deosebită de a preda și de a ține sub control câmpul unei anumite științe, mai bine ca oricine, dar se îndreptau pregnant spre capacitatea de explorare și schimbare a condițiilor de muncă și a rezultatelor obținute de ceilalți profesori. Practic, am fost pregătit să le dovedesc acestora autoritatea mea în domeniu și iscusința mea neîntrecută la capitolul rezultate științifice.

Încă de la început mi-am stabilit tariful în funcție de numărul de cursuri și seminarii, să spunem că nu am fost deloc modest, de altfel nici nu-mi permite conștiința să mă alătur cu modestie unor eforturi mari de a contribui de-a lungul anilor la prestigiul internațional al Universității respective. Sunt un gânditor riguros și pătrunzător a cărui concepție foarte bine închegată despre știință și artă se articulează, până la amănunt, curajos și bine țintit, pe axul flexibil al grijii permanente pentru coerență, intelectualism, amestecate cu un simț impecabil al artei.

Prin știință și virtute devii vrednic de un renume considerabil, mai ales dacă te raportezi la consolidarea unei arte care se refuză repetabilității și inerției.

- Vai, dar sunteți extraordinar de scump, nici chiar rectorul universității nu câștiga atât de mult, mi-a spus unul dintre reprezentanții facultății.

- Aveți perfectă dreptate, valoarea mea este mult mai mare decât a unui rector, mult mai mare decât a decanilor și mult mai mare decât a profesorilor", i-am răspuns eu. Și asta deoarece cunoașterea de care dispun eu este mult mai vastă ca a lor, drept pentru care numele meu în lume, și asta datorită internetului, este mai cunoscut decât toate universitățile din România. Chiar și faptul că m-ați invitat aici, este o certitudine că știința cu ajutorul căreia mi-am construit un BRAND denotă o credibilitate mare (chiar și pe scena internațională), numele meu fiind mult mai important decât al tuturor celor care reprezintă această universitate.

Mesajul pe care îl pune la dispoziție creația ta poate să inspire acel simț al armoniei dintre arta bazată pe conceptul de "măsură" și arta bazată pe o coeziune a ansamblului compus din frânturi diverse?

Beneficiile faptului de a fi un profesionist se regăsește cred în celebra vorba: "Dacă tu crezi că un profesionist este scump, asta e din cauză că nu știi cât te costă la sfârșit un incompetent." Bineînțeles, când vorbim despre felul profesionistului de a fi valoros, mai ales datorită rezultatelor pe care le obține, vorbim despre valoarea căpătată cu ajutorul gândirii axată pe dezvoltare personală, pe inovație și pe profit, prin intermediul Brandului format din experiențe individuale.

Profesionistul este un Brand care știe să se reinventeze prin valoarea adăugată produsului sau serviciului pe care îl reprezintă. Iar menirea produsului sau serviciului oferit prin reinventarea imaginii proiectată în lume, este de a reprezenta valoarea adăugată a celui care știe să comunice eficient un mesaj artistic impresionant: "Rezultatul creației mele este frumosul afacerii tale de mâine".

Mai mult decât atât, este nevoie de un mesaj cu impact hotărâtor. Ori mesajul tău "Sunt extraordinar într-un domeniu" trebuie înserat în spațiul public ca să poată deveni un instrument de necontestat al performanței, prin pregătirea unui teren de dezbatere critică a propriilor idei și poziții, într-un moment când este nevoie de o dovadă incontestabilă a talentului tău. Acest mesaj de mare impact nu trebuie, în primul rând, să vizeze definitivul, durabilul, extensivul unei imagini ultime a performerului de elită, ci performanța intensivă, colectivă care ar putea obține rezultate mult superioare.

Așadar, creația ta în spațiul public este Brandul de care te vei folosi pentru a putea spera la un câștig important, financiar sau spiritual. Este obligatorie capacitatea de creație mai ales în secolul 21, trebuind să semnaleze deschiderea publicului la nou într-un spațiu al devenirilor colective, al posibilităților multiple de dobândire a unui altfel de determinism - unul bazat pe eficiență și evoluție continuă (spirituală și materială).

Adevărata măsură a unui Brand care se respectă este autonomia unei gândiri specializată în conceperea unei Creații care amestecă voit registrul miraculosului cu cel al naturalului.

Ce sunt aceste "frânturi diverse" care se impun pe ansamblul de receptare al artei? Ei bine, ele sunt urmarea firească a acelor strădanii de autodefinire a unei forme de exprimare și a unei imagini reprezentative care să inspire o trăsătură puternică a personalității tale, cum ar fi: hotărâre, motivație puternică, dorința de a avea succes.

Arta se clădește pe o imagine definită pe trăsături puternice de personalitate, urmărind totodată ansamblul firesc al unor factori de progres în ceea ce privește condiția omului în lume, pornind de la dorința de a avea succes la o formă de personalizare a ceea ce înseamnă "o încercare de reinventare a unui spațiu marginalizat". De multe ori, omul pătruns de inspirație și motivație trebuie să-și intensifice strădania de a ieși din anonimat și de a se afirma drept performer pe o nișă de piață care încă nu a început să prindă contur în lume.

Leadershipul este trăsătura de caracter pe care o câștigi de pe urma strădaniei de reinventare a relației dintre Creator și Public.

Sunteți extraordinar de scump ! - asta o să vă spună lumea care apelează la serviciile dumneavoastră, dar aceasta este și dovada faptului că sunteți un bun profesionist. Cine cere puțin, merită puțin, deoarece este considerat un slab profesionist sau chiar un incompetent. Așadar, învățați să cereți cât mai mult celor care apelează la serviciile dumneavoastră !

Indicator calitativ al eficacității tale este un Brand serios care produce impact în schimbările de viitor ale lumii?

Alatura-te Comunitatii Neculai Fantanaru
Cele 63 de calităţi ale liderului
Cele 63 de calităţi ale liderului

De ce să citeşti această carte? Pentru că este hotărâtoare pentru optimizarea performanţelor tale. Fiindcă pune accent mai mult pe latura umană decât pe conceptul de business, ceea ce permite cu uşurinţă citirea şi înţelegerea ei.

Leadership - Magia măiestriei
Leadership - Magia măiestriei

Trăsătura esenţială a acestei cărţi, faţă de altele existente pe piaţă din acelaşi domeniu, este aceea că descrie, prin exemple, competenţele ideale ale unui lider. N-am susţinut niciodată că eşte uşor să devii un lider foarte bun, dar dacă veţi urma pas cu pas...

Atingerea maestrului
Atingerea maestrului

Pentru unii lideri „a conduce” înseamnă mai mult a juca un joc de şah, un joc de inteligenţă şi perspicacitate; pentru alţii un joc de noroc, un joc pe care cred că-l pot câştiga mergând de fiecare dată la risc şi pariind totul pe o singură carte.

Leadership Puzzle
Leadership Puzzle

Am scris această carte, care combină într-un mod simplu dezvoltarea personală cu leadershipul, ca pe un joc de puzzle, unde trebuie să combinaţi toate piesele date pentru a reconstitui imaginea de ansamblu.

Performanţa în conducere
Leadership - Pe înţelesul tuturor

Scopul acestei cărţi este de a vă oferi cât mai multe informaţii preţioase prin exemple concrete, şi de a vă arăta o cale prin care să dobândiţi capacitatea de a-i determina pe ceilalţi să vadă lucrurile din aceeaşi perspectivă ca dumneavoastră.

Leadership - Pe înţelesul tuturor
Leadership - Pe înţelesul tuturor

Urmăresc în rândurile acestei cărţi să trezesc interesul omului obişnuit pentru acţiune şi succes. Mesajul acestui volum este că o naţiune puternică este format din oameni puternici şi de succes. Iar fiecare din noi are potenţial, deci succes…