ro  fr  en  es  pt  ar  zh  hi  de  ru
ART 2.0 ART 3.0 ART 4.0 ART 5.0 ART 6.0 Pinterest

Tăcerea absurdă a unei lumi mute

On Aprilie 13, 2016, in Leadership de Bază, by Neculai Fantanaru

Cultivă-ţi voința de a-ți duce aspiraţiile mai departe de ceea ce cunoşti despre tine, proiectând acel „ascuns” care devine activ și are un rol central în conștiința ta.

Mă pregăteam să intru într-un posibil spaţiu care era un fel de timp lărgit, o resursă consumată cu mai mult folos decât faptul de a-mi prelungi existenţa într-un cadru fără fond, într-un simplu peisaj străin de mine, ca Elada prin care Faust rătăcea în căutarea frenetică a Elenei. În mintea mea totul căpăta aspectul unei experienţe mistice, ca un fel de realism invers al unei lumi avide de noi dezvăluiri senzaţionale, atribuită unei curse prin emoţie din cauză că artistulul din mine se folosea de imagini pentru a creşte impactul vizual al unui limbaj electrizant, descătuşat de convenţii.

Pământul devine o sferă a nimănui într-un univers straniu dacă nu te hotărăşti să faci din el un domeniu specific al expertizei. El este noul purgatoriu al unui index epistemic din care trebuie să extragi cu chibzuinţă esenţa pregătirii pentru imortalitate, cu acea plăcere de experimentare a chimistului care aplică substanţelor o anumită tensiune electrică pentru a le aduce în situaţia de a reacţiona şi a emite energie.

Sentimentul acesta de integrare în tăcerea absurdă a unei lumi mute n-avea în sine nimic vinovat, nici nebunesc. Voiam să am un cuvânt de spus în rânduirea lucrurilor, simţeam intens că era datoria mea să le cântăresc temelia, să-mi pun semnătura asupra lor, să devin partea din ele care nu se pierde, ci se transformă constant în alt element chimic, numit Rodium, care durează până la moarte şi dincolo de ea.

Regulat, totul se mişca cu mine într-un cub transparent, cu partea superioară deschisă, prin care puteam să interferez cu energii superioare, forţe obscure, aparţinând unei neobişnuite stări de spirit capabilă să declanşeze durerea neîmpăcată de a fi peste tot şi nicăieri în această stranie lume.

Leadership: Cât de mult însemni într-un mod în care nu ai fi crezut niciodată că este posibil, din punct de vedere al aprecierii pe care o acorzi unei lumi noi care te aduce mai aproape de sinele autentic?

Lumea unui om este imaginea unei realităţi care se încăpăţânează să devină ideală fiindcă se deschide mereu mai departe de orizonturile imaginaţiei, cel puţin ca posibilitate de trăire a unei experienţe de viaţă care sfidează timpul, spaţiul, necunoscutul. Imaginea acestei realităţi rămâne în atenţia publicului fiindcă pare a deține rețeta tinereții fără bătrânețe.

Efectul de ancorare la ceva mai presus de aprecierea ta, trasând axele de coordonate ale leadershipului în jurul voinței de a-ți duce aspiraţiile mai departe de ceea ce cunoşti despre tine, către inaccesibil, se dezvoltă pe baza forței inspiraţionale de a te regăsi într-un alt plan sau context. Imaginează-l, apoi trăiește-l. Sau trăiește-l ca și cum n-ai exista.

Leadershipul presupune extinderea concepţiei despre tine într-un alt context existenţial. Acest context ar putea fi o replică a ideii de „purgatoriu”, un segment al unui index epistemic mai complex din care trebuie să extragi esenţa pregătirii pentru încercarea de a te percepe sub forma predestinată unui adevăr ultim: Cât de mult însemni într-un mod în care nu ai fi crezut niciodată că este posibil?

Referitor la aceasta, aș adăuga îndemnul unui artist plastic: „Secolul acesta este doar căutare și dor de adevăr. Nu te teme că adevărul te va înșela, ci teme-te de minciuna pe care mărginirea ta o ia deseori drept adevăr.” Mărginirea omului este dată de șederea lui într-o existență care exclude perspectiva unei alte existenţe.

Leadership: Poţi să-ţi confecţionezi un alt tip de existenţă plecând de la ideea că orice spaţiu este o poveste nemuritoare şi că orice adevăr este o lume plină de oglinzi care se blochează complet atunci când se văd una prin cealaltă?

Viziunea este rezultatul creaţiei pe care îl experimentezi în “ascunsul” unei lumi care nu este realitatea vieții de zi cu zi, ci una mai profundă, a tranziţiei spre idealul unei raţiuni a priori. Acest „ascuns” devine activ și are un rol central în conștiința ta fiindcă reflectă o altă faţetă a originalităţii tale în alte condiții de existență. În acest context, imaginaţia (sora geamănă a viziunii) este o îmbrăţişare a necunoscutului surprins în diferite ipostaze, ceva inepuizabil, este ideea unei vieţi care se întinde în timp, spre ceva mereu nou, stimulator din punct de vedere intelectual.

Este ca şi când ai privi printr-o oglindă o altă oglindă care reflectă o imagine inversată a lumii, în acest caz originalitatea înseamnă să descoperi „în labirintul oglinzii” eternitatea şi semnificaţia „ocheanului” întors spre sine pentru a privi spre infinit. (Ion Deaconescu)

De asemenea, poți să descoperi adevărul propriilor iluzii despre tine, care să te miște spre viața pe care crezi sau nu crezi că o meriți. Poți să descoperi o altă faţetă a unor lucruri prea bine cunoscute, pentru că în felul acesta, când le revezi din alt unghi și alt timp, ajungi să gândeşti în direcţii noi. Ca în acea poveste nemuritoare în care un bătrân încearcă să cumpere tinerețe prin intermediul lucrurilor pe care le-a creat, doar ca să-şi dovedească sieşi că deţine controlul asupra realităţii.

Viziunea preferă întotdeauna să dezvăluie un adevăr care lipseşte din perspectiva celor din jur. Omul care intenţionează să se evalueze în complementaritate cu lucrurile unei altfel de lumi, se autointroduce într-un desen de Gustave Dore, al cărui protagonist, Don Quijote, încearcă să se ridice la înălţimea unor visuri frânse de neputinţa de a le materializa şi de a demonstra că-şi poate decide singur direcţiile în viaţă.

Căci nu este vorba doar de a arăta lucrurile aşa cum sunt ele cu adevărat, ci să le faci să se întrevadă aşa cum le figurezi în lumea ta de viziuni.

Este imposibil de a exprima ceva real imitând suprafaţa exterioară a lucrurilor, mai ales când nu-ţi poţi schimba percepţia asupra lor, pe ideea de a rămâne sclavul propriilor tale idei năstruşnice, având soarta tuturor beţiilor în care omul se cufundă fără vreun ideal de adevăr.

Iată revelaţia predestinării mele într-o stare totală de neputinţă, aceea de a înţelege ceea ce nu se spune de obicei despre legea atracţiei lucrurilor. Ea nu se generează doar cu ajutorul unei "distanțe" aplicată dupa o anumită regulă, ci trebuie să o impui tu prin anumite transformări de sine, într-un soi de existență închipuită.

Putem spune că un adevăr este o lume plină de oglinzi care se blochează complet atunci când se văd una prin cealaltă, în cazul în care realitatea pe care o plăsmuieşti se dovedeşte imposibilă, deci lumea nouă în care crezi şi tinzi să te integrezi devine doar un simbol al evadării din cotidian.

Tăcerea absurdă a unei lumi mute evidenţiază acea incertitudine neliniştitoare generată de putinţa definirii unei realităţi în care existenţa devine o profundă suită de alte experienţe închipuite, cauzând blocarea sau acceptarea unor adevăruri care altfel ar fi fost ocolite.

 


Ultimele articole accesate de cititori:

  1. Alchimistul (II)
  2. Alchimistul (I)
  3. Tango to Evora
  4. Lily was here

Alatura-te Comunitatii Neculai Fantanaru
decoration
Despre | Site Map | Termeni si conditii | Privacy | Parteneri | Feedback | RSS Feeds
© Neculai Fantanaru - Toate drepturile rezervate

Like Us On Facebook

Subscribe to us