Tăcerea unei priviri care se priveşte pe sine

Ceea ce vezi cu adevărat este ceea ce simţi când trăieşti la maximă intensitate un moment de neuitat.

Sâmbătă am participat la un alt semimaraton. Multă lume, o atmosferă plină de farmec, şi un traseu destul de greu de parcurs. Runningul este o parte a provocării de a te regăsi pe tine însuţi, un reper al valorii de sine, o călătorie printr-un nesfârșit labirint al minții umane, dar este şi un eveniment de maximă profunzime şi luciditate. Desigur, este o sursă de emoţie intensă, controlată. Dar este şi o sursă de gând neîmpărtăşit, prin substanţa vitală, de o incredibilă emoţie, Rejuvenescimento do Espírito , o formă de materie care pompează oxigenul în celulele obosite, acţionând chimic la fel de puternic precum dopamină.

În timpul alergării, când sudoarea îţi curge pe frunte şi pe tot corpul, când eşti mai concentrat ca niciodată la fiecare pas, abia atunci te adânceşti în calmul atent al meditaţiei şi al păcii interioare: „Tot ce am dăruiesc Tăcerii”, reprezentând o stare de spirit încadrată într-o imagine reală, fotografiată parcă cu funcţia de detectare impulsurilor de descărcare a nervilor. Trebuie să ţii seama de cuplajul magnetic al acestor stări induse pe cale de transformare a mişcării rectilinii-alternative, ca să reduci supratensiunea din articulaţii şi să produci o încălzire limitată a corpului.

Într-adevăr. Corpul se încălzeşte, capătă o altă postură, are o altă acceleraţie pe altă direcţie. Iar când expiri tot aerul din plămâni, într-un ritm constant, când toţi nervii îşi pierd vremea într-un labirint al încercărilor, abia atunci elimini toate supărările, toate gândurile rele, toate grijile. Devii un barometru al calmului și al fiabilității, mai liniştit în suflet, mai aplecat spre a-ţi asculta corpul, dincolo de exponentul unei puteri pozitive, Selemrhus Lutelfusios , privit ca parte a acţiunii spiritului asupra materiei. Căci gândul e materie, şi corpul este tot materie, deci unul trebuie să treacă prin celălalt ca să asigure un decalaj variabil continuu între tensiune şi intensitate.

Leadership: Poţi să urci valoarea de experienţă unică la rangul de "amintire de neuitat", oferind o imagine a propriului parcurs sufletesc la care nu toată lumea are acces?

Şi chiar dacă alergi mai puternic, când gândurile îţi sunt însoţite de emoţii profunde, inima bate totuşi liniştit, foarte liniştit, liniştit şi egal mărimea intensităţii sufletului de a-şi extinde orizontul în dimensiunea mistică Sancristhas , o confirmare a detaşării de banalitate, un drum propriu dincolo de frământările cotidiene. Hotărâtor, din imboldul unui instinct al anvergurii se naşte o înverşunare greoaie şi o exaltare a bunei dispoziţii care, amestecate, au devenit destin într-un univers niciodată început şi fără de sfârșit, un soi de chemare nestingherită spre tine însuţi, o înclinaţie liberă spre frumuseţea ritmată a unei „intimităţi” destăinuite, ceva măreţ, divin.

Plăcerea de a te simţi liber. Inima bate de la sine, bate ritmic, recunoscătoare, egal şi liniştit. Eşti mai calm, mai relaxat, aflat sub acţiunea unei forţe dinamice capabilă să facă cu direcţia deplasării un unghi de privire care te face să simţi că ai dori să dai mai multă substanţă "cadrului". O linişte plăcută te împresoară chiar în mijlocul acţiunii, calmul te acaparează tot mai mult, simţi o pace interioară profundă. Întregul corp este destins şi relaxat, chiar dacă muşchii se contractă printr-o comandă voluntară.

Leadership: Poţi să descrii o emoţie capabilă să genereze o imagine de sine intactă, încât vizualizarea ei să aibă un impact pozitiv asupra performanței tale?

Asta înseamnă liniştea, să cauţi să-ţi descarci energia printr-o activitate sportivă care prelungeşte tinereţea spiritului, urcând valoarea de experienţă unică la rangul de "amintire de neuitat", oferind o imagine a lumii la care nu toată lumea are acces.

Şi uite-i cum aleargă, nu-şi spun nimic, nu se privesc decât în cazul depăşirii, mai mult se simt, se sincronizează perfect pe traseul "tot înainte", respingând starea de repaus relativ. Tăcerea aceasta, o pauză de emoţie pură, departe de zgomot şi viteză, schimbând cursul pasului următor, devine un mijloc de concentrare asupra unui ritm stabil şi constant de alergare.

Leadership: Poţi să-ţi creezi propria poveste vizuală atunci când gândurile se interpun între un eveniment activator și consecințele emoţionale ale deciziei de a parcurge distanţe lungi?

Cine aleargă şi mai departe cu gândul, nu doar cu trupul, va întrezări adevărul pe care îl exprima Alexandre Dumas în romanul "Mâna Providenţei":

"Singura învăţătură de nerespins pe care ţi-o dă experienţa este că sufletul, inteligenţa, pasiunea, geniul, nu există fără rest, fără materie, fără corp, fără veşmânt. Gloata nu vede decât ceea ce le ia ochii. Şi degeaba spunem: nu-mi pasă ce crede gloata ! Cele mai solide convingeri şovăie şi se neliniştesc când succesul nu le confirmă. Toţi avem nevoie de acest ecou al gândurilor care să ne demonstreze viabilitatea, repetând-o. Este deci necesar să reuşim, şi nu talentul reuşeşte, ci modul cum îl pui în aplicare. Nu sufletul, ci înveşmântarea. Cel mai mare diamant brut este o simplă piatră pe care ţăranul o zdrobeşte sub talpă; dar dă-l la şlefuit şi vei putea cumpăra cheia cabinetelor regale, sau pe cea a apartamentului reginei."

Deci, ascultaţi cu atenţie aici. Gândul alergătorului, forţa ce declanşează impulsul de energie, trebuie susţinută printr-o mobilizare preferenţială într-o singură direcţie, evitând demonul competiţiei care terorizează pe toţi profesioniştii. Eu însumi, condus de o energie situată în centrul unei siguranţe de sine resetabile, eu care mi-am lăsat de fiecare dată o parte din suflet pe traseele montane, eu care mereu am manifestat răbdare şi toleranţă faţă de spectrul emoţional predominant, mi-am promis de atâtea ori să caut eliberarea prin alergare, într-o oază de linişte cu peisaje parcă pictate.

Pentru aceasta a trebuit să ocolesc nuanţa de mândrie bolnăvicioasă, care arată bine în contrast cu slăbiciunea de a-mi pierde nădejdea în puterile proprii, când ecoul gândurilor se ascundea timid în stăpânirea demnă a febrei musculare. În cazul meu, diamantul, piatra preţioasă care m-a caracterizat întotdeauna, puternicul conductor de energie care m-a invitat de atâtea ori la introspecţie si autoobservaţie, a fost talentul de a-mi pune gândurile în ordine, de a înţelege situaţia concretă până în ultimele ei implicaţii.

Leadershipul nu se poate detaşa de viziunea conform căreia: “ceea ce vezi cu adevărat este ceea ce simţi când trăieşti la maximă intensitate un moment de neuitat”.

Tăcerea unei priviri care se priveşte pe sine surprinde momentul în care devii egal cu tine însuţi, dincolo de amploarea evenimentului la care iei parte. Este străin de orice viziune cel ce nu cunoaşte ce se întâmplă în sine însuşi, la fel cum e străin de lume cel ce nu cunoaşte fiinţele care se găsesc în ea.